De curand, pe 22 aprilie a.c., cei de la Picatinny Arsenal, centru de excelenta al armatei SUA pentru arme si munitii, au demonstrat produsul EAPS-ID (Extended Area Protection and Survivability Integrated Demonstration), o solutie C-RAM (counter rockets, artillery and mortars) bazata pe tunuri de cal. 50mm si munitie ghidata. Scopul cercetarii demarate initial in cadrul programului « Obiectiv Tehnologic al Armatei » este de a extinde raza de actiune si precizia solutiilor C-RAM bazate pe artilerie de calibru mic. Studiul este si o comparatie cu sistemele bazate pe interceptori-racheta ale programului EAPS-ID (video aici) selectate déjà pentru Indirect Fire Protection Capability Increment 2 Intercept Program of Record, avantajele evidente ale tunului fiind precizia crescuta pe suprafete mici si logistica mai simpla si ieftina, dupa cum sustine seful de proiect Manfred Luciano, precum si capacitatea de a intercepta o gama larga de drone (UAV), al caror numar a crescut de peste 10 ori in perioada 1999-2010.

                                                   Conceptul EAPS-ID cal.50mm

Testul demonstrativ a avut loc la poligonul Yuma din Arizona, fiind doborata o tinta de tip drona aeriana de clasa 2 folosind ghidaj si detonare distant a proiectilelor cal. 50mm.

EAPS ARDEC (U.S. Army Armament Research, Development and Engineering Center) foloseste ghidajul proiectilelor de tun cu ajutorul unui interferometru radar de precizie, al unui calculator de control al tragerii si al unui ansamblu emitator-receptor radio pentru a plasa proiectilul in zona letala.

Pentru a reduce electronica instalata pe interceptor si a face cat mai ieftin sistemul, partea de ghidaj intelligent este asigurata de statia terestra, informatiile de ghidaj si detonare fiind transmise radio catre ghidajul proiectilului, asigurat de un ajutaj. Radarul urmareste atat amenintarea cat si proiectilele trase catre aceasta, sistemul bazandu-si calculele de corectie a traiectoriei pe aceste informatii, calculand traiectoria cea mai adecvata pentru lovirea tintei. Proiectilul cu traiectorie corectata cal. 50mm x 533mm  primeste comenzile si calculeaza timpul de rotatie, actiunea ajutajului si momentul detonarii.

Capul de lupta este compus dintr-o banda de aliaj Tantal-Wolfram care genereaza penetratorii cu rol de neutralizare a tintelor C-RAM, dar si din fragmente de metal destinate lovirii aparatelor de zbor fara pilot.

Tunul hibrid automat Bushmaster III cal. 50mm a fost dezvoltat de Alliant Techsystems si apoi Orbital-ATK in cadrul programului EAPS, in gama de calibre 25-50mm, fiind capabil sa traga rafale de 3 proiectile si atingand o cadenta de 200 proiectile /minut. Tunul Bushmaster III mai are o proprietate interesanta, si anume ca poate lucra si cu cal. 35mm.

Testul demonstrativ din 22 aprilie a fost efectuat cu un sistem cu o singura teava asupra unui aparat de zbor fara pilot, demonstrandu-se viabilitatea conceptului, care ar putea fi achizitionat atat de U.S. Army cat si de Navy. Urmeaza a fi testate conditii de interceptare mai dificile, pentru a se determina mai precis anvelopa de eficacitate a sistemului.

Armata romana are inca in dotare, daca se poate numi asa, tunuri antiaeriene de un calibru usor superior celui folosit in teste, si anume vechile AZP/S-60 cal.57mm, in numar de aproximativ 250 de bucati. «Vechiturile » beneficiaza de o distanta de tragere de pana la 6km si o cadenta teoretica de pana la 120 lovituri sub minut. Dincolo de reutilizarea terestra a acestei arme, cu sistem de incarcare modificat, mentionata in inzestrarea prototipului transportorului franco-rus ATOM, poate ca o noua viata ar fi posibila, daca se mai poate schimba ceva la piesele existente, de la incarcare si orientare automatizata, la ghidarea tragerii cu un radar performant/ sistem electro-optic si munitie pre-programabila, daca nu ghidata. Dar e posibil ca S-60-urile din inventarul nostru sa fie prea uzate si prea greu de modificat pentru a mai merita reintinerirea lor.

Marius Zgureanu

Surse:

http://armyrecognition.com/weapons_defence_industry_military_technology_uk/picatinny_arsenal_demonstrates_innovative_technology_to_counter_potential_airborne_threats_21407153.html

Army Technology :

http://usarmy.vo.llnwd.net/e2/c/downloads/401528.pdf

https://www.fbo.gov/index?s=opportunity&mode=form&tab=core&id=2120342c57a42f95ede99f8826200e2d

http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-3176712/The-anti-DRONE-missile-Army-firessmart-shells-bring-UAVS.html

Citeste si:

http://www.rumaniamilitary.ro/c-ram-porcupine-si-concurenta

http://www.rumaniamilitary.ro/turele-si-arme-calibru-mediu-pentru-masini-de-lupta

http://www.rumaniamilitary.ro/reutilizarea-armamentului-existent-solutii-stop-gap

http://www.rumaniamilitary.ro/draco-noutati-in-domeniul-artileriei-2014

The post EAPS-ID cal.50mm appeared first on Romania Military.

„ISTRIA II 2015” – trageri de luptă în poligonul Capu Midia

Militarii Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „Nicolae Dăscălescu” şi batalioanele de artilerie antiaeriană din cadrul Forţelor Aeriene Române au executat trageri de luptă în cadrul exerciţiului „ISTRIA II 2015”, desfăşurat în poligonul Capu Midia, judeţul Constanţa.

„ISTRIA II 2015” este un exerciţiu de nivel tactic cu trupe în teren şi trageri reale de luptă, executat în baza unui scenariu fictiv, destinat instruirii structurilor de rachete sol-aer şi de artilerie antiaeriană.

Exerciţiul tactic cu trageri de luptă are ca scop perfecţionarea capacităţii de planificare şi conducerea acţiunilor de luptă, precum şi antrenarea şi evaluarea echipelor de luptă, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, în condiţii apropriate de cele ale câmpului de luptă modern.

Cer Senin

The post 19 septembrie – Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene appeared first on Romania Military.

                                                 HOMAR pe sasiu de Jelecz M 46 la MSPO, prezentata de Lockheed

HOMAR nu este o arma in sine ci un program de inzestrare lansat de Polonia, program care are in vedere dotarea fortelor terestre cu un sistem de artilerie reactiva cu raza mare – 300km. De prisos sa spunem ca si Armata Romana avea asa ceva in program pe la inceputul anilor 2000, din pacate astazi nici nu se mai vorbeste despre asa ceva.

Revenind la polacii, acestia au deja pe masa cateva oferte, dintre care astazi ne vom opri la cea a Lockheed Martin.

Astfel americanii propun un sistem numit HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), care sistem este unul modular (si aflat deja in dotarea US Army) care permite folosirea unei game largi de rachete. In principiu HIMARS are in dotare un camion polonez Jelecz si un container cu sase rachete GMLRS sau o singura racheta  ATACMS.

Cei de la LM isi lauda munitia si spun ca ei ofera o precizie extrem de mare atat pentru munitia GMLRS cat si mai ales pentru rachetele ATACMS, de unde rezulta o economie de munitie serioasa pentru distrugerea unei tinte.

In privinta ATACMS, aceasta este o rachete sol-sol ghidata prin GPS care poate fi dotata atat cu un focos clasic cat si cu bombleti.

Americanii bat toba insa mai ales pe precizia deosebita a sistemului lor (indiferent de racheta folosita) si spun ca fata de un sistem similar al lor are nevoie de sase ori mai putine rachete trase spre tinta, de unde rezulta o economie foarte mare.

Probabil ca polonezii vor alege LM si HIMARS-ul acestora,  pacat insa ca noi am renuntat definitiv la orice speranta de a avea in dotare astfel de artilerie, mai ales daca tinem cont ca rachetele sol-sol pot fi foarte usor folosite ca arme anti-tanc sau anti-vehicul, dotate cu bombleti, in conditiile in care noi avem oricum o armata mica si o astfel de dotare ar fi foarte indicata.

Bine macar ca avem T 55AM si TAB-uri 71 de dinainte de inundarea fostului lac cu apa dulce Marea Neagra de catre apa sarata a Mediteranei, undeva prin anul 7000 i.d.C…

GeorgeGMT

The post HOMAR alias HIMARS appeared first on Romania Military.

Daca armata romana isi tot amana de la un an la altul inceperea programelor de inzestrare cu echipamente noi in cadrul fortelor terestre, poate ca n-ar trebui ocolita varianta modernizarii unei parti a echipamentelor deja existente in inzestrare, unde chiar si cele mai recent achizitionate au aproape 20 de ani vechime. Da, nu este prima data cand se prezinta astfel de idei, insa lista de variante se extinde, chiar daca atitudinea MApN ramane la fel de indiferenta.

 BTR-70M SIMSEK

Mi-a atras in primul rand atentia modernizarea azera a BTR-70 (tocmai pentru ca avem si noi in inzestrare in jur de 160 de TAB-77), si anume BTR-70M echipat, ca parte principala a modernizarii, cu o turela teleoperata SIMSEK/Fulgerul (varianta a turelei compacte Predator II, a nu se confunda cu vehiculul 4×4 Şimşek). Turela cu profil plat SIMSEK, prezentata prima oara in 2011, a fost dezvoltata in cooperare cu firma EWT (Emerging World Technologies) din Africa de Sud si poate fi echipata fie cu un tun 2A14 de calibrul 23 x 152 mm, alaturi de o mitraliera coaxiala cal. 7,62mm, fie cu o mitraliera grea KPVT cal. 14,5 x 114 mm, cu frana de gura modificata alaturi tot de o arma coaxiala cal. 7,62mm. Trebuie mentionat ca exista in stocul MApN un numar mare de sisteme ZU-2/ZPU-4/MR-4 cal. 14,7mm, care poate ar merita refolosite si ele, cu modernizarile si automatizarile de rigoare si ca si parte ale unor noi platforme, chiar daca acest calibru este mostenire sovietica.

Postul turelei in versiunea sudafricana

Arma principala a turelei poate lucra in elevatie de -4/+ 60 de grade (-20 + 90 de grade dupa alte surse, insa destul de improbabil).

Si amplasarea monitoarelor si comenzilor

De retinut la aceasta turela nu este doar  masa redusa, ci si capacitatea de a fi echipata cu arma 2A42 de calibru 30mm, oarecum similara cu tunul A436 romanesc. In plus este foarte usor de operat, fiind miscata doar electric si coordonata electronic, si in acelasi timp este complet stabilizata si echipata cu camere video zi/noapte si sistem neracit de termoviziune. Complexitatea fiind redusa, mentenanta este usor de realizat, iar formarea operatorilor este si ea usoara, datorita sistemului de control simplu.

Pe langa turela, la BTR-70M s-a realizat o remotorizare cu KAMAZ 740.11.240, care ii asigura 260CP si o viteza maxima de 80km/h pe sosea cu o autonomie de 550km. Sistemul de ventilatie si de incalzire a habitaclului a fost si el modificat si imbunatatit.

Si daca tot vorbim de EWT, mock-up-ul turelei Predator I a aceleasi companii a fost prezentat si pe SAUR2 la primele aparitii, turela fiind conceputa si ca si modernizare pentru clasa de vehicule BMP si incorporand si un lansator de rachete.

 Predator I

De asemenea, la Eurosatory 2014 a fost prezentata si turela CMI pentru cal.30mm – Cockerill CPWS 20-25-30 – instalabila pe vehicule din clasa BTR (integrata pe BTR-3E), VAB sau mai mici, inclusiv RTD Crab de 6 tone. Masa de sub o tona si rezerva de proiectile de pana la 150 de lovituri o fac o varianta interesanta si de retrofit pentru TAB-urile mai usoare, din familia BTR, atat 8×8 cat si 6×6 sau 4×4.

Astfel de turele ar putea incorpora fara modifcari majore si un lansator pentru rachete multirol de tip STAR-80L sau antitanc cu raza medie.

Cockerill CPWS 20-25-30 pe BTR-3E

Sa ne reamintim ca in anii ’80 a fost realizata o versiune a TAB-77 echipata cu derivat al tunului A436 cal. 30mm si rachete antitanc Maliutka, in noiembrie 1982 fiind incheiate testele cu primul prototip. La parada din 23 August 1984 au defilat 10 transportoare astfel modificate, denumite TAB-77 Model 1983, insa proiectul a fost abandonat din cauza lipsei unui numar multumitor de guri de foc automate cal.30mm dar si unor deficiente ale designului. Ceea ce nu mai este cazul astazi, un numar de 300 de sisteme A436 existand in inventarul MApN, alaturi de cele 72 sisteme Oerlikon GDF-203. In plus, mare parte a sistemelor A436 au fost fabricate dupa mijlocul anilor ’80, ceea ce presupune o uzura relativ redusa pentru majoritatea lor, tragerile reducandu-se simtitor dupa revolutie, datorita constrangerilor financiare. Iar TAB-77 exista in numar de 160 de exemplare in inventarul romanesc, in stadii de uzura destul de avansata, alaturi de cele 69 TAB-uri B-33 Zimbru. La nevoie, sistemele pot fi integrate pe SAUR2, in cazul in care spre exemplu TAB-77 nu mai este considerat viabil a fi modernizat, ulterior fie SAUR2 fie TBT 8×8 putand beneficia la intrarea in productie de sisteme de arme mature, compatibile, integrabile si cu noile platforme.

Medion DIGITAL CAMERA

TAB-77 Model 1983 (sursa Cartula)

si o turela similara, actualizata, Cobra slovaca

Este de asemenea adevarat ca si B-33 Zimbru 2000, echipat cu turela OWS-R 25 a MLI-84M, a ramas doar la stadiul de prototip, desi MApN are o rezerva de 67 de turele de acest tip de care incearca fara succes sa scape la licitatii (se pare ca marina ar fi interesata totusi de OWSR). Turela respectiva trebuia sa echipeze lotul ramas nemodernizat de MLI-84.

Si tot ca modernizare pentru Zimbru, a fost oferit motorul Deutz BF 6M 1013 de 300CP alaturi de transmisie Allison, in prezent UA Moreni oferind mai multe variante de remotorizare pentru B-33 si TAB-77/TAB-C 79.

Cu aceste modernizari, daca tot este necesara revenirea la uzina a majoritatii TAB-urilor, s-ar obtine cresterea puterii de foc si acuratetea armelor existente pe TAB-uri, sensibilitate marita a aparaturii de descoperire si ochire, un plus de putere de cateva zeci de CP sau mai mult, permitand si reamenajarea spatiului interior, a confortului si a protectiei, fara afectarea semnificativa a mobilitatii si flotabilitatii acestor vehicule. Iar costurile nu ar fi extraordinare, permitand si continuarea programului TBT in paralel, ca si reluarea activitatii unora dintre uzine.

Saur 2 si TBT ar putea integra aceleasi sisteme si o parte din motorizari, in functie de cerinte.

