1. – O dată memorabilă în istoria artileriei române: 10 noiembrie 1843. Prima Baterie de artilerie.

În anul 1843, domnitorul ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, întreprinde o călătorie la Constantinopol. La înapoiere sultanul îi dăruieşte patru tunuri cu ţeava din bronz (calibru 80 mm) ca „să slujească întru paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti”.

In ce context istoric are loc această danie?

Dominaţiile străine – îndeosebi dominaţia otomană şi a domniilor fanariote – au slăbit ţara din toate punctele de vedere, inclusiv sub aspectul potenţialului ei militar. Un eveniment care a grăbit procesul de renaştere a armatei naţionale a fost pacea de la Adrianopol, încheiată în urma războiului ruso-turc din anii 1828-1829. În baza „Regulamentului ostăşesc pentru miliţia naţională a Principatului Valahiei” şi a „Regulamentului pentru miliţia naţională a Moldovei”, în anul 1830 s-a trecut la organizarea noilor oştiri pământene.

În anul 1835, Adunarea Naţională din ţara Românească a propus introducerea artileriei în organizarea armatei naţionale. Motivând necesitatea reînfiinţării acestei arme, membrii adunării făceau referiri la tradiţia ei, arătând că este necesară „cumpărarea de tunuri pentru desăvârşirea şi împodobirea organizaţiei regulatei oştiri ce avem, cum şi spre cuviinţa sărbătorilor naţionale, pentru un stat ca acesta, care şi mai înainte nu era lipsit de această podoabă”. Dar abia în anul 1841 a fost întocmit un proiect de lege pentru constituirea primei baterii de artilerie. Numai că lipseau tunurile. Abia în anul 1843, la 10 noiembrie, prin Porunca Domnească nr. 198, după ce Gheorghe Bibescu primeşte de la sultan cele patru tunuri, s-a legiferat înfiinţarea primei baterii de artilerie a ţării Româneşti şi încadrarea acesteia cu ofiţerii, subofiţerii şi militarii necesari. Primul comandant al primei baterii de artilerie a fost căpitanul Pavel Lenz, iar locotenenţii Scarlat Ciocârlan şi Nicolae Haralambie, primii săi subalterni.

10 noiembrie 1843 este pentru istoria artileriei române o dată memorabilă, un nou punct de plecare, ce marchează începutul procesului devenirii artileriei moderne în ţara noastră.

… … …

Pe termen lung, (în orizontul anilor 2011-2020) se prevede:

• producerea (achiziţionarea) unui sistem de rachete sol-sol cu bătaie medie (300 km);
• dotarea cu subunităţi de elicoptere antiblindate standard NATO;
• achiziţionarea de rachete şi avioane de cercetare fără pilot pentru artilerie;
• modernizarea muniţiilor pentru calibrele de bază;
• realizarea de muniţie neletală.

În acelaşi mod, conform documentului amintit, este abordată problematica dotării şi modernizării artileriei antiaeriene din Forţele Terestre. În orizontul prefigurat de documentele menţionate este avută în vedere dezvoltarea capacităţii artileriei terestre de a realiza atât apărarea proprie antiaeriană, cât şi apărarea sub acest aspect a forţelor militare dispuse în zona de responsabilitate a Marilor Unităţi şi Unităţilor pe care le sprijină cu foc.

Realitatea de azi ne arată că sistemul artileristic, ca toate sistemele militare, va fi redus în efective, dar mai sofisticat şi mai eficient. În viitor, artileria română va trebui să poată lovi:

• în adâncime, nemijlocit şi circular,
• indiferent de nivel,
• în max. 5 minute,

ţintele sesizate prin oricare din sistemele active de localizare, identificare, determinare şi comunicare a acestora.