 Praga M53/59

La o adica, o platforma autopropulsata pentru sistemul de 30mm, modernizabil la Viforul si teleoperabil/interconectabil cu alte sisteme AA, nu este atat de greu de obtinut dintr-un sasiu de camion, o versiune mai veche si blindata ramanand reprezentativa, fiind mostenitoarea sistemelor AA pe sasiu semisenilat din ultimul razboi mondial: Praga M53/59. Aceasta era dotata cu sistem dual cal.30mm (vz.53/59) ghidat optic, alimentat automat cu cate 50 de proiectile si rezerva totala de 900 si operabil din cabina blindata. Se observa silueta joasa a cabinei soferului care lasa camp de tragere pentru turela inclusiv frontal, acoperirea fiind astfel de 360°, sistemul avand uz dual, AA dar si contra tintelor la sol, deci un fel de stramos mai usor al BMPT Terminator. Sistemul a fost retras acum 1 deceniu de catre cehi si posibil a fi inlocuit cu BRAMS, tot o solutie pe camion.

O versiune moderna, Hafeet pe sasiu NIMR

Solutia unui astfel de camion blindat de 10-14 tone, protejat balistic/exploziv in clasa STANAG nivel 3-4, se poate aplica si unui sistem AA derivat din S-60, cu una sau doua guri de foc, automatizat, chinezii avand in uz o solutie modernizata a platformei tractate cal. 57mm si integrat sistemului TD 2000B .

TD-2000B (Armyrecognition)

Daca MApN tot mai trage de vechile tunuri (cu sau fara CRT), chinezii au integrat tunul cu un radar de supraveghere de joasa altitudine cu raza de actiune de 45km si 4,5km altitudine, un sistem optronic OT-3 compus din camera TV cu bataie 6km, FLIR cu bataie 5km si telemetru laser cu bataie 5,5km. Tunul S-60 este ghidat automat, in urma calcularii in timp real a traiectoriei tintei, sau cu ajutorul unui joystick in interiorul punctului de comanda, care poate transmite date elementelor bateriei in format digital la 5km, prin transmisie radio la 15km sau prin fir la 500m. Bateria mai integreaza si rachete sol-aer cu raza scurta de actiune, posibil TY-90, sau optional/aditional sisteme cal.30mm similare celor Viforul, sau CIWS cu 7 tevi – in solutia LD 2000.

Pentru noi, integrarea cu sistem radar/electro-optic Skyshield (upgrade Skyguard) al tunurilor AA cal. 30/35mm, masinilor Gepard si posibil al tunurilor de 57mm, alaturi de rachete sol-aer cu raza scurta ar fi un pas logic, practic o modernizare a ceea ce avem déjà, la costuri care reprezinta o fractiune dintr-un echipament nou si performante apropiate.

S-60 chinezesc modernizat

Una peste alta, cal. 30mm ramane de actualitate, cei de la S.C Uzina Mecanica Plopeni S.A. dezvaluind in 2013 ca aveau in curs de asimilare lovituri cal. 30mm (« în variantele exploziv-incendiar şi perforant-trasor », « destinate tunului bord avion GS 30 L, loviturile cal. 30 mm destinate tunului 2 A 42 ») si elemente ale celei cal. 35mm Oerlikon.

Proiectile cal. 30mm realizate la Plopeni

Cum proiecte romanesti exista si pentru proiectilul AA naval cal. 76mm cu submunitii cinetice si focos programabil, ar putea fi in curand posibila si adaptarea pentru munitia AA cal. 57mm, crescand eficienta loviturii, similar cu ceea ce inseamna AHEAD pentru Oerlikon cal. 35mm.

Proiectilul AA naval cal. 76mm cu submunitii cinetice si focos programabil

Pentru obtinerea unui proiectil Ahead cal.57mm, din imaginea comparativa de aici a proiectilului 57x348mm cu cel Bofors 40×365, pare sa existe suficient spatiu in proiectilul cal. 57 mm (este adevarat ca lungimea e mai mica, proportional, fata de calibrele mai mici vestice):

Mai multe date despre  dimensiunea si masa proiectilului cal. 57mm pot fi vazute aici:

Munitie HE-T cal. 57mm cu detonare la impact

Daca pentru calibrul 35mm exista munitie Ahead, urmatoarea provocare rezolvata este cal. 30mm, cei de la Rheinmetall prezentand munitia ABM (airburst) 30 × 173 mm  pentru tunul Mk30-2 care inzestreaza MLI-ul Puma. Catalogul Oerlikon din 2005 arata intrarea in uz a ABM cal. 30mm, pe masura ce munitiile HE (inalt exploziv) cu focos de baza sau programabil si HEI (inalt exploziv incendiar) cu focos de proximitate sunt scoase din dotare, similar cu APFSDS si FAPDS versus AP si APDS. Pentru folosirea in sprijinul la sol,  APFSDS-T (30mm x173 long rod) este capabila sa penetreze lateral turela unor tancuri mai vechi, din categoria M-60/ T-55, de la 1,5km distanta.

 Exista sanse reale ca un proiectil cal.57mm sa poate evolua in aceeasi directie cu calibrele inferioare de mai sus, lungimea proiectilului fiind comparabila cu a surorilor mai mici in calibru insa cu un diametru sensibil mai mare, dupa cum se vede si in imaginea comparativa de mai jos:

Video „Shimshek ” (Llightning) pe BTR-70 – made in Azerbaijan

https://www.youtube.com/watch?v=OEtutHdPUeA

CMI 30mm turret pentru BTR:

https://www.youtube.com/watch?v=BfLdGy8lD7Q

Video turela telecomandata cal. 14,7mm:

https://www.youtube.com/watch?v=M8wGv0_UiPw

Intre timp rusii introduc pe BMP-3 noua turela teleoperata cu profil redus AU-220M din aliaj de aluminiu, pentru tunul cal. 57mm, derivat al batranului S-60, tun pe care noi inca il folosim in versiunea originala, actionata manual, la exercitiile de trageri AA, cum este cazul recent incheiatului Histria 2015. Proiectilul lansat de acest tun automat poate penetra 130mm de otel la o distanta de 1km, tragerea fiind coordonata computerizat, putand fi angajate atat vehicule  blindate si infanterie cat si drone, elicoptere si aeronave la joasa inaltime..

BMP3 cu noua turela AU 220M la RAE Russia Arms Expo 2015 in Nizhny Tagil

Toate aceste resurse si posibilitati “baltesc” intr-un moment in care fortele terestre romane au o nevoie disperata de crestere a capacitatilor cu mijloace moderne de lupta si de aparare antiaeriana, iar uzine militare cum sunt cea de la Moreni someaza, sau si mai rau, au ramas cu un numar insignificant de angajati, desi sunt foarte bine conservate, cum e cazul Arsenal Resita (fostul producator principal de tunuri al Romaniei), cu doar 44 de angajati.

Marius Zgureanu

Surse:

http://rpdefense.over-blog.com/tag/pologne/2

http://www.army-guide.com/eng/product5012.html

http://www.mapn.ro/fotodb/20090710/16_Consilierul_prezidential_Iulian_Fota_semnand_in_Cartea_de_Onoare_a_Academiei

http://reper24.ro/sindicatele-fac-lobby-pentru-reluarea-productiei-de-armament-la-resita/

http://www.cmigroupe.com/en/news-view/505/eurosatory%3A-cmi-defence-presents-the-cockerill-cpws-20-25-30

http://www.revista.forter.ro/_wsn/2013_4/07-arm/06.htm#1

http://www.armyrecognition.com/rae_2015_news_official_online_show_daily_coverage/new_bmp-3_ifv_fitted_with_a_gun_mount_system_au-220m_armed_with_a_57mm_automatic_cannon_10909152.html

http://defense-studies.blogspot.fr/2009/05/indonesia-buys-new-shorads_30.html

http://www.dtic.mil/ndia/2005garm/tuesday/buckley.pdf

Citeste si:

http://www.rumaniamilitary.ro/reutilizarea-armamentului-existent-solutii-stop-gap

http://www.rumaniamilitary.ro/turele-si-arme-calibru-mediu-pentru-masini-de-lupta

http://www.rumaniamilitary.ro/noua-ce-ne-lipseste

http://www.rumaniamilitary.ro/integrarea-rachetelor-sol-aer-cu-bataie-apropiata-cu-tunurile-antiaeriene-de-calibru-mic-o-cale-de-crestere-a-eficacitatii

http://www.rumaniamilitary.ro/sisteme-aa-romanesti-evolutii-i

http://www.tehnomil.net/2012/12/31/evolutii-episodul-1/

http://www.rumaniamilitary.ro/oportunitati-si-atmos-ul-polonez

http://www.rumaniamilitary.ro/alegerea-corecta-sistemul-antiaerian-marksman-versus-ghepard

Multumiri lui Nicusor pentru semnalarea proiectului: „proiectilul AA naval cal. 76mm cu submunitii cinetice si focos programabil, „

The post Modernizari ale armamentului existent, solutii stop gap (II) appeared first on Romania Military.

The post NLOS – C 155mm appeared first on Romania Military.

                                                                     K 9 Thunder

Pana intr-un final aplauze la scena deschisa, in picioare, pentru India! Si nu sunt deloc ironic pentru ca indienii au dat dovada de intelepciune si bun simt cand, dupa nu stiu cate tentative, au reusit sa aleaga un obuzier de 155mm pentru dotarea armatei.

Alegerea este obuzierul sud-coreean K 9, considerat astazi ca fiind cel mai performant din clasa sa. Astfel armata indiana a comandat 100 de bucati pentru suma totala de 750 milioane de dolari, banii la care se vor adauga alte milioane pentru munitie.

K 9 va fi construit in India sub licenta de doua companii locale – Larsen si Toubro – si poate doar aici ar putea aparea problema, cunoscandu-se faptul ca transferul de tehnologie catre companii indiene nu decurge intotdeauna foarte lin.

                                                                                                       M 109A5

Toate cele 100 de obuziere vor fi alocate trupelor indiene de la granite cu Pakistanul – zona desertica – in raspuns la achizitia pakistanezilor din SUA a 115 obuziere M 109A5. De fapt pakistanezii nu prea au cumparat obuzierele ci le-au primit moca de la americani ca rasplatat pentru asistenta oferita de Pakistan in lupta impotriva terorismului (Bleah! Numai expresia asta si este suficient sa-mi provoace greata).

Noul obuzier indian “Varja-T” este de asteptat sa intre relativ rapid in dotare, nu se cunoaste inca gradul de integrare al produsului in industria indiana. Partea  hindusa a declarat ca obuzierul coreean a invins o oferta ruseasca la mai multe capitole: cadenta, mobilitate si precizie (indienii se refera probabil la  2S19 „Msta-S”).

Astfel K 9 Varja-T este o varianta a K 9 Thunder, care Thunder este considerat cel mai bun obuzier de 155mm/52 disponibil astazi pe piata (ne referim la obuziere autopropulsate), insa indienii au in desfasurare si negocierile cu americanii pentru dotarea cu obuzierul usor M 777, negocieri care sunt asteptate sa se finalizeze cu un nou contract destul de curand.

GeorgeGMT

The post K 9 Thunder in India appeared first on Romania Military.

Mai multe institutii din Occident s-au sesizat dupa ce rapoartele au semnalat prezenta sistemului TOS-1A Buratino pe teritoriul Ucrainei, in zone controlate de rebelii pro rusi. Moscova pastreaza tacerea.
TOS-1/1A este un lansator multiplu de proiectile calibrul 220mm cu o raza de actiune intre 500m-6km (3,5km versiunea originala). Munitia consta in proiectile cu lichid inflamabil ce are efect devastator impotriva infanteriei, vehiculelor neblindate si a pozitiilor fortificate (transee, cladiri etc.)

TOS-1

Povestea lui TOS-1 incepe in 1980, orasul Omsk, si a ramas pentru multi ani o dezvoltare secreta. Acest sistem a intrat in lupta pe Valea Panjshir, Afghanistan, in peioada „88-„89 folosit de fortele sovietice impotriva talibanilor. TOS-1 a fost prezentat publicului in 1999 in Omsk si tot in acel an sistemul a fost vizibil folosit de Fortele Rusiei in batalia de la Grozny (Cecenia).
In 2001 apare standardul TOS-1A  Buratino, versiune ce pastreaza sasiul T-72, dar numarul proiectilolor din lansator scade la 24 (fata de 30 versiunea originala) cea ce ii creste mobilitatea si manevrabilitatea. Proiectilul este si el imbunatatit ajungand la o raza de 6km.
Porecla este luata de la personajul fictiv Buratino, o adaptare ruseasca a romanului Pinocchio.

Burantino a fost vazut la parade in Rusia, Azerbaijan si Kazahstan, iar in lupta Irak si posibil Siria. Mai multi analisti considera ca introducerea sistemului pe teritoriul Ucrainei (in mainile separatistilor) face parte dintr-un proiect mai amplu al Moscovei de a securiza regiunile ucrainiene de est. Kremlinul profita si de faptul ca toata atentia este in Siria.
https://www.youtube.com/watch?v=oEJ40_0zZ2w

NeroFlash

The post Pinocchio, acum si in Ucraina! appeared first on Romania Military.

Nu ar fi exclus sa apara si o versiune – in viitorul apropiat – capabila sa poata intercepta elicoptere si rachete de croaziera :).

The post Legende din Vietnam appeared first on Romania Military.

2S35 Koalitsiya-SV este o noua generatie de obuziere autopropulsate senilate plecand de la 2S19, dar utilizeaza un nou tip de turela. Proiectul ar fi fost in lucru in 2014 si a fost tinut secret pana in perioada paradei din 9 mai 2015. Data exacta a inceperii dezvoltarii nu este cunoscuta, inca.

Potrivit surselor rusesti, acest sistem foloseste obuze ghidate si se remarca prin raza sa de actiune, lovind cu precizie tine pana la 70km distanta.

                                                                   Partea din spate

2S35 va fi echipat cu un tun de tip 2A88 calibrul 152mm, proiect ce este inca in curs de dezvoltare, armamentul secundar este o mitraliera grea de tip Kord calibrul 12.7mm, amplasata in partea de sus a turelei.

Turela este dotata cu sistem automat de incarcare, proiectilul folosit va fi de tip e 9K25, 152 mm Krasnopol cu ghidare laser, o noua generatie in curs de dezvotare.

                                                            Proiectil 30F39 Krasnopol

Echipajul ce opereaza acest sistem este format din 3 membrii: comandant, sofer si artilerist. Sasiul se bazeaza pe T-90 (si nu pe Armata), ofera protectie NBC, vedere pe timp de noapte, control computerizat si monitoare pentru fiecare membru. Alte date privind dimensiunile, autonomia si viteza maximana nu au fost facute publice.

https://www.youtube.com/watch?v=6MTdY8PfCkY

Citeste si

http://www.rumaniamilitary.ro/noua-generatie-de-artilerie-auto-propulsata-made-in-china

NeroFlash

The post 2S35 Koalitsiya-SV, rinocerul turbat al rusilor appeared first on Romania Military.

Cine-i “Pike”? Pai Pike este o racheta foarte usoara, foarte mica si mai ales foarte ieftina, oferita de cei de la Raytheon mai ales pentru uzul fortelor special dar si al infanteriei obisnuite. Astfel baietii de la Raytheon au observat cum ca o Javelin (fabricate  Raytheon&Lockheed) este foarte utila in dotarea oricarei trupe de infanterie, speciali, parasutisti, sau infanterie marina, dar are cateva cusururi: 250 de mii de dolari bucata, 23 de kg, o lungime de 1.2 metri, adica-i si scumpa foc si grea al dracului si pe cale de consecinta o unitate (mai ales daca merge pe jos) nu poate cara prea multe Javeline dupa ea…

Si aici apare Pike!

Nu-i la fel de puternica ca o Javelin, nu poate dobora un tanc, dar in rest le cam face pe toate, cu atat mai mult cu cat americanii au observat ca infanteristii lor au folosit prin Irak si Afganistan majoritatea rachetelor Javelin impotriva unor alte tinte decat tancurile grele, ca de unde dracu atat de multe tancuri?!

Astfel ca Raytheon vine cu o oferta imbatabila: o racheta mica multirol, care poate fi dotata cu mai multe tipuri de focoase (inclusiv cu fragmentatie impotriva infanteriei protejate de cladiri, transee, etc) si care are dimensiuni liliputane: 43 de cm in lungime, aproape 4 cm in latime si o masa de doar 0.8 kg, dar dispune de o raza de 2 km!

Pike poate fi lansata din actualele tuburi lansatoare de grenade M 203 (cu ceva modificari) sau FLGM, aflate deja in exploatarea armatei americane si este ghidata laser, insa are un sistem de ghidare…ghidus.

Astfel racheta are intital o traiectorie inalta (neghidata) apoi cobora spre tinta si cauta semnatura laser, dar poti lansa racheta si ilumina tinta cu laser cu doar cateva secunde inainte de impact (de fapt iluminarea trebuie sa fie activa atunci cand racheta atinge inaltimea maxima si incepe sa coboare), cateva secunde care sa-i ofere sistemului de ghidaj suficient timp pentru a corecta traiectoria de revenire a rachetei.

Deocamdata Raytheon nu a oferit un pret estimat, a precizat doar ca va fi muuuult mai ieftina decat o Javelin si doar un pic mai scumpa decat un proiectil neghidat. Pike aduce, daca vreti, cu un proiectil ghidat de mortier, doar ca poate fi folosit mult mai usor si fara sa cari dupa tine mortierul in sine.

GeorgeGMT

The post Pike! appeared first on Romania Military.

Peste 1.800 de militari români din Forţele Terestre, cu 450 de mijloace tehnice, şi 300 de militari americani, cu 90 de mijloace tehnice, participă în perioada 26 octombrie-6 noiembrie, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, la exerciţiul interarme cu trageri de luptă, „JUSTICE SWORD 15.2”. (n.n. – in link aveti fotografii publicate pe Facebook incat sa va iasa pe urechi).

Militarii români din Brigada 282 Infanterie Mecanizată ”Unirea Principatelor” sunt sprijiniţi de subunităţi din Regimentul 52 Artilerie Mixtă ”General Alexandru Tell”, Batalionul 30 Vânători de Munte ”Dragoslavele”, Batalionul 630 Paraşutişti ”Smaranda Brăescu” şi de elemente din Brigada de Informaţii Militare ”Mareşal Alexandru Averescu”, Batalionul 1 CIMIC şi din Centrul de Operaţii Psihologice.

Acţiunile Forţelor Terestre sunt sprijinite de avioane MiG 21 LanceR, elicoptere IAR 330 Puma Socat şi de un avion C-27J Spartan, toate aparţinând Forţelor Aeriene Române.

Militarii americani fac parte din Batalionul 5 al Regimentului 7 Cavalerie din Forţele Terestre ale SUA care sunt dislocate în Europa şi vor acţiona, în premieră, în România, cu tancuri Abrams, maşini de luptă Bradley şi tunuri autopropulsate Paladin.

Scopul militarilor participanţi la exerciţiului „JUSTICE SWORD 15.2” este de a se instrui în comun în vederea armonizării tacticilor şi procedurilor de operare, creşterii încrederii în armamentul din dotare şi coeziunii de grup.

Monitorul de Galaţi

The post Exerciţiul româno-american în Poligonul Smârdan „Justice Sword 15.2” appeared first on Romania Military.

                                                    Precision Extented Range Munition (PERM)

Aflam ca Raytheon Missile va furniza proiectile de mortier ghidate catre US Marines Corp sub un contract in valoare de 98 milioane de dolari.

Mai departe ni se aduce la cunostinta ca noua munitie – de calibrul 120mm – va creste efectiv raza mortierelor americane la 10 mile terestre, aproximativ 15 kilometri, fata de raza actuala de doar 5 mile.

Proiectilele (Precision Extented Range Munition -PERM) ghidate mai au cel putin inca doua avantaje majore: primul ar fi economia de munitii si, deci, usurarea lantului logistic, al doilea avantaj ar fi eficientizarea focului – mai ales a primelor lovituri (atunci cand il iei pe inamic prin surprindere), reusind sa-i dai la cap pana sa se dezmeticeasca si sa-si schimbe pozitia, lasandu-te pe tine sa tragi cu munitie scumpa dupa carcaleti…

Americanii numesc toata dracovenia EFSS (Expeditionary Fire Support Systems), care dracovenie este in esenta un mortier de 120 cocotat pe un vehicul usor (Humvee, ori alt tip) cu un mortier si ceva munitie aferenta.

De fapt o EFSS are in dotare doua astfel de vehicule si este aero-transportabila cu ajutorul a MV 22B Osprey sau CH 53E, nave de debarcare, etc, etc, fiind in esenta o mini-unitate de artilerie foarte mobila. Daca ne uitam cu atentie putem observa ca americanii au gandit EFSS pentru razboiul expeditionar nu pentru cel clasic, unitatea fiind usor dislocabil pe teren greu, accidentat si oferind suport de artilerie unitatilor izolate sau aflate in patrulare. Dar ce-i bun pentru o forta expeditionara prin Afgansitan e bun si pentru noi intr-un razboi din ce in ce mai mobil…

Pana aici totul ok, ideea este foarte buna, ieftina si mai ales se poate aplica fara prea multe costuri suplimentare: masina este aceeasi, mortierul nu se schimba, iar munitia veche si neghidata poate primi un kit de ghidare, adica totul cu maxima economie de bani si maxima eficienta pe campul de lupta.

Cum EEFS este menit sa lupte (uneori) in conditii de izolare fata de baza, este esential ca fiecare lovitura sa conteze si de aici necesitatea acuratetei loviturilor, fara sa mai discutam costurile: adica cat costa o racheta ghidata lansata de un elicopter, drona sau avion si cat costa o lovitura de mortier calibrul 120mm chiar ghidata?! Basca ca un mortier poate lovi tinte bine ascunse (prin teren muntos, pesteri, etc).

Primele astfel de proiectile vor deveni disponibile incepand din 2018 si deocamdata au fost comandate 3100 de bucati.

Acum poate nu intelegeti totul ironic folosit, dar acesta are legatura nu cu sistemul americanilor ci cu prostia si obtuzitatea noastra. Romania are si e in dezvoltare – de ani buni – o astfel de lovitura de mortier calibrul 120mm ghidata (de fapt nu mai este in dezvoltare ci asteapta doar sa fie si cumparata!), totul este gata, dar nataraii din armata nu au comandat nici macar o singura bucata.

Ca sa va faceti o idee, lovitura ghidata de 120mm romaneasca are o raza de 15 km! De ce nu a intrat pana acum in dotare aceasta arma ieftina si extrem de folositoare oricarei unitati de infanterie?! Cate astfel de proiectile ar fi putut fi cumparate cu banii dupa cele 16 Panhard?! Si oare n-ar fi mai util sa inarmam decent Fortele Terestre in loc sa aruncam sute de milioane pe doua fregate amarate?! Scuza ca nu sunt bani nu tine aici pentru se puteau achizitiona macar cateva zeci de bucati in fiecare an pentru antrenamentul trupei, si tot era ok…

Dar poate pentru ca lovitura calibrul 120mm ghidata este fabricata in Romania sa fie problema?!

GeorgeGMT

The post Munitie de mortier ghidata appeared first on Romania Military.

                                                     Oerlikon Skyguard III /GDF 007

Rheinmetall Air Defence a primit o comanda din partea armatei thailandeze pentru patru sisteme AA cu raza scurta de ultima generatie Skyguard III /GDF 007.

Mai exact tunurile gemene  calibrul 35mm Oerlikon GDF007 cuplate la un sistem de control al focului SkyGuard III. Thailandezii au comandat si munitie “Ahead”, odata cu sistemele AA.

Un sistem intreg este compus din doua baterii de tunuri 35mm GDF 007, pentru raza foarte scurta si doua lansatoare de rachete pentru raza scurta, toate „conduse” la acelasi SCF.

In linii mari aceste sisteme sunt foarte utile si au o mare flexibilitate. In acest moment Romania dispune de Oerlikon  GDF 003 – 35 de sisteme (70 de tunuri) si de sistemul AA romanesc Viforul, plus Gepardul analogic, primit moca de la nemti (nu chiar moca, dar sa zicem asa).

Daca tot are MApN-ul ceva bani de cheltuit n-ar fi rau sa se gandeasca la continuarea programului de modernizare a tunurilor GDF 003, prin integrarea tocmai a munitiei de tip Ahead, la standardul GDF 007 si poate continuarea si a programului „Viforul”, program lasat balta din pacate.

Desi pot parea anacronice nu sunt deloc, iar mie personal acest tip de sistem de aparare AA cu raza scurta mi se pare foarte utile, sunt relativ ieftine si nu foarte dificil de modernizat, usor de intretinut si operat, foarte mobile, plus ca poate asigura o aparare eficienta impotriva rachetelor de croaziera si a bombelor ghidate.

Gepardul ar trebui si el readus cat de cat in secolul XXI, pentru ca deocamdata este un sistem ultra-mobil si autonom, sistem care pe relieful noastru ar trebui favorizat si pastrat in inzestrare.

GeorgeGMT

The post Skyguard III pentru Thailanda appeared first on Romania Military.

Cei de la Picatinny Arsenal din SUA lucreaza la o noua versiune a obuzierului M777A2 39 de calibre, sub denumirea M777 ER, avand ca scop dublarea distantei de tragere efective. Modificarea consta in adaugarea unui segment de 1,8m, la teava actuala. Cele 450 kg suplimentare datorate modificarilor se adauga celor 4,4t standard ale M777 (datorita componentelor de titan care au redus la jumatate masa fata de un obuzier clasic : 42% mai usor decat cele 7,7t ale M198), rezultand o posibila masa de aproape 4,9 tone pentru versiunea ER.

Noul M777 ER (foto Erin Usawicz)

Proiectul denumit ERCA (Extended Range Cannon Artillery) sponsorizat de catre biroul de stiinta si tehnologie al ARDEC, are ca si scop cresterea distantei de tragere de la cea actuala de 30km la una de 70km. Se studiaza daca modificarea poate fi aplicata produsului existent, M777, sau daca este nevoie de o noua platforma pentru implementare si pentru a se incadra in cerintele de mobilitate si putere de foc ale US Army si US Marines.

Cei de la biroul ARDEC au ca si obiectiv extinderea distantei de tragere a artileriei cal. 155mm, prin mai multe proiecte: tunul XM907, proiectilul asistat de motor racheta XM1113, super-incarcatura XM654, un sistem de autoincarcare si un nou sistem de control al tragerii.

M777A2 la bordul USS Whidbey Island (LSD 41)

Pentru testarea impactului asupra mobilitatii, a fost modificat un obuzier M777A2 prin adaugarea kit-ului pentru macheta de masa a tunului XM907 ERCA modificat la poligonul de teste Yuma din Arizona. In fapt este vorba de o teava veche de 52 calibre, inserata intr-un M777A2 avand masa totala a unui XM907. Testele de mobilitate comparativa cu M777A2 vor fi desfasurate in poligonul  Aberdeen, din Maryland, vizand modul in care se desfasoara transportul tunului si interactiunea echipajului cu arma in timpul operarii, pentru a putea optimiza designul. Exteriorul tevii este dotat cu caneluri de care pot fi fixate greutati in diverse pozitii pentru a modifica pozitia centrului de greutate in timpul testelor.

Ultima etapa a programului va include testarea noului sistem integrat pe un sasiu M109A7 Paladin.

Probabil cel ma important concurent european pe aceasta nisa a calibrului 155mm este sistemul Trajan, al celor de la Nexter Systems, un obuzier cal. 155mm si 39 respectiv 52 calibre lungime, derivat din cel folosit de catre sistemul autopropulsat Caesar si reutilizand platforma TR Towed Gun System. Trecerea in pozitie de tragere se face in 1’30”, fiind operat de 6 oameni si dotat cu sisteme de incarcare si tintire automate, astfel ca poate atinge o cadenta de tragere de 6 proiectile/minut. Acuratetea este asigurata de sistemele elctronice integrate INU (Inertial Navigation Unit) si Automatic Laying and Relaying System, putand integra si o varianta a „ATLAS” Artillery Firing Control System (AFCS) de pe Caesar.

Trajan

Distanta de tragere a Trajan este de 42km cu munitie ERFB (incarcaturi inteligente Bonus, Spacido) si de 55km cu proiectile asistate de motor racheta, pe cand tragerea directa se poate executa pana la 2km cu ajutorul vizoarelor zi/noapte integrate. Dispunand de generator auxiliar, Trajan se poate deplasa prin propriile mijloace cu o viteza de pana la 10km/h, pentru a isi modifica amplasamentul de tragere fara interventia tractorului.

Trajan are o masa totala (cu tot cu generatorul auxiliar) de 13 tone, fiind aerotransportabil cu aeronava din clasa IL-76, C17 or A400M iar la acest capitol M777-ER va performa mult mai bine (4,9t), alaturi de promisiunea unei distante de tragere mai mari.

Marius Zgureanu

Surse:
http://armyrecognition.com/weapons_defence_industry_military_technology_uk/u.s._army_engineers_work_to_create_a_new_longer_m777_155mm_howitzer_under_the_name_m777er_13103162.html

http://armyrecognition.com/armoured_vehicles_artillery_france_french_army_uk/trajan_155mm_52_caliber_towed_gun_artillery_technical_data_sheet_specifications_pictures_video_12603161.html

http://www.armyrecognition.com/idex_2013_news_coverage_report_pictures_video/the_21st_century_artillery_systems_of_nexter_with_new_trajan_155mm_towed_howitzer_idex_2013_2402137.html

http://www.army-guide.com/eng/product4975.html

http://www.ardec.army.mil/news/article.aspx?id=2508

The post M777 ER si Trajan appeared first on Romania Military.

Ok, am modernizat IAR-99 de se bat clientii pe el, acum sa ne ocupam de lucruri mai simple si mai ieftine.

Ca tot se vorbeste despre modernizarea armatei, cu programe peste programe, declaratii peste declaratii si viziuni peste viziuni, sa presupunem ca, la un anumit moment, vom avea posibilitatea de a achizitiona sisteme antitanc performante, astfel incat sa retragem din uz cele cca 200 de tunuri antitanc de 100mm, tractate.