Articol integral: ForTeR…pe la jumătatea anilor 2000

http://istoriamilitara.org/stiinta/publicatii/174-tunurile-din-bronz-din-timpul-lui-stefan-cel-mare-si-sfant-descoperite-in-cetaea-medievala-de-la-orheiul-vechi.html

http://www.moldova.org/un-tun-capturat-de-stefan-cel-mare-de-la-turci-batalia-din-codrii-cosminului-adus-de-la-orhei-la-suceava/

______________________________

______________________________

Și să ne amintim ce publica ACTTM prin aprilie anul trecut:

2 – CERERE DE INFORMAŢII (RFI)

Sistem obuzier cal. 155 mm autopropulsat pe şenile

Generalităţi:

Ministerul Apărării Naţionale doreşte introducerea în înzestrarea a două batalioane de obuziere cal. 155 mm autopropulsate pe şenile.

Termene:

– 18+4 bucăţi obuzier cal. 155 mm autopropulsate pe şenile – anul 2017

(4 bucăţi sunt pentru Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Antiaeriană)

– 18 bucăţi obuzier cal. 155 mm autopropulsate pe şenile – anul 2018

Structura batalionului este:

1. subsistemul de conducere (comandă şi control)
   • centrul de decizie şi conducere (CDC);
   • centrul operaţional tactic (TOC);
   • centrul de conducere al susţinerii logistice (CCSL);
2. subsistemul de comunicaţii şi asigurare cu date:
   • subsistemul de comunicaţii:

• platforma de comunicaţii a fiecărui centru de conducere;
• platforma de comunicaţii a Punctului de Comandă al Bateriei de Tragere;
• platforma de comunicaţii a mijloacelor de cercetare şi de asigurare cu date;
• platforma de comunicaţii a obuzierului.
  • subsistemul de asigurare cu date – se constituie din subunităţi de cercetare/asigurare date, organice (bateria de asigurare date) subordonate temporar sau permanent, (staţii de cercetare de/prin radiolocaţie, acustice, staţii meteo, avioane fără pilot etc.), precum şi din subunităţile de asigurare a datelor meteorologice şi topogeodezice.

1. subsistemul mijloacelor de lovire;
2. subsistemul de sprijin logistic;
   • subsistemul de aprovizionare;
   • subsistemul de mentenanţă.
3. subsistemul de instruire prin simulare:
   • pregătirea la nivel piesă;
   • pregătire la nivel baterie;
   • pregătire la nivel batalion;
   • pregătire la nivel mijloace de cercetare.

____________________

96 de obuziere Krab pentru Polonia

The post Ziua Artileriei – La Mulți Ani! appeared first on Romania Military.

Dupa WW II cercetarile legate de rachete si sisteme de lansare au luat avânt, aceasta datorându-se si specialistilor germani adusi in State prin Operatiunea Paperclip. Despre Von Braun si multi altii, despre contributia lor la dezvoltarea rachetismului american nu mai are rost sa vorbim…am facut-o, pe larg, intr-un articol trecut. Interesant e faptul ca, initial, dupa WW II, americanii au trecut direct si masiv la dezvoltarea rachetelor si a proiectilelor nucleare tactice…Incepuse isteria nucleara din anii  *50/sec.XX! Drept urmare, haideti sa vedem cu ce s-au ales, bineinteles, pe scurt! Si facem asta fiindca odata cu proiectilele au dezvoltat si sisteme mobile de lansare, acestea fiind stramoasele actualului M-270.

America nu statea deloc bine la capitolul Multiple Rocket Launchers/MRL/Lansatoare Multiple de Rachete la momentul Coreea, chiar Vietnam. Artileristii americani, pe larg in Coreea si limitat in Vietnam, operau inca vechile lansatoare de proiectile reactive ramase din WW II, asta in conditiile in care sovieticii dezvoltau si utilizau multe astfel de sisteme. Categoric, in WW II, in raport cu americanii, sovieticii erau mari operatori si producatori de MRL, BM-8/13/31 fiind exemple elocvente. Sovieticii, in raport cu americanii, au continuat sustinut dezvoltarea acestora dupa finalul WW II, astfel ca in anii *60/sec.XX, BM-14/24/21 Grad existau cu miile in dotare proprie, inclusiv in cea a aliatilor, US Army neavând nimic similar in afara de vechiturile proiectate, realizate si ramase in uz din WW II (despre MRL-urile sovietice/ruse, de la inceput si pana in prezent, am vorbit pe larg intr-un articol trecut). Bineinteles, militarii americani nu erau deloc incantati de existenta sovieticelor cu foc in coada, cu atat mai mult ca le vazusera puterea distructiva in Coreea – au emis sute de rapoarte in care semnalau situatia exprimandu-si nemultumirea ca “nu avem nimic similar”. Strategii americani erau si ei stresati de faptul ca armata sovietica acumula in inventar, in spatele Cortinei de Fier, mii de tancuri, transportoare blindate, artilerie clasica si reactiva, aeronave si elicoptere. Ca nota interesanta, la jumatatea anilor *50 strategii americani recunosteau faptul ca sovieticii stau “excelent” la capitolul Artilerie in raport cu armata americana, avand tunuri si mortiere mai bune, noi, cu raza lunga de tragere, si aruncatoare de proiectile reactive de diverse calibre, si acestea noi.