                                           Tunuri AT de 100mm in pozitie de tragere

Cateva informatii:

Denumire: tun antitanc A407

Variante: M-75 (inchizator pana orizontala), M-77 (inchizator pana verticala), M-2002 (SCF tip TAT-100)

Date tehnice:

*20600m dupa alte surse

Proiectile utilizate: HE, HE-I, HE-T, AP-T, HEAT, APFSDS

                                                                            Schita tunului antitanc A-407

Parca m-ar durea sufletul sa le vad taiate. Chiar daca pe partea de AT putem zice ca nu mai sunt o solutie viabila pentru tancurile prietenilor nostri, in schimb, pe partea de artilerie de camp raman foarte interesante.

In primul rand, am in vedere distanta maxima de tragere, de 21.6 km (cu elevatie de 37 grade), peste bataia majoritatii obuzierelor de 105mm, 122mm si a celui de 152mm D-20 (M-1981), daca luam in discutie proiectilele clasice (fara RAP, BB etc).

Observatie: cred ca elevatia se limiteaza doar la 37 grade din cauza profilului foarte jos al tunului care, la o tragere cu elevatie mai mare, ar lovi pamantul cu inchizatorul. As dori o confirmare/infirmare de la cineva care a umblat cu ele.

In al doilea rand, am in vedere cadenta de tragere de pana la 15 lovituri pe minut, peste cea a obuzierelor de 105mm si 122mm, fara a mai vorbi de cadenta obuzierelor de 152/155mm.

In al treilea rand, lipsa fondurilor a dus la reducerea numarului de trageri astfel ca multe dintre cele cca 200 de piese ar mai avea o resursa mai mult decat acceptabila.

Pentru o imagine mai limpede, sa comparam performantele tunului A-407, ca piesa de artilerie de camp, cu alte piese tractate:

Incepem cu “grupa mica”:

* munitie neghidata, fara RAP, BB etc;

** probabil 23-24km bataie la o elevatie de 45 grade;

Ce observam:

1. La bataia maxima, cu munitie clasica si elevatie de 45 grade, tunul ar depasi tot ce misca pe 105 si 122mm, fiind egal cu sud africanul Denel G7 105mm;
2. La cadenta de tragere, singurul care se apropie este GIAT LG1, cu 12 lovituri pe minut, in rest, A-407 depaseste de 2 ori cadenta de tragere a obuzierelor de 105 si 122mm;
3. La cantitatea de munitie “livrata” la tinta in primul minut de tragere, depaseste cam tot pe segmentul 105-122mm, fiind depasit foarte putin de GIAT LG1 si D-30, in functie de munitia folosita;

Sa comparam si cu piesele de la “grupa mare”:

* munitie neghidata, fara RAP, BB etc;

** probabil 23-24km bataie la o elevatie de 45 grade;

Ce observam:

1. La bataia maxima, cu munitie clasica si elevatie de 45 grade, tunul ar fi egal sau ar depasi D-20 (Model 81 al nostru) si obuzierele de 155mm/L39. Cele care l-ar depasi ar fi tunul M-46 130mm (Model 82 la noi), tunurile-obuziere de 152mm Msta-b (Model 84 la noi) si Giatsint-b precum si obuzierele de 155mm/L52 (Trajan-Franta, 155GH52 APU-Finlanda, ATAGS155- India, Athos-Israel);
2. La cadenta de tragere, depaseste de 2-3 ori tot ce misca pe 130, 152 si 155mm;
3. La cantitatea de munitie “livrata” la tinta in primul minut de tragere, depaseste D-20, M-777, M-198, Soltam M-71, SLWH Pegasus, fiind depasit clar de Msta-b, Giatsint-b si FH-77 si cu foarte putin de M-46, TRF-1 si FH2000;

Nu contest avantajele unei trageri inalte (spre 65-70 grade elevatie) sau efectul la tinta al unei lovituri de 152/155mm fata de 100mm dar se vede clar ca o reutilizare a A-407 ar fi preferabila achizitionarii de obuziere de 105mm. In plus, aruncatoarele de 120mm pot rezolva foarte bine tragerile inalte, acoperind si o raza de lovire de pana la 15km, cu o cadenta de 10-12 lovituri pe minut.

Pe langa costurile de achizitie (zero cand ai tunurile in batatura) mai intervine faptul ca ai jdemii de militari si rezervisti care au tras cu el si nu trebuie sa-l invete dupa cum nu trebuie nici sa schimbi linia de productie pentru munitie.

Principalele probleme pentru A-407 raman mobilitatea (sau lipsa ei) si echipajul numeros (8 militari).

Pentru rezolvarea problemei mobilitatii ar fi cateva solutii: instalarea pe platforma de camion, adoptarea unei solutii tip M-777 Portee (camion cu platforma joasa), reluarea unei solutii tip M-1985/1989 (tun autopropulsat pe sasiu extins de MLI-84).

Pentru urcarea pe platforma de camion, trebuie facute modificari la tun pentru reducerea reculului, nu ai camp pentru tragere directa decat daca pui tunul cu teava spre inapoi, lungind mult ansamblul, iar protectia e zero (masina inalta, vizibila, neblindata).

Pentru un sistem gen M-777 Portee, nu avem in dotare camioane cu platforma joasa si, chiar daca am avea, capacitatea lor de trecere ar fi mult mai redusa comparativ cu DAC 6×6 / 4×4. In plus, daca dai nas in nas cu inamicul ai pus-o pentru ca trebuie sa dai tunul jos de pe camion (neblindat).

Pentru solutia cu sasiu MLI-84 …… nu avem suficiente sasiuri. Ar fi cele 48 sasiuri de la M-1989 (122mm) si Gvozdika aflate in conservare si care, teoretic, ar merge reinarmate cu tunul de 100mm dar se pune problema raportului dintre costurile de modificare si rezultatul final (elevatie maxima si cadenta de tragere). Ca o idee, sasiurile respective le-as folosi pentru dotarea cu MLI-uri a inca unui batalion de infanterie (parca mai aveam niste turele OWS-25R pe undeva).

Solutia cea mai simpla ar fi sa vedem ce mai avem prin curte, in cantitati mari si care nu mai este utilizabil in configuratia actuala.

Vorbesc despre nenumaratele T-55 care stau degeaba prin depozite (cica in conservare).

                                                                                Schita tancului T-55

Foarte simplificat: luam un T-55, ii dam jos turela, acoperim “gaura” si instalam tunul AT de 100mm, cat mai in fata si orientat sa traga spre inapoi.

Amplasarea lui in fata, cu tragere spre inapoi, este necesara pentru a-i putea creste elevatia maxima la cel putin 45 grade, profitand de inclinatia glacisului.

Elevatie marita inseamna raza maxima de lovire crescuta (probabil un 23-24km).

                                                            Schita simplificata cu A-407 pe sasiu de T-55

Pentru ca, evident, se pune intrebarea: de ce sa dai jos tun de 100mm ca sa pui tun de 100mm, raspunsul e limpede:

1. cadenta maxima de tragere: 15 lovituri/minut la tunul A-407, fata de 7 lovituri/minut la tunul original;
2. raza maxima de lovire: 23-24 km la A-407 (la 45 grade), fata de 14.9 km la tunul original;
3. masa: maximum 3 tone A-407 (cu tot cu ranforsari) fata de minimum 9 tone (cu munitie) la turela originala, cu rezultat asupra cresterii mobilitatii;

 In functie de banii disponibili si de durata preconizata de utilizare a unui asemenea ansamblu, vad posibile trei variante de echipare:

I. Prima varianta, cea mai simpla si mai ieftina, ar insemna:

1. eliminat trenul de rulare si falcelele tunului A-407;

2. scoasa turela si inchis plafonul camerei de lupta a tancului;

3. amplasat afetul tunului A-407 in partea din fata a cutiei blindate a tancului, cu orientare spre inapoi;

4. inlocuit scutul tunului A-407 cu unul mai scund, mai inclinat si ceva mai gros (eliminate decupajele pentru roti);

5. ranforsat plafonul cutiei blindate pentru a suporta reculul;

6. eliminata trapa de acces a conductorului si realizarea a 4 trape de acces in plafonul camerei de lupta. Trapele comandantului si conductorului vor fi rotunde iar cele pentru servanti vor fi dreptunghiulare, similare celor folosite la SAUR;

7. realizarea unor suporti rabatabili pentru accesul servantilor la manevrarea tunului;

8. amenajarea interiorului cutiei blindate pentru a lua inca 5 persoane, in afara de conductor;

                Amplasarea aproximativa a tunului si trapelor din plafon – varianta I

(D=driver, C=commander, P=passenger)

9. recuperate si instalate pe sasiu statia radio, senzorii de iluminare, lansatoarele de contramasuri, sistemul antiincendiu etc;

10. pentru aprovizionarea cu munitie ar putea fi folosite TAB-71 / TAB-77 / TABC-79, modificate in varianta ABAL (si astea sunt multe si cu intentie de retragere din uz);

11. in transportorul de munitie vor sta conductorul si inca 1 servant care va opera mitraliera 7.62/12.7 mm de pe acoperis;

12. in total, am prevazut un numar de 6 locuri pentru servantii tunului pentru ca nu-mi dau seama de cati va fi nevoie;

In afara de modificarile mentionate mai sus, evident, toate masinile vor trece prin operatiuni de revitalizare iar TAB-urile 71 (daca vor fi folosite) vor fi trecute pe Diesel pentru simplificarea logisticii.

Rezultatul primei variante ar fi:

– un tun autopropulsat cu o viteza de 58-60km/h pe sosea si cca 30km/h offroad (cca 6 tone mai usor decat T-55), protectie antibalistica superioara tunurilor autopropulsate din clasa lui (in timpul marsului), capacitate de trecere mai buna decat T-55 (masa mai mica, centru de masa coborat), capacitate de snorkeling egala cu a T-55, usor de operat de un echipaj de rezervisti care au tras cu A-407 sau au condus T-55;

– un vehicul de aprovizionare amfibiu, cu capacitate de trecere si protectie superioare camioanelor;

– probabil, echipajul ar consta din 5 servanti plus conductorul la care se adauga conductorul vehiculului de aprovizionare;

 Observatie: In lipsa banilor  pentru revitalizari si remotorizari la transportoarele de munitii, la aprovizionare merg la fel de bine camioane, camionete etc, mai ales daca piesele se vor afla in dotarea Garzii Nationale, Armatei Teritoriale sau altor structuri de rezerva ale armatei.

Costul unei asemenea transformari, nu cred ca ar depasi 350.000 – 400.000 $ / piesa.

II. A doua varianta ar presupune:

1. schimbarea directiei de deplasare, cu motorul in fata, si a pozitiei conductorului;

2. introducerea unei lame actionate hidraulic pentru autoingropare in teren;

3. trecerea la un motor de 650-700CP, de 15-16 litri, pentru plus de viteza si autonomie si economiede carburanti (evident, schimbata si transmisia);

4. trecerea la actionarea electrica/hidraulica (cu backup manual) a inaltatorului si derivei tunului, pentru a fi actionat direct din sasiu de catre comandantul piesei;

5. modernizarea suspensiei pentru a suporta viteze de 70-75km/h pe sosea si 40-45km/h offroad;

6. modernizarea sistemelor optoelectronice pentru comandantul piesei, pentru a-i permite tragerea in ochire directa;

7. sistem de pozitionare, calculator balistic;

8. generator electric de bord;

9. modificarea transportorului de munitie, daca va fi 8X8, cu motor in fata (320-360CP) si propulsoare externe detasabile pentru deplasare pe apa, in vederea deschiderii cutiei blindate spre inapoi (varianta asta de modificare am propus-o si pentru dotarea ISU:

http://www.rumaniamilitary.ro/reconversie-tab-71 ) In cazul TABC-79, modificarea ar consta in instalarea unui motor mai puternic (250-285CP), descarcarea munitiei continuand sa se faca prin lateral (stanga-dreapta).

       Pozitionarea aproximativa a echipajului pe timpul deplasarii, in varianta II

(D=driver, C=commander, P=passenger)

Rezultatul celei de-a doua variante ar fi:

– un tun autopropulsat cu o viteza de cca 70-72km/h pe sosea si 30-35km/h offroad, cu autonomie marita, cu viteza de reactie crescuta (actionare electrica/hidraulica pentru tun, computer balistic), cu capacitate de ingropare in teren;

– transportor de munitie cu motorizare mai puternica si cu deschiderea cutiei blindate spre inapoi;

– echipaj redus la 4 servanti plus conductor plus conductorul masinii de aprovizionare cu munitie;

Costul transformarii s-ar putea cifra la 1– 1.2 milioane $ / piesa.

III. A treia varianta, premium , ar presupune:

1. motor de 850CP, similar celui folosit de Achzarit MkII, sau 860CP folosit de TR-85M1;

2. inaltat plafonul cutiei blindate pentru a face loc motorului si pentru un confort mai bun al echipajului;

3. introducerea unui motor secundar, de cca 200CP, care sa alimenteze cu energie sistemele, sa asigure deplasarea silentioasa a masinii in zone critice si sa asigure intoarcerea in loc, pentru schimbarea directiei de tragere, fara a porni motorul principal. Motorul va fi integrat cu sistemul de dirijare a tirului, pentru a se putea urmari automat tintele, in tragere directa;

4. decuparea glacisului, inlocuirea lui cu un blindaj vertical si instalarea tunului A-407 la margine, pentru pastrarea unei elevatii de minimum 45 grade. Spatiul suplimentar obtinut va fi folosit pentru stocarea a cca 20 lovituri de 100mm. Modulele de stocare vor fi detasabile, putand fi inlocuite cu compartimente de transport echipament / mine antitanc / rachete AT(AA) / minidrone terestre sau pentru imbarcarea a inca 2 pasageri si iesiri de urgenta pentru echipaj si desant ;

                               Stocarea loviturilor de 100mm in sasiu

5. instalarea unui autoloader, cu o capacitate de 18-20 proiectile, care sa asigure o cadenta de tragere de 15-20 lovituri pe minut.

                         Schita simplificata cu A-407, cu autoloader,  pe sasiu de T-55

In desen am pus un autoloader tip Bandkanon, redus la scara. Sistemul asigura o cadenta de 15 lovituri / 45 secunde pentru calibrul 155mm (echivalent 20 lov/min) si nu vad de ce n-ar asigura 20 lovituri /minut si pentru calibrul 100 (evident, adaptat ca dimensiuni pentru noul calibru).

Daca varianta asta nu merge, merita incercat un autoloader de tip Strv-103, cu o cadenta de 15 lovituri /minut. Alta varianta ar fi un autoloader tip M-1128, modificat, fara selector de munitie, similar Bandkanon, pentru pastrarea cadentei de cel putin 15-20 lovituri/minut.

                                                                 M-1128, 105mm

6. pozitionarea echipajului va fi: conductorul in stanga, tragatorul la tun in centru, comandantul in dreapta. In spatele lor va ramane loc liber pentru 3 pasageri (cercetasi / operator minidrona / tragator aruncator 60mm etc);

       Pozitionarea aproximativa a echipajului pe timpul deplasarii, in varianta III

(D=driver, C=commander, G=gunner, P=passenger)

7. in dreptul trapelor pasagerilor vor fi prevazute doua pozitii pe care sa poata fi montate, in lateral, (in functie de bani si de specificul misiunii), mitraliere 7.62 / 12.7 / AGL 40 actionate manual sau teleoperabile cu aceleasi arme si cu laser designator (revin mai tarziu la ele).

8. sistem de racire a gazelor de esapament, telemetru laser;

9. amenajarea postului comandantului pentru a putea prelua atat functia de ochire-tragere cat si pe cea de conducere a vehiculului pentru ca, in caz extrem, vehiculul sa poata opera cu 2 sau numai cu 1 membru al echipajului;

10. modul actionare de la distanta (prin cablu, cca 150m, eventual si radio);

11. renuntarea la scutul tunului si instalarea in locul lui, in dreapta, a unei mitraliere coaxiale 7.62mm (pe modelul PKT – MLI-84M) iar in stanga a suportilor pentru containere cu rachete AT, in caz ca acestea (in cazul LAHAT) nu merg incarcate in autoloader.

12. in privinta transportoarelor de munitie, as incerca o solutie pornind de la un sasiu senilat (poate tip MLI84/BMP1), cu propulsoare externe detasabile, motorizare spre 450CP, cu pontoane pentru cresterea flotabilitatii. Daca la variantele anterioare transportoarele de munitii ramaneau amfibii carand o cantitate mai redusa de munitii, transportorul va trebui sa pluteasca ducand 5-6 clipuri a cate 20 proiectile de 100mm, adica spre 3.5 tone.

                         Schita aproximativa a transportorului de munitie in varianta III

Nota: desenul porneste de la un BMP1 in timp ce transportorul de munitie ar putea porni de la un sasiu de MLI-84 (sasiu mai lung cu 60cm, garda la sol 0.40m fata de 0.375). In orice varianta, rezervoarele amplasate central, in spate, vor trebui mutate in lateral (stanga-dreapta) pentru a face loc “rafturilor” cu munitie si a creste si rezerva de carburant.

13. pentru o rapida realimentare a tunului, transportorul va fi prevazut cu un brat de macara, telescopic, cu o capacitate de 1.5-2 tone, care sa preia clipul din interior si sa-l instaleze in autoloaderul tunului autopropulsat. In interiorul transportorului, clipurile cu munitie vor fi asezate pe “rafturi” mobile, actionate electric/hidraulic, cu backup manual.

                     Pozitia autoloaderului Bandkanon pentru alimentare cu munitie

De reamintit ca la Bandkanon reincarcarea clipurilor cu cele 14 lovituri in autoloader dureaza 2 minute (si vorbim de 14 x 155mm).

Rezultatul celei de-a treia variante s-ar prezenta cam asa:

– tun autopropulsat cu urmatorii parametri:

– transportor de munitie amfibiu, cu capacitate marita de transport;

Costul tunului autopropulsat in varianta III s-ar cifra la 2 – 2.2 milioane $ / piesa.

Costul transportorului (trebuie produs in intregime) s-ar cifra la cca 800.000 $.

Observatie: pana la realizarea transportorului dedicat, alimentarea cu munitie se poate face de catre camionul de aprovizionare folosit de sistemele LAROM sau de catre orice platforma de transport dotata cu brat de macara cu capacitate mai mare de 600kgf.

Sa incercam sa comparam tunul autopropulsat cu alte sisteme similare, pe platforme senilate:

* munitie neghidata, fara RAP, BB etc;

** sasiu M-270 intarit;

*** prototip;

Ca sa nu se inteleaga gresit, mai spun o data ca bataia maxima se refera la munitie clasica, neghidata, fara RAP, BB etc.

Ce vedem:

1. La distanta maxima de tragere A407/T55 este egal sau depaseste tot ce e pe 105, 122 si 152mm, fiind depasit doar de Arjun Catapult 130mm si de Giatsint-s 152mm. La fel, este egal sau depaseste tot ce e pe 155mm/L39 fiind depasit doar de obuzierele 155mm/L52;

2. La cantitatea de munitie livrata la tinta in primul minut de tragere, este depasit cu putin de Msta-s, M109A6 Paladin, Bhim, AGM L52 si este depasit la o distanta mai mare de obuzierele de 155mm cu cadente de tragere de 9-10 lovituri pe minut (PzH2000, GCT AMX30 AUF2, PLZ05, Rascal, Sholef). In rest, depaseste tot, de la 105 la 203mm.

3. A407/T55 poate snorkeli pana la 4-5m adancime in timp ce piesele din tabel pot trece vaduri de maximum 1.5m adancime (nu e in tabel ca n-a incaput dar am urmarit datele).

4. Nu se vede din tabel dar va dati seama ca echipajul unui A407/T55 este mult mai bine protejat decat sistemele enumerate, in primul rand prin blindajul de tanc si, in al doilea rand, prin dispunerea munitiei afara din cutia blindata si in spatele ei, usile de alimentare ale autoloaderului actionand ca blow-out pannels si canalizand in sus forta eventualei explozii. Singurele care s-ar apropia de protectia lui ar fi Bhim (doar conductorul sta in sasiu, protejat) si AGM L52 (varianta pe sasiu de tanc).

Comparatia cu obuzierele 155mm/L39 ar trebui sa ne puna pe ganduri daca trebuie luate astfel de scule, pe care un A-407/T55 le-ar egala / depasi ca raza de lovire si le-ar depasi complet ca si cantitate de munitie livrata la tinta, fara a mai spune ca le-ar depasi ca viteza, raza de actiune, protectie, capacitate de trecere. Toate astea la un cost de 2-2.2 milioane $/piesa, fata de 5-7milioane $ un obuzier 155mm/L39 SH.

Este drept ca pentru calibrul 155mm exista munitii cu bataie extinsa (BB, RAP, ERFB, VLAP, Vulcano etc, ghidate si neghidate) dar aceste munitii pot fi realizate si pentru calibrul 100mm, fie de producatorii nostri fie in cooperare cu producatori straini cu care avem deja colaborari pe munitii.

Prima munitie care-mi vine in minte este lovitura BB, tehnologie pe care am primit-o de la chinezi (am produs lovituri de 130mm BB, obtinand o crestere a razei de lovire de la 27.5 la 33km). Similar, pentru lovitura de 100mm s-ar putea obtine o crestere a razei de lovire de la 23-24km la 27-28km.

Pe RAP nu m-as prea baga pentru ca uzeaza prematur teava tunului dar nu o exclud complet.

In mod special, m-ar interesa adaptarea loviturii ghidate Vulcano 76mm pentru lovitura de 100mm.

La calibrul 76mm asigura cresterea razei de lovire de la 20 la 40km si va dati seama pana unde ar zbura cu incarcatura de azvarlire aferenta loviturii de 100mm (probabil dincolo de 55km). Marea modificare ar consta in schimbarea sabotilor detasabili. Bine, si ceva la soft plus multe teste

O alta munitie foarte interesanta ar fi KSTAM-I / IMI Excalibur 105mm, adaptata pentru calibrul 100mm. Despre IMI Excalibur 105mm gasiti detalii aici: http://www.rumaniamilitary.ro/munitii-inteligente-pentru-tancuri .

Pentru tancuri, elevatia mica a tunului (15-18 grade) obliga proiectilul Excalibur 105mm la o manevra violenta, de tip pop-up, prin care pierde energie cinetica si-si reduce raza de lovire la maximum 5km, ceea ce i-a facut pe koreeni sa renunte la KSTAM-I.

In cazul A407/T55, elevatia de 45 grade ar permite lansarea loviturii pe o traiectorie inalta, conservandu-i energia cinetica si asigurandu-i o raza de lovire marita. In plus, lovitura cantareste doar 8-9 kg fata de 15.6 kg proiectilul clasic de 100mm ceea ce poate duce la o raza de lovire de 23-24 km, fara mare efort. Apoi sistemul de ghidaj IIR-MMW asigura localizarea si lovirea tintei de sus in jos cu o incarcatura de lupta tandem HEAT. Fiind munitie de tip “trage si uita” nu ai nevoie de pifani care sa-ti marcheze tintele ci doar de un cercetas, sa-ti dea pozitia tintelor fara sa se expuna, sau de o drona.

Munitia ar fi perfecta pentru misiuni antitanc, sa stai in spatele unui deal si sa “stropesti” adversarul cu Excalibur 105mm, fara sa te expui. Cu doua masini lasi pe jos un batalion de tancuri.

Un alt tip de munitie ar fi proiectilul-cargo, cu submunitii, M85. Noi producem doar pentru calibrul 152mm dar tehnologia ar trebui sa poata fi aplicata si pentru calibrul 100mm. Israelienii produc proiectile-cargo de 105mm, cu 15 submunitii M85, si probabil tot atatea ar incapea si in proiectilul de 100mm. In 30 de secunde acoperi zona-tinta cu 150 submunitii apoi iti schimbi pozitia si le mai dai 150 bucati. La distanta maxima de tragere proiectilele zboara cca 75-80 secunde pana la tinta asa ca ai timp s-o stergi inainte de a te ajunge loviturile oponentului.

M-85 strapunge 100-120mm de blindaj asa ca ar gauri cam tot ce prinde. In privinta ultimelor modele de tanc nu stiu daca le perforeaza acoperisul turelei dar, daca pica pe magazia de munitie la T-14 sau pe motor la T-14/T-15, sunt sigur ca le face buba.

                                                      Lovituri cargo cu submunitii M85

Alte tipuri de munitii ar fi cele cu incarcatura termobarica, munitiile tip air-burst, poate un AHEAD (desi nimeni nu produce AHEAD la asemenea calibru).

La fel, incercand sa folosim ce avem pe raft, se poate testa lovitura subcalibru cu proiectil 76mm, cu sabot detasabil, pentru a se face o balanta intre sporul de raza de lovire si cantitatea de munitie livrata la tinta pe minut.

In privinta misiunilor:

– misiuni de contrabaterie, executate cu sprijinul unui radar de artilerie si/sau dronelor, cu timp de reactie scazut si munitie cu bataie extinsa (Vulcano, BB etc);

– trageri antiblindate, la distanta, cu munitii tip Excalibur 105 si cargo cu M-85;

– trageri asupra infanteriei si vehiculelor usor blindate/ neblindate, cu munitii HE, air-burst  si cargo cu submunitii M-85;

– protectie impotriva elicopterelor care zboara la joasa altitudine, cu Lahat, lovituri air-burst sau AHEAD;

– protectie impotriva dronelor, cu air-burst sau AHEAD;

Un calculator balistic performant ar face minuni atat pentru distribuirea loviturilor asupra tintelor terestre, in functie de pozitia si configuratia acestora (coloane in mars, pozitii de infanterie / artilerie, unitati oprite pentru aprovizionare/reparatii/realimentare, puncte de trecere a raurilor cu/fara pod etc), cat si pentru urmarirea si lovirea tintelor aeriene care zboara cu viteza redusa, la altitudine mica.

Pentru ca autoloaderul nu permite selectarea munitiei, se poate merge pe incarcare mixta, in functie de specificul misiunii.

De exemplu, incarcat cu Excalibur 105 si lovituri-cargo cu M85 cand trebuie sa lovesti o grupare mecanizata (tancuri si IFV-uri/transportoare) sau cargo M85 si air-burst pentru o coloana de transportoare si camioane. Cand exista pericol crescut de aparitie a elicopterelor/dronelor, o masina din pluton poate fi incarcata cu air-burst sau AHEAD si va face protectia celorlalte masini, impreuna cu manpadurile si LAHAT. Se pot face N combinatii.

Misiunea pe care nu si-o doreste niciun artilerist, si anume lupta directa cu tancurile, trebuie luata serios in considerare cand stii ce vecini ai. 

Sistemul nu este mai protejat decat un T-55 original asa ca sansa lui este sa distruga tancurile adverse prin lovituri indirecte, cu Excalibur 105, LAHAT (tragere NLOS) si lovituri-cargo cu M85.

In privinta LAHAT, ar fi de studiat daca se pot instala pe rachete senzori laser cu frecvente diferite astfel incat sa ai in fata 2-3 pifani cu laser pointere, cu frecvente diferite, dandu-ti posibilitatea de a trage simultan asupra mai multor tinte fara ca rachetele sa-si incurce traiectoriile intre ele.

                                                   Frecvente pentru emisiile LASER

(de sus in jos: 660, 635, 532, 520, 445, 405 nm)

In cazul in care se ajunge la trageri directe e bine sa-l ai ingropat in teren astfel incat sa nu fie expus decat tunul. Fata de tunul original A-407, inalt de 1.53m si lat de 2.25m, tunul instalat pe T-55 ar oferi o tinta inalta de cca 1.30m si lata de cca 1.50m, adica o suprafata de aproape doua ori mai mica (sasiul fiind ingropat). In plus, daca-l camuflezi si reusesti sa nu te vada pana pe la 1000m, ai o sansa buna de tot sa-i pisezi cu lovituri APFSDS, la o cadenta de 20 lovituri pe minut, mai ales daca-i prinzi din flanc. Mai mult, folosind modulul de operare de la distanta, stai adapostit la 150m, cu tunarul, si actionati sistemele masinii, unul tragand cu tunul, cu APFSDS, celalalt tragand cu rachetele de pe masina.

Ideal ar fi sa nu fii singur cu plutonul, sa ai colegi mai in spate care sa faca trageri indirecte, eventual si sprijinul unor aruncatoare de mine de 120mm cu munitii Strix, sa ai mine antitanc si IED/EFP-uri amplasate si pifani cu rachete AT dar, per total, n-as spune ca vei fi o victima sigura. Daca mai dispui si de un Iron Fist care sa-ti permita sa supravietuiesti la 1-2 lovituri ale tancurilor adverse deja incepi sa ai sanse bunicele de supravietuire .

Concluzionand, modificarile propuse, pe langa cresterea mobilitatii, ar schimba rolul tunului, pe primul plan trecand functia de artilerie de camp.

Functia antitanc trece in plan secund dar, in special la varianta III, se intareste prin utilizarea unor munitii cu raza de lovire si capacitate de distrugere mai mari, prin cresterea cadentei de tragere, prin posibilitatea de angajare simultana a mai multor tinte si printr-o protectie mai buna a servantilor (mai putini si adapostiti in sasiul de tanc).

Nu-mi imaginez ca Ministerul Apararii sau Romarm-ul se vor pocni cu palma peste frunte si apoi vor fugi sa faca proiectul (orice varianta ) dar ar trebui privit macar ca un exercitiu de valorificare inteligenta si cu costuri putine a unor capacitati pe care tindem sa nu le mai bagam in seama.

PS Pentru ca este articolul cu numarul 100, saptamana viitoare voi fi plecat in Caraibe, intr-o minivacanta oferita de conducerea redactiei, cu sprijinul Marii Oculte si al Conspiratiei Iudeo-Masonice. La intoarcere am de gand sa lansez o noua serie de articole dar inca nu va dezvalui tema.

PPS Evident, partea cu vacanta a fost o gluma

Eroul Bula

The post Atelierul lui Bula (episodul 4) appeared first on Romania Military.