Asa si era fiindca la acea vreme US Army nu prea avea cu ce se lauda…In Coreea, ulterior si in Vietnam, Artileria americana s-a bazat pe vechile guri de foc, majoritar tunuri tractate precum obuzierele M-3 (105 mm)/101(105 mm)/114 (155 mm)/M-115 (203 mm)/M-116 (75 mm), tunul antitanc T-8 (105 mm) si tunul de camp M-1(155 mm). Existau si lansatoare de rachete tractate T-66/110 mm/24 de tuburi de lansare rachete M16, astea aparand in inventarul US Army in 1943, fiind utilizate cu certitudine in Coreea, incert in Vietnam. Unele dintre aceste guri de foc au fost modernizate dupa WW II insa era clar ca “ceva” nu e bine, ca “ceva” lipseste din panoplie! Chiar nu era bine fiindca militarilor americani le lipseau lansatoarele multiple mobile de rachete iar doctrina depasita era in dezacord cu noile provocari aduse de Pactul de la Varsovia si faptul ca sovieticii isi construisera si dotasera fortele conventionale la niveluri fara precedent. NATO era ingrijorat de faptul ca la capitolul armament conventional, URSS o luase binisor inaintea SUA. In cadrul acestui “capitol”, o pondere importanta in dotarea fortelor sovietice/Varsovia, o avea Artileria si implicit, lansatoarele mobile de rachete. Mai mult decat atat, strategia era clara in anii *50-*60, tactica sovietica dominanta in potentialul conflict cu SUA/NATO fiind inundarea inamicului capitalist cu mii de proiectile conventionale sau reactive urmata de asaltul blindatelor –nu conta nicicum precizia, strategii sovietici bazandu-se pe faptul ca din miile de rachete trase de instalatiile BM-21Grad spre exemplu, cu siguranta vor fi multe care vor atinge si distruge tinte importante decimand fortele adverse.

Totusi, America nu era complet “dezbracata” in fata puhoiului sovietic suplinind lipsa cantitatii cu precizia. Si asta datorita ideii de acuratete si economie, si nu in ultimul rand, datorita gandirii sanatoase ca viata fiecarui militar conteaza. Drept urmare, artileristii americani agreau loviturile punctuale, de precizie, agreau ideea de “tinta punctuala” cerand realizarea unor rachete de precizie si cu mare capacitate de distrugere, inclusiv a unor proiectile de artilerie inteligente. Bineînteles, in acei ani in cadrul Pentagonului existau voci pro si contra ideii de precizie, economie bugetara/munitie, cantitate versus calitate, insa toti erau de acord ca au nevoie de arme nucleare tactice…la purtator. Cazusera de acord ca in cazul unui atac al fortelor Pactului de la Varsovia asupra Europei de Vest, acesta trebuia rapid stopat si anihilat inainte sa se ajunga la lupte intense, distructive, tinandu-se cont de superioritatea comunistilor in tehnica de lupta conventionala. Si de aici a inceput…totul. Insa “cireasa de pe tort”, adica determinarea SUA in realizarea unor MRL/MLRS performante avea s-o aduca invatamintele trase din razboiul arabo-israelian din 1973/Razboiul de Iom Kippur (6 octombrie 1973-24 octombrie 1973). Dar sa nu anticipam, vom vedea la momentul potrivit ce si cum!