Despre tunurile fabricate de catre Krupp, renumite in toata lumea, am mai vorbit in articole anterioare. Asa cum bine se stie, aceasta companie privata a excelat in producerea de guri de foc de mare calibru, si-asta inca din anul 1867 cand a uimit Lumea Militara la Expozitia Mondiala de la Paris cu un imens obuzier din otel (pe-atunci tunurile erau din fonta, tevile neavand rezistenta necesara. Armata franceza avea sa plateasca pretul in razboiul cu Prusia, si-asta fiindca au avut tunuri majoritar din fonta, pe cand prusacii introdusesera tunurile cu teava din otel, muult mai rezistente. Si, bineanteles, calea ferata si trenul), calibrul 280 mm, cu incarcare pe la culata, fabricat la Essen, cantarind 120 de tone, capabil sa traga un proiectil cu greutatea de 454 kg, cel mai mare la acea data, la aproximativ 5/8 km distanta (la doar un an distanta, avea s-apara un obuzier Krupp si mai puternic, de 136 tone greutate, proiectilul cantarind 907 kg).

                                                                          KRUPP 1867

Acest imens obuzier a si fost, dealtfel, vedeta expozitiei, fiind destinat artileriei de coasta (interesant este faptul ca ofiterii francezi prezenti la expozitie nu prea i-au dat atentie, acestia ocupandu-se cu fermecarea doamnelor si a domnisoarelor, treburi galante fara nici o conotatie militara. Rau au facut, peste doar trei ani prusacii aveau sa bombardeze Parisul cu acest tun imens, francezii suferind o infrangere umilitoare. Victor Hugo, prezent la expozitie, chiar si-a batut joc de imensele tunuri prusace realizate de Krupp, spunand ca acestea „Nu sunt decat un imens balon de sapun, nu vor fi eficiente in a opri Progresul”. Nu l-au oprit, l-au impulsionat, cel putin in Lumea Armelor… Interesant este faptul ca la expozitia de la Paris din anul 1855, podeaua a crapat sub greutatea blocului de otel Krupp, ceea ce-a produs senzatie in presa vremii si o binevenita reclama pentru companie). Ei bine, Krupp a continuat dea lungul anilor constructia/dezvoltarea de guri de foc de mare calibru (iata doar cateva exemple -calibrul 355 mm, 1880/152 mm, 1870-1871, cu care i-au facut praf pe francezi/210 mm, 1870), ducand la imensele guri de foc montate pe platforme/vagoane de cale ferata din WW I/II, cu caracteristici infricosatoare (spre exemplu, Paris Gun-210 mm, 130 km raza de actiune, deja pomenit intr-un articol anterior). Astazi ne vom opri asupra celui mai mare tun realizat vreodata dispus pe platforma de cale ferata, o arma absolut fantastica ca performante si caracteristici, insa inutila din punct de vedere strategic. Aceasta arma este, bineanteles, Krupp/Germania, si-a fost realizata cu un singur scop, distrugerea fortificatiilor Liniei Maginot, numele sau, SCHWERER GUSTAV/GUSTAV CEL MARE/MARELE GUSTAV.

Decizia realizarii sale a venit odata cu renasterea industriei de razboi germane, pana in 1940 industria germana, cu deosebire concernul Friedich Krupp AG (prima otelarie a fost infiintata pe 20 noiembrie 1811 la Essen –orasul apartinea la acea veme Marelui Ducat Napoleonian de Berg -de catre Friedrich Krupp, pe-atunci in varsta de 24 ani. Otelul Krupp este renumit in lume, reteta sa este si astazi strict secreta, fiind elastic si maleabil. Oricum, toti industriasii Krupp au fost obsedati de realizarea celui mai bun otel, ceea ce-au si facut. Inca de la inceput, Krupp a cerut muncitorilor sai seriozitate, loialitate si neimplicare in activitati politice, ceea ce-a facut ca acesti lucratori de inalta clasa sa fie o comunitate aparte in tagma muncitorilor –acestora li se spunea „Kruppieni”), realizand cateva tunuri de mare calibru pe baza experientei dobandite in WW I, studiile cu privire la noi astfel de arme debutand inca din 1934 –cel mai probabil la cererea OKW, studii ce-aveau sa duca la eroul articolului de fata, cel mai mare tun devenit operational realizat vreodata pe Terra, Schwerer Gustav, calibrul 800 mm/80 cm. N-a fost totusi cel mai mare, aceasta onoare revenindu-i lui Tzar Pushka/Tunul Tarului, calibrul 890 mm, realizat din bronz, un singur exemplar produs in 1586 ce probabil n-a tras niciodata, in prezent monument in Moscova –si despre acesta am vorbit intr-un articol anterior. Teoretic era capabil sa traga o ghiulea de 800-1000 kg greutate.

Povestea lui Gustav cel Greu/Mare si a „sorei” sale nenascute, Dora, a ramas multi ani o enigma, planurile tehnice pierzandu-se la sfarsitul razboiului. Asta nu inseamna ca Aliatii n-au stiut de existenta lor, chiar l-au capturat pe Gustav in bucati (a fost capturat de catre americani, acestia au ramas masca cand au vazut teava imensa), “perechea” sa, Dora, nefinalizata cel mai probabil, fiind distrusa de catre germani pentru a evita capturarea de catre sovietici (Gustav a fost facut bucati prin explozie, fiind gasit de catre US Army pe data de 22 aprilie 1945 intr-o padure, la 15 km de Auerbach. Dora, parti ale acesteia, au fost gasite de catre sovietici, nefiind finalizata. Sovieticii, bineanteles, stiau de existenta acestor tunuri, insa expertii lor n-au putut sa inteleaga de ce armata germana a vrut asa ceva, o risipa inutila de materii prime, timp si bani, in conditiile in care bombardierele puteau face lesne acelasi lucru –bombardament de raza lunga…Realitatea este ca Wehrmacht-ul nu l-a vrut, ci Hitler in megalomania si nebunia lui, ofiterii germani fiind constienti de faptul ca era inutil. Interesant este faptul ca aceste tunuri au fost oferite gratis de catre Krupp lui Hitler, pentru a demonstra sustinerea efortului de razboi –a fost o miscare inteligenta, contractele cu armata germana inmultindu-se substantial, Krupp facand bani grei in urma razboiului, ceea ce-avea sa-l bage-n Tribunal dupa Capitulare. Totusi, nu-i o certitudine, unele surse mentionand faptul ca aceste tunuri au fost platite de catre nazisti, ceea ce este foarte probabil. Pentru mintile logice din Wehrmacht, Gustav si Dora fara protectie aeriana, infrastructura feroviara adecvata, suport tehnic si logistic nu reprezentau nimic altceva decat o mare durere de cap…Oricum, Gustav a costat Krupp/guvernul nazist suma imensa de 7.000.000/10.000.000 RM. Asta nu prea a contat, in 1942 Krupp prezentandu-i lui Hitler schitele unui tun si mai mare, avand teava marita la 84 m, ce-ar fi fost capabil sa traga la 150 km distanta exasperandu-l pe Ministrul Armamentului, Albert Speer, acesta fiind constient de faptul ca-i…inutil. A ramas doar la nivel de intentie).

                                                               Schwere Bruno Kanone

Abia la sfarsitul anilor *50, dupa ce Germania de Vest a inceput sa-si revina in urma masivului ajutor american, au inceput s-apara date cu privire la extraordinarele guri de foc realizate si folosite de germani (aceste guri de foc dispuse pe platforme de cale ferata au fost dezvoltate incepand din anul 1936, in cadrul Sofort-Programm/Program de Urgenta, destinat innoirii artileriei feroviare. Productia de tunuri pe calea ferata a fost in perioada 1939-1944, urmatoarea: 20,3 cm-K (E) -E/Eisenbahnlafette/Montat pe calea ferata, calibrul 203 mm, 8 exemplare produse de catre Krupp, 4-1941/4-1942, raza maxima de actiune 37 km; 21 cm-K.12N (E), calibrul 211 mm, un exemplar produs de catre Krupp in 1941, raza maxima de actiune 115 km; 28 cm-kz-Br.-K. (E)/28 cm Schwere Bruno Kanone, calibrul 280 mm, doua exemplare produse de catre Krupp in 1937/1938-1941, raza maxima de actiune 35,70/36 km; 28 cm-kz-Br.-K.n. (E)/28 cm Schwere Bruno Kanone Neue, calibrul 280 mm, trei exemplare produse de catre Krupp in 1940-1941, raza maxima de actiune, probabil 43/46,60 km; 28 cm-K.5 (E)/Krupp K.5/Leopold, calibrul 280/283 mm, 28 exemplare produse de catre Krupp in perioada 1936/1937/1939-1943, raza maxima de actiune 62-64 km. Productia este incerta, notificate sunt doar 17 exemplare in evidentele Krupp, dupa cum urmeaza: 1939 -2 unitati/1940 -3 unitati/1941 -2 unitati/1942 -8 unitati/1943 -2 unitati. Americanii au suferit in ianuarie 1944 din cauza celor doua tunuri K.5 aflate intamplator in Italia, pe care le-au poreclit Anzio Annie si Anzio Express, germanii tragand asupra lor de la 45 km distanta. Cele doua tunuri fusesera aduse in Italia in vederea expedierii in Africa de Nord, insa au ramas aici deoarece Rommel capitulase intre timp; 31 cm-K.5 Glatt (E), calibrul 310 mm, 2 exemplare produse de catre Krupp in perioada 1941-1944, raza maxima de actiune 127-130-150 km; 38 cm-Siegfried (E), calibrul 380 mm, 3/4 exemplare produse de catre Krupp in perioada 1939/1941-1943, raza maxima de actiune 55-56 km. In evidentele Krupp apar doar trei exemplare produse, 2 -1942/1 -1943; 80-cm-Dora (E), calibrul 800 mm, 2 exemplare preconizate, unul produs in perioada 1937/1938-1941, numit Marele Gustav. Dora urma a fi nr.2, insa a fost nefinalizat, cel mai probabil. Gustav a fost realizat in ani multi, si-asta fiindca germanii au trebuit sa proiecteze/realizeze piesele masive de otel si trenul cu vagoane speciale –aceste vagoane aveau 40 de osii/80 de roti, necesitand cale ferata speciala, avand 4 linii paralele -2 stanga/2 dreapta. Exista surse care mentioneaza c-a fost realizat si Dora, insa este incert acest lucru.Cert este faptul ca Gustav a existat, fiind folosit pentru prima data la asediul Sevastopolului/Crimeea/URSS.  

                                                                         Krupp K.5/Leopold

  Aceste tunuri speciale faceau parte din Eisenbahn-Artillerie-Abteilungen des Heeres/Divizioane de Artilerie pe Cale Ferata ale Armatei, infiintate cel mai probabil in 1938, insa datele cu privire la acestea sunt inca neclare. In 1938 s-au infiintat, cu certitudine, trei baterii, numite Eisenbahn-Artillerie-Batterie/Baterie de Artilerie pe Calea Ferata, fiecare avand in dotare cate doua tunuri pe vagoane feroviare, numite in evidentele militare Eisenbahngeschutz/Tun pe Calea Ferata –Bateria 701 -2 exemplare “21 cm K.12 (E)”/ Bateria 710 -2 exemplare “28 cm K.5 (E)”/ Bateria 713 -2 exemplare “28 cm K.5 (E)”. Ulterior i s-a adaugat si Bateria 765, cu 2 tunuri, insa datele sunt neclare, si-asta fiindca intr-un raport din data de 29 septembrie 1944 apar mai multe baterii, precum Bateria 686/688/710/712/713/749/765, multe dintre acestea in Franta si Italia. Se pare ca la sfarsitul lui 1944, germanii mai aveau 14 Eisenbahngeschutz. Aceste baterii erau deservite de personal numeros, incluzand multi militari care in civilie fusesera lucratori feroviari, mecanici si conductori de tren, si-asta din motive evidente).

Povestea lui Gustav incepe in anul 1936 in urma vizitarii de catre Hitler a otelariei Krupp de la Essen, aici aflandu-se in productie marile tunuri navale+turelele aferente destinate noilor cuirasate, precum si noile tunuri de mare calibru dispuse pe platforme feroviare. I se propune de catre Gustav Krupp realizarea unui tun imens, calibrul 800 mm, dispus pe platforma de cale ferata –motivele sunt discutabile, dar foarte probabil industriasul Krupp cunostea “inclinatia” Fuhrer-ului spre megalomanie. Bineanteles, Hitler a fost incantat de idee, in 1937, Inaltul Comandament German/OKW comandand concernului Krupp proiectarea si realizarea celor mai mari tunuri din lume, aceste guri de foc trebuind sa distruga beton armat cu grosimea de 7 m, placi de blindaj de 1000 mm/1 m grosime si pamant compactat cu grosimea de 30 m, aflate la cel putin 45 km distanta.

Ei bine, destinatia acestora era clara, distrugerea fortificatiilor Liniei Maginot (teoretic, acestea au fost proiectate sa reziste la orice tip de Arma cunoscuta din dotarea Wehrmacht-ului. A fost botezata dupa proiectantul sau, Andre Maginot, considerat la acea vreme “genial” de catre strategii francezi, veteran WW I si Ministrul de Razboi in perioada 1924-1931), a forturilor belgiene de la Eben Emael (cucerite de catre parasutisti germani debarcati din planoare pe 10 mai 1940. Deci, inutile!) si a fortificatiilor de pe coasta Angliei. Fortificatiile Liniei Maginot erau realizate din beton si otel, un labirint de posturi de comanda, spatii de cazare, bucatarii, infirmerii si depozite de armament si munitii, totul impanat cu tunuri si mitraliere, ce-au costat o suma imensa inghitind resurse substantiale.

                                                       GUSTAV -REALIZAREA CAII FERATE

O fortificatie care s-a dovedit inutila, razboiul de transee specific WW I fiind depasit de razboiul mecanizat si, mai mult decat atat, germanii cunosteau bine aceste fortificatii, urmarind indeaproape realizarea lor, Abwehr-ul cu certitudine (serviciul de informatii a-l armatei germane condus de catre Wilhelm Canaris, sediul acestuia gasindu-se la Berlin in Tirpitzufer nr.74-76. Se pare ca la momentul izbucnirii WW II, Abwehr-ul avea peste 2450 de agenti, aproximativ 20.000 de informatori/colaboratori si peste 24.000 de rezidente interne si externe, multe fiind preluate de la Serviciul Secret al Armatei Austriece, dupa Anschluss/anexarea Austriei –nu este cert, dar se pare ca austriecii aveau la acel moment cel putin 300 de ofiteri de informatii, 50 de rezidente externe, 400 de agenti interni si cel putin 600 de colaboratori interni/externi pe statul de plata. Eficienta Abwehr-ului este insa discutabila, cu deosebire pe frontul sovietic –se pare ca sovieticii ii penetrasera la nivel inalt, insa containformatiile n-au reusit niciodata sa afle tradatorul/tradatorii din interior, stiau, simteau ca ceva este in neregula, dar…

                                                            SECTIUNE LINIA MAGINOT

  Exista supozitii ca francezii nu prea s-au agitat sa-si ascunda lucrarile de fortificatii, ba chiar vroiau ca germanii sa fie impresionati –ceva de genul “i-a vedeti ce v-asteapta daca v-a mananca palmele”. Mai mult decat atat, se pare ca o multime de informatii cu privire la Linia Maginot le-au dat austriecii prin persoana lui Erwin Rene Lahousen Edler von Vivremont, viitor adjunct a-l lui Canaris, la momentul anexarii locotenent-colonel raspunzand de spionajul pe spatiul Cehoslovacia si Polonia, fiind totodata si seful biroului pentru Europa centrala al serviciului secret austriac. Bun profesionist, vorbitor a-l limbilor ceha, polona, ungara, germana si franceza, anterior Anschluss-ului, colaborase cu Deuxieme Bureau/Biroul 2/Serviciul Secret al Armatei Franceze, schimband informatii. Desi n-a recunoscut aceasta niciodata, Lahousen, se pare, le-a dat germanilor informatii substantiale cu privire la armata cehoslovaca -Canaris recunoscand ca adjunctul sau si seful Sectiei a II-a Sabotaj din cadrul Abwehr-ului, e “expert in problema Cehoslovaciei” -si schite detaliate ale Liniei Maginot. Ca urmare, Cehoslovacia a cazut rapid, germanii cautand solutii pentru anihilarea fortificatiilor franceze considerate de catre galici “inexpugnabile”. Ca fapt divers, se pare ca Lahousen nu-i strain de posibilul furtul din SUA a schitelor vizorului de bombardament Norden, considerat strict secret, insa asta este o alta poveste incitanta nerecunoscuta de catre…FBI).

                                                                 HITLER SI GUSTAV

Revenind la Krupp, studiul cu privire la aceste arme capabile sa distruga fortificatiile Liniei Maginot, singurele ce stateau in calea lui Hitler si a intentiei acestuia de a cuceri Europa de Vest, au fost facute de catre proiectantul-sef, inginer Erich Muller, acesta prevazand tunuri cu calibrele 700/800/850/1000 mm. A ales intr-un final calibrul 800 mm, considerand ca un calibru mai mare ar fi facut imposibila dispunerea tunului pe o platforma de cale ferata datorita greutatii, necesitand totodata ecartament mai mare a-l acesteia, ceea ce insemna costuri prohibitive –oricum au trebuit sa reproiecteze sectiuni speciale de cale ferata pentru Gustav si Dora, dupa cum vom vedea in randurile ce urmeaza (doar Gustav avea sa fie finalizat).

                                                            ASAMBLARE TUN GUSTAV

Gustav avea urmatoarele caracteristici: calibrul 800 mm/80 cm; lungime teava tun 32,48/32,50 m -22 de oameni stateau confortabil pe teava acestui tun imens. Teava se asambla din doua piese, ridicandu-se cu ajutorul a patru pistoane hidraulice. Teava rezista la 100 proiectile trase; darea focului se facea electric; greutate teava tun 400 tone; tun dispus pe o platforma/vagon de cale ferata realizat special, avand 40 de osii/80 de roti ce rulau pe sine de cale ferata special construite, demontabile, avand 4 linii paralele -2 stanga/2 dreapta, dispuse interior si exterior, distanta axiala dintre acestea fiind de 4 m. Sinele interioare erau destinate vagonului ce sustinea tunul, iar sinele exterioare erau destinate macaralelor. Vagonul continand tunul era operat de doua locomotive diesel; greutate totala tun+vagon -1350 de tone; personal de deservire 1420/1500 de oameni. Dintre acestia, cel putin 500 operau/deserveau tunul, incluzand feroviarii ce montau terasamentul special de cale ferata.

                                                                Gustav – elevatie maxima

Restul faceau parte din corpul de paza si cele doua batalioane Flak destinate protectiei AA, acestia fiind artileristi, politisti militari si infanteristi. 250 de oameni se ocupau doar cu asamblarea tunului, aceasta facandu-se in trei zile/54 de ore, fiind deplasat in pozitie dezasamblat in cinci parti; proiectil: HE -4,80 tone, lungime 3 m, greutate focos 700 kg/AP -7,10 tone, lungime 2,40 m, greutate focos 250 kg; latimea tunului cu afet 7,10 m; inaltime 11,60/12 m (inaltime corespunzatoare bateriei montata pe platforma ce se deplasa pe calea ferata in pozitie orizontala); elevatie cuprinsa intre -10◦/+48◦; lungimea camerei de ardere 8 m; bataia maxima 37-39-47-48 km; viteza initiala a proiectilului: 720 ms/2,10 Mach, penetrare blindaj AP, raza de actiune fiind de 38-39 km; 820 ms/2,50 Mach, HE, raza de actiune fiind de 48 km –timp de zbor 120 s. Apogeul maxim atins de catre proiectil era de 12 km; rata de foc era de un proiectil la 30/45 minute, dar nu mai mult de 18 proiectile in 24 ore (14 proiectile, conform unor surse. Proiectilul HE facea un crater de 12 x12 m in pamant); utilizat pentru prima data in Crimeea, la Sevastopol, unde a tras 48 de proiectile; germanii intentionau dotarea tancului mamut P-1500 Monster cu un astfel de tun, proiect ramas doar pe hartie despre care am vorbit intr-un articol anterior; prima tragere cu Gustav/Dora a avut loc in poligonul de la Hillersleben, aflat in apropierea lagarului de exterminare Bergen-Belsen.

Dupa razboi a apartinut RDG, aici existand multi ani baza si poligonul de antrenament a-l tanchistilor Diviziei 47 Garda, apartinand Armatei a III-a “Steagul Rosu”/URSS (1974-1992). Din 1992-1995 a fost inclusa in Divizia 31 Tancuri din Districtul Moscova, Divizie ce astazi este cunoscuta drept Divizia Motorizata a 3-a de Puscasi; a existat si un proiect prezentat de catre Krupp lui Hitler in 1942, ce prevedea un tun si mai mare derivat din Gustav/Dora, probabil numit si Gustav 2, cu lungimea tevii de 84 m, tun ce urma sa traga la 135/150 km distanta, ramas doar la nivel de intentie.

De asemenea, se mai intentiona realizarea unei versiuni numita Langer Gustav/Gustav cel Lung, calibrul 520 mm, avand teava tunului in lungime de 43 m, acesta urmand sa traga un proiectil racheta de 2000-3000 kg greutate la 135/150/190 km distanta, urmarindu-se bombardarea Londrei, acest proiectil fiind, cel mai probabil, dezvoltat la Peenemunde (aparuse intre timp V-2, asa ca s-a renuntat). Constructia se pare ca debutase la Essen in 1942, insa a fost stopata in urma unui bombardament a-l RAF; Gustav a fost prezentat lui Hitler in primavara lui 1941; tunul era actionat electric; Gustav avea in compunerea sa 28 de vagoane+2 locomotive diesel, acestea intinzandu-se pe 1653 m. Doua dintre aceste vagoane purtand cate o macara speciala tip portal destinata asamblarii –aceste macarale rulante erau dispuse pe osii speciale fiind operate electric, fiecare dintre ele putand ridica sarcini de pana la 110 tone. Dispunea de doua locomotive diesel pentru deplasare/manevrare; la comanda Gustav se afla un colonel.

                                   MACARAUA DE ASAMBLARE A TUNULUI GUSTAV

Prima actiune a Gustav a avut loc la Sevastopolul, oras-port ce dispunea de fortificatii masive cu perimetrul de 40 km, fiind aparat de mai multe forturi –Molotov, Maxim Gorki, Siberia si Stalin –unele depozite de munitii si combustibil aflandu-se la 30 m sub nivelul marii, de neatins cu artileria clasica sau cu bombe lansate din avion. A fost bombardat initial cu mortierul greu autopropulsat Karl-Gerat, calibrul 600 mm, 7 unitati produse de catre Rheinmettal, fara a obtine cine stie ce rezultate. Asta pana pe data de 5 iunie 1942, cand Gustav si Batalionul 672 Artilerie a tras 8 proiectile de la 25 km distanta (tunul se afla in satul Bahcisarai, 25 km nord de Sevastopol. Germanilor le-a luat 4 saptamani s-a amenajeze pozitia de tragere, sa monteze sinele de cale ferata. Au realizat chiar si un mic triaj destinat celor 28 de vagoane din compunerea Gustav), 6 dintre acestea lovind Fortul Stalin, facand ravagii. Pe 6 iunie a tras alte 7 proiectile asupra Fortului Molotov, alte 9 proiectile fiind trase asupra depozitului de munitie subteran aflat la 30 m adancime in Golful Severnaya, protejat de un perete de beton armat cu grosimea de 10 m, facandu-l praf impreuna cu o nava ancorata in rada. 7 iunie 1942, alte 7 proiectile sunt trase in sprijinul infanteriei proprii. 11 iunie 1942, 7 proiectile trase asupra Fortului Siberia, facandu-l praf, urmate de alte 5 proiectile pe data de 17 iunie, trase asupra Fortului Maxim Gorki si a bateriilor de coasta de acolo, facandu-le si pe acestea zob.

Dupa ce a tras 48 de proiectile, teava tunului a trebuit sa fie inlocuita (aceasta teava este cea originala, fiind folosita anterior si la trageri test. Per total, in scurta s-a cariera, Gustav a tras maxim 250-300 de proiectile. Pe data de 19 martie 1943, dupa ce i se montase o noua teava la Essen, tunul a tras doua proiectile in fata Fuhrer-ului, impresionandu-l profund). Insa si-a facut treaba, pe 1 iulie 1942 Sevastopolul s-a predat in urma celor 13 zile in care Gustav a tras 48 de proiectile asupra a 7 tinte (interesant este faptul ca toate tragerile efectuate cu Gustav au fost monitorizate din aer de catre Luftwaffe, constatandu-se ca din 48 de proiectile trase doar 10 au cazut la 60 m distanta de tinta, cel mai indepartat proiectil ajungand la 740 m de tinta. Cu toate acestea a fost de ajuns, distrugerile fiind semnificative. Per total, Sevastopolul a incasat de la armata germana si armata romana, 562.944 de proiectile de artilerie, o cifra colosala ce reflecta taria fortificatiilor de acolo. Gustav era, in mod clar, “Distrugatorul de Fortificatii”). US Army avea sa gaseasca parti din Gustav la Grafenwohr –cel mai probabil distrus/dezafectat de germani pentru recuperarea otelului pretios, pe care le-au dus in SUA, parte dintre acestea aflandu-se astazi in Muzeul Armatei de la Aberdeen/Maryland (probabil, fiindca acolo se gaseste Leopold, este foarte posibil sa fie vorba despre o confuzie. Unele surse mentioneaza topirea acestora, ceea ce este foarte probabil. S-au pastrat in mod cert doua proiectile inerte). Teava+parti componente ale celui de-al doilea tun, cel mai probabil Dora, au fost gasite de sovietici in iunie 1945 la Chemnitz, acestia, cel mai probabil le-au topit, cu toate ca exista suspiciuni ca le-ar fi dus in URSS –cert este ca americanii i-au pierdut urma, sovieticii “nu stiau” nimic (unele surse mentioneaza c-au transferat-o la Merseburg, locul unde “adunau” in secret mostre de tehnica germana in vederea transferarii in URSS. Operatiunea Paperclip in varianta sovietica…).

Pana la urma, Gustav a fost o masiva pierdere de timp si bani, insa si-a justificat valoarea la Sevastopol crutand vietile multor soldati germani si romani. Cu certitudine insa a fost o capodopera de inginerie militara, aducand cunostinte valoroase in ceea ce priveste artileria si balistica.

WW

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

highpowerrocketry.blogspot.com

www.warhistoryonline.com › FEATURED

ww2db.com › Equipment › Weapons › Artillery

rarehistoricalphotos.com/heavy-gustav-hitler-ge..

interestingengineering.com/schwerer–gustav-the…

samilitaryhistory.org/vol124lw.html

html2.free.fr/canons/dora.htm

www.deutsche-artillerie.de/…/eisenbahnartillerie…

www.lexikon-der-wehrmacht.de/…/eisenbahnge…

The post DISTRUGATORUL DE FORTIFICATII appeared first on Romania Military.

Este vorba de versiunea autopropulsata pe sasiu 8×8 de Patria Rosomak/AMV, produs local de un consortiu condus de HSW (Huta Stalowa Wola S.A.), a mortierului calibru 120mm pentru care ministerul apararii polonez, in prezenta primului ministru Beata Szydlo, a semnat un contract de achizitie a 64 de vehicule, alaturi de alte 32 in versiune punct de comanda. Contractul valoreaza 252 milioane $ (968.3 millioane zł ). Intr-un contract ulterior vor fi cuprinse versiunile de transport munitii/logistica si reparatii. Livrarile pentru primul lot vor incepe inainte de sfarsitul lui 2016 si sunt planificate a avea loc pana la sfarsitul lui 2019.

 RAK cal.120mm

Mortierul cal. 120mm este instalat in turela RAK, echipata cu computer ballistic, avertizare la iluminare LASER de tip OBRA, sistem computerizat de control al tragerii WB Electronics,  sistem inertial de navigatie TALIN 5000 (bazat pe semnal GPS), statie radio digitala integrata de tip RRC 9311 AP cu sistem FONET de gestiune a comunicatiilor, sistem de management al luptei, cu situatie tactica afisata pe harta digitala pentru commandant, si cooperare automata cu sisteme de comanda si control al tragerii de clasa C4I.

Aruncatorul are un sistem de incarcare automata pe la culata, dupa cum se poate vedea si in videoclipurile urmatoare:

RAK Rosomak video :

https://www.youtube.com/watch?v=wKuyQeEY0rY

https://www.youtube.com/watch?v=Lyn5uWCXgJg

https://www.youtube.com/watch?v=-Xt2XJt1oM4

Interesant este ca polonezii, desi aveau acces la tehnologia NEMO pentru o turela de mortier automatizata si cu profil redus, la un anumit pret bineinteles, au preferat sa dezvolte o solutie autohtona de turela si mortier, la care diferenta majora este profilul mai inalt al turelei pentru a putea gazdui un autoloader cu mai multe lovituri, rezerva de proiectile aflandu-se in corpul vehiculului.

Varianta senilata propusa de HSW

Si cele 2 platforme «umar langa umar » 

O alta remarca este preferinta actuala pentru instalarea turelei de mortier pe un sasiu 8×8 pe roti, designul initial al HSW prevazand o platforma senilata, asa cum isi dorea si MApN-ul nostru. Platforma senilata, parte a programului polonez de platforma modulara universala pe senile de tip MLI (nume de cod Badger), ar putea fi integrata si livrata in anii urmatori in versiunea mortier autopropulsat:

https://www.youtube.com/watch?v=oKMTnYsQyO4

Teava aruncatorului are o lungime de 3m si poate atinge elevatii de -3 to +80º, cu rotire transversala de 360°, mecanismele de rotire si inaltare fiind electrice si cu posibilitate de actionare mecanica, in caz de urgenta. Distanta de tragere minima, in tragere directa, este de 500m, iar cea maxima, in tragere indirecta, este de 8km, putand fi extinsa cu munitie speciala la 15km. Cadenta de tragere atinge 6-8 proiectile pe minut (putand urca la 10), cu un echipaj de 3 oameni. Trecerea in pozitie de tragere se face in mai putin de 30 de secunde iar plecarea din pozitie in sub 15 secunde.

Polonezii pregatesc si o noua munitie cal. 120mm aferenta sistemului de aruncator autopropulsat RAK, cum ar fi modelul de precizie ghidat LASER, cu raza de 8km, produs in colaborare Nowa Dęba UPAKOVKI POLITOR si Developmental Center-Deployment Telesystem MESKO.

KRAB-ul la livrare…

Intre timp si Krab-ul polonezilor a inceput sa fie livrat, cu ocazia semnarii contractului pentru RAK fiind livrate si primele doua platforme KRAB pe sasiu sud-coreean al K-9 Thunder, alte 6 urmand a fi livrate in iunie, iar restul pana la 25 de sasiuri, pana in decembrie:

https://www.youtube.com/watch?v=FG4dv9t-C68

Desi se spune ca mortierul e o arma a saracului, si desi avem si platforme (SAUR2 si MLI-84) capabile, dar si proiecte de mortier automatizat cal.120mm cu bataie extinsa si munitie ghidata, linistea e prea profunda in spatiul carpato-danubiano-pontic pentru a fi deranjanta pentru cine trebuie… Las’ ca merge si asa !

Marius Zgureanu

Surse :

http://www.defensenews.com/story/defense/land/vehicles/2016/05/05/poland-mortar-vehicles-artillery-hsw/83969920/

http://armyrecognition.com/may_2016_global_defense_security_news_industry/poland_to_procure_sp_mortars_and_artillery_c2_vehicles_41005161.html

http://www.altair.com.pl/news/view?news_id=19297

Citeste si:

http://www.rumaniamilitary.ro/rheinmetall-si-in-leopard-2pl

http://www.rumaniamilitary.ro/rosomak-extins-si-modernizat

http://www.rumaniamilitary.ro/programele-de-inzestrare-poloneze-2014-2023

http://www.rumaniamilitary.ro/polonia-vrea-sa-achizitioneze-sisteme-aa-cu-raza-scurta-poprad

http://www.rumaniamilitary.ro/polonia-a-ales-h225m-caracal-si-patriot

http://www.rumaniamilitary.ro/polonia-anuntat-finalistii-in-programul-narew-shorad

http://www.rumaniamilitary.ro/black-eagle-britanicii-in-polonia

http://www.rumaniamilitary.ro/polonia-se-pregateste-pentru-noi-elicoptere-de-atac

Polonia relanseaza cautarea unui avion de antrenament – o sansa pentru IAR99/XT?

Polonia – exemplu pentru competitia avionului multirol si offset-ului militar

Din nou Polonia ne da lectii – planul de inzestrare multianual de 33 miliarde de euro

http://www.rumaniamilitary.ro/polonia-s-ar-putea-sa-cumpere-alte-130-de-tancuri-leopard-2-chiar-in-2013

Polonia decide in curand care va fi modernizarea Leopard2 PL

http://www.rumaniamilitary.ro/noutati-mspo-polonia-2013

The post Armata poloneza cumpara RAK si KRAB appeared first on Romania Military.

Compania germano-israeliana Dynamit Nobel Defence (parte a Rafael Advanced Defense Systems) a anuntat la sfarsit de mai, in cadrul “Unterlüß Conference Land Force Symposium”,  inlocuitorul lui Panzerfaust 3 in cadrul Bundeswehr, si anume RGW110: Rückstoßfreie Grenade-Waffe, adica aruncator de grenade fara recul, de unica folosinta, calibrul 110mm. De notat ca DND este si producatorul Panzerfaust 3.

Macheta RGW110

Denumirea de RGW110 vine chiar de la calibrul noii arme, 110mm, fata de doar 60mm ai Panzerfaust 3, noul aruncator de unica folosinta fiind de fapt o evolutie a aruncatorului Matador, la a carui realizare a participat si DND. Aceasta familie de aruncatoare sunt concepute si pentru a putea fi folosite in spatii inchise, datorita unei incarcaturi de amortizare aflate in partea din spate a tubului de lansare.

Aruncatorul de grenade antitanc RGW110 este capabil sa utilizeze componente de lupta moderne, unele déjà testate in teren cu anumite variante de Panzerfaust3: DM12A1 si DM32, dispunand si de un mecanism inteligent de ochire. Lovitura tandem-cumulativa DM12A1 a intrat in dotarea Bundeswehr incepand cu 1998, prin introducerea evolutiei de lansator Panzerfaust 3-T. DM32, lovitura anti-bunker, a intrat in uz un an mai tarziu, in cadrul Panzerfaust 3-BF, denumit si Bunkerfaust. Armata germana foloseste in acest moment proiectile penetrante cal.110mm (DM12A1/BS71, DM22 dar si nou aparutele DM32/BS72) impreuna cu Panzerfaust 3-IT dotat cu sistem computerizat de tintire Dynarange/Simrad IS2000.

Masa maxima a aruncatorului plin nu va depasi 10kg, fiind mai usor decat Panzerfaust, ceea ce isi doreste si armata.Bundeswehr priveste aruncatorul portabil de grenade ca pe o arma defensiva, deci nu neaparat foarte usoara, dar de dorit sub actuala masa de 15,6kg utilizand proiectilele DM12A1/DM22/DM32, masa din care 2,3 kg sunt lansatorul PANZERFAUST 3 si sistemul de tintire iar 13,3kg este capul de lupta si corpul containerului lansator si al rachetei.

Structura noului aruncator este din fibra de sticla, ceea ce il face mai usor, fiind suficient de rezistent pentru o singura lansare, fara a trebui sa fie refolosit. Fata de cele 15,6 kg ale Panzerfaust3 (cal. 60mm) incarcat de tragere, AG-7 cantareste doar 6,3kg, cu o masa a proiectilului de 2,6-4,5kg in functie de tipul incarcaturii de lupta.

Atat schimbarea de calibru la 110mm cat si tipul de combustibil (pulbere) folosit duc la cresterea vitezei de zbor a rachetei de la 150-160 m/s actualmente la Panzerfaust 3 la peste 200 m/s (250m/s la MATADOR/RGW90). De retinut ca AG-7 are o viteza la iesirea de pe teava de 117m/S, dar atinge pe traiectorie o viteza de 294m/s cu ajutorul motorului racheta.

Panzerfaust 3 – variante

Cei de la DND mai au in gama de produse noi si aruncatorul portabil de unica folosinta cal. 90mm RGW 90 HH (in fapt o varianta a MATADOR), pe care il ofera ca si inlocuitor al RPG-7 si RPG-76 Komar, totalizand un potential de 20000 de bucati. Arma este mai usoara decat RGW110, la doar 8,7kg si o lungime de 1m in pozitie de transport, si va elimina necesitatea unei a doua persoane in echipa antitanc, si anume incarcatorul, fiind de unica folosinta. Versiunea de baza, RGW90 (aflata in dotarea Bundeswehr si a armatei slovene), are un mod dual de setare a munitiei, HEAT/HESH, existand si o varianta anti-structura, RGW90AS, dar si o varianta de interdictie «soft », cu 3 moduri de functionare: airburst, impact, intarziat.

In varianta standard, tubul, mecanimul de tragere si sistemul optic de tintire pe timp de zi sunt aruncate dupa tragere, insa exista si un sistem de tintire reutilizabil, Dynahawk, care la o masa de 2,2kg detine un telemetru laser, computer balistic si afisaj propriu cu reticul electronic. Aditional, se poate monta usor un sistem de vedere pe timp de noapte MNV-50 cu tuburi de a 3-a generatie, sau un vizor termic de tip TherCam 25/75. Daca sistemul de tintire standard permite tragerea pana la 500m, Dynahawk extinde distanta de tragere cu probabilitate mare de lovire la 1,2km. DND lucreaza la o versiune mai usoara cu 500 g a tubului de lansare, si a integrat sistemul in statia de arme telecomandata 12.7mm Rheinmetall RMG 50, existand comenzi din partea unui prim client. S-au facut teste de integrare a RGW-90 si pe platforme de arme navale, cu sprijinul marinei germane.

RGW 110 langa RGW 90 HH

Exista si o varianta a ofertei DND pentru Polonia in care lovitura cal.110mm a Panzerfaust sa fie integrata pe derivatul local al RPG-7W/D.

In prezent se lucreaza la detaliile colaborarii cu polonezii de la Mesko, iar daca aruncatorul RGW 90 HH va fi selectionat de armata poloneza, o parte din componente si productie va fi realizata local.

Daca un Panzerfaust 3 costa per bucata 10000$ in versiunea cu mecanism standard de tragere (11100$ in versiunea IT 600 cu vizor computerizat Simrad Optronicst si peste 20000$ dotat cu sistem Dynarange) iar pretul unui proiectil era 297$ (HE) respectiv 202$ ( Bunkerfaust), de vazut la ce preturi vor fi vandute RGW110, déjà pretul pentru MATADOR/ RGW90 fiind unul mai piperat comparativ cu PanzerFaust 3, desi sunt arme de unica folosinta. Pentru comparatie, varianta de baza Airtronic a RPG-7, produsa in SUA, are pretul de plecare de 1000$/bucata, iar un aruncator fara recul cal.90mm de tip Karl-Gustaf Mk3 costa spre 10000$/ bucata.

Video MATADOR/RGW90:

https://www.youtube.com/watch?v=i2MNSTJOwAI

https://www.youtube.com/watch?v=4zg9Z_WEhcM

si linia de productie/ procesul de fabricatie al RGW-90:

https://www.youtube.com/watch?v=UqS0Ptb_9CM

Marius Zgureanu

Surse:
http://www.altair.com.pl/news/view?news_id=19417
http://www.miltechmag.com/2015/02/idex-2015-dynamit-nobel-defence.html
http://www.dn-defence.com/files/DND/images/Produkte/RGW%2090-WB/WBR.jpg
Citeste si:

http://www.rumaniamilitary.ro/cu-ce-vom-inlocui-ag-7

http://www.rumaniamilitary.ro/lansatorul-carl-gustav-un-ag-9-mereu-tanar

http://www.rumaniamilitary.ro/lovitura-termobarica

The post Aruncatorul fara recul RGW110 appeared first on Romania Military.

Neasteptat pentru mine, sud-corenii au destul de mult succes cu obuzierul autopropulsat K 9 Thunder in Europa. Astfel dupa ce Turcia l-a cumparat sub forma de licenta  (T-155 Firtina), Polonia a cumparat sasiul, iar Danemarca este interesata de o posibila achizitie, in timp ce finlandezii sunt deja in negocieri pentru achizitia unui numar nespecificat inca de obuziere la mana a doua.

Finii cauta de ceva timp diferite oferte pentru obuziere auto-propulsate, fie noi fie second-hand si au ajuns la concluzia ca oferta coreenilor de K 9 Thunder sh ar fi cea mai buna.

Deocamdata inca se negociaza, dar daca totul merge bine Finlanda ar fi sa primeasca piesele de artilerie incepand cu 2020 pana in 2030. K 9 Thunder a intrat “in piane” in 1999, in cadrul armatei sud-coreene.

In acest moment este considerat ca fiind cel mai modern sistem artileristic din clasa sa, luand fata germanului PzH 2000.

GeorgeGMT

The post SH K9 Thunder In Finlanda appeared first on Romania Military.

Long Range Land Attack Projectile (LRLAP) este un proiect al Lockheed-Martin cu implicarea BAE systems ca si subcontractant, pentru dezvoltarea unui proiectil ghidat cal. 127mm/155mm (LRAP: 155/62 AGS) cu raza lunga, destinat in primul rand artileriei navale a US Navy.

Image converted using ImgCvt

Proiectilul LRLA foloseste un motor racheta cu ardere lenta (base bleed) si aripioare pentru extinderea prin planare a traiectoriei, iar capul de lupta cu fragmentatie are un efect comparabil cu al proiectilului M795, sistemul de artilerie fiind capabil de impact simultan cu sase proiectile (MRSI), intr-un interval de pana la 2 secunde (cadenta de tragere 10 proiectile/minut). Pentru a lovi tinta cu o acuratete (eroare circulara) de 50m, proiectilul se bazeaza pe un ghidaj mixt GPS/inertial,  la o raza maxima de lovire cuprinsa intre 140-190km pentru cal. 155mm.

LRLAP 155mm lansat cu ajutorul Advanced Gun System de pe distrugator clasa DDG 1000 Zumwalt al US Navy

Masa totala a proiectilului cal. 155mm este de 102-104kg, din care incarcatura de propulsare suplimentara cantareste 11kg, iar lungimea proiectilului este de 2,23m, anvergura aripioarelor fiind de 0,45m. Costul estimat initial pentru o astfel de lovitura este de 400.000$.

Unitatea de ghidaj si control este fabricata in uzina din Ocala, Florida, in timp ce asamblarea finala a proiectilului se face in fabrica din Troy, ambele apartinand Lockheed Martin. Componentele electronice ambarcate pe proiectil sunt rezistente la acceleratie (factor g) iar motorul-racheta permite atingerea tintei in conditii dificile de tragere (referitor la conditiile ambientale la iesirea pe teava).

Organizarea interna a LRLAP

In cazul loviturii cal. 127mm (/54) mk.45, aceasta poate atinge o distanta de maxim 100km, cu un cost probabil inferior celui al 155mm. Detonarea poate fi la impact sau deasupra tintei, proiectilul fiind capabil de coborare aproape verticala in ultima faza a traiectoriei, pentru minimalizarea impactului colateral.  Se considera efectul letal al acestui proiectil de 3 ori superior proiectilelor clasice ale tunurilor navale de 5 inch, datorita capacitatii de impact multiplu simultan pe aceeasi tinta sau tinte diferite, facandu-se in acelasi timp si o economie semnificativa de munitie datorita preciziei.

Testele in cadrul acestui program au inceput in 2005, cu ghidarea cu succes a unui proiectil LRLAP la 109km si au continuat pana in vara lui 2013. Lockheed a primit in septembrie 2013 un contract de 18 mil.$ pentru trecerea la productie de serie a proiectilului, acesta urmand a intra in dotare incepand cu 2016 pe distrugatoarele DDG 1000 Zumwalt.

Stand BAE Systems cu LRLAP in mijloc

Video:
https://www.youtube.com/watch?v=cH11dBX9P3g
https://www.youtube.com/watch?v=VXyH1OYuyIw
Marius Zgureanu

Surse:

http://www.naval-technology.com/projects/long-range-land-attack-projectile-lrlap/

https://en.wikipedia.org/wiki/Long_Range_Land_Attack_Projectile
http://www.lockheedmartin.com/us/products/lrlap.html
http://www.lockheedmartin.com/content/dam/lockheed/data/mfc/pc/LRLAP/mfc-lrlap-pc.pdf
https://www.dsiac.org/resources/dsiac_journal/hypervelocity-projectiles-introduction
http://warships1discussionboards.yuku.com/topic/18336/Ze-Scott-Brim-Gun-Gadgetry-Galore-Thread-ZSBGGG?page=14#.V3Te33qWGd4

The post Proiectilul de artilerie cu raza lunga (LRLAP) appeared first on Romania Military.