M 752

  Asa cum am mentionat anterior, America incerca sa suplineasca lipsa sistemelor MRL cu arme de precizie si mare capacitate de distrugere. A fost solutia de compromis nu tocmai ideala, solutie nascuta in isteria generata de aparitia armei nucleare, strategii americani vazand-o ca Solutia ideala in anihilarea fortelor comuniste. Artileria a avut si ea parte de de o “felie mare de tort” din inarmarea nucleara prin crearea lansatorului portabil M-29 David Crockett destinat lansarii loviturii nucleare tactice M-388 (explozia era echivalenta cu 20 tone TNT), a rachetelor operativ-tactice Honest John (Artillery Rocket XM31/Racheta de Artilerie XM31. Despre aceasta am vorbit pe larg intr-un articol anterior), MGM-5 Corporal (ogiva nucleara W-70/20 kt, raza maxima de actiune 130 km, viteza maxima 3900 kmh), MGM-52 Lance (ogiva nucleara W-70/1-100 kt sau ogiva cu submunitii M-251, raza maxima de actiune fiind cuprinsa intre 70-120 km, viteza Mach 3. Racheta era dispusa pe TEL, o varianta modificata a transportorului de trupe M-113 numit M-752. A fost inlocuita de MGM-140 ATACMS. Interesant e faptul ca la inceputul anilor *70/sec.XX, M-752 era singurul TEL senilat din dotarea US Army, asta in conditiile in care sovieticii aveau numeroase modele in uz), dar si a rachetei antitanc ghidate MGM-51 Shilelagh (racheta era trasa cu guri de foc conventionale, tunuri de camp sau tunurile blindatelor M-551 Sheridan si M-60A2. Racheta a fost creata pentru defunctul proiect MBT-70, stramosul M-1 Abrams. Mmm, alta poveste!).

Si totusi, aceste rachete operativ-tactice/ROT erau scumpe si mega-distructive, explozia nucleara putand afecta si trupele proprii, basca faptul ca utilizarea armelor nucleare ar fi atras riposta pe masura, diferenta dintre invingator si invins anulandu-se reciproc. Deci, ce era de facut? Raspunsul era simplu, US Army avea nevoie de lansatoare tactice de rachete conventionale pentru a stopa asaltul fortelor comuniste pe campiile Europei de Vest, aceste sisteme urmand a fi varianta capitalista a Grad-ului sovietic, scopul acestora fiind similar –mobilitate, rapiditate, anihilare si distrugere. Mai mult decat atat, a venit momentul Iom Kippur/Yom Kippur unde tactica israeliana de distrugere a amplasamentelor SAM si blindatelor egiptene, siriene si irakiene cu ajutorul MRL-urilor a facut diferenta, anuland superioritatea arabilor si deschizand Cerul pentru Aviatia israeliana (ehhh…Israel Defence Force, o Armata de elita in evolutie constanta inca de crearea statului Israel). Si da, facem o paranteza pentru a ne opri un pic asupra artileriei israeliene, si asta deoarece modul de folosire de catre IDF a MRL-urilor si nu numai in razboaiele cu arabii, a avut un impact major asupra dezvoltarii de astfel de sisteme de catre SUA.

Ei bine, in 1947, IDF avea doar 175 de guri de foc, marea lor majoritate fiind vechi si uzate, arme ramase din WW II –obuziere usoare, tunuri de camp British 25-pounder, mortiere britanice mici si medii, tunuri antiaeriene si antitanc/British 17-pounder. Existau in dotare si tunuri de munte austriece din WW I, calibrul 65 mm, chiar si obuziere frantuzesti de 75 mm. In 1956 au achizitionat 160 de tunuri de camp British 25-pounder/88 mm, 34 de obuziere tractate frantuzesti M-50/155 mm si 24 de obuziere autopropulsate frantuzesti calibrul 105 mm pe platforma AMX-13. Insa in 1973, de Iom Kippur/Yom Kippur, IDF avea in inventar 3 batalioane de obuziere autopropulsate M-107A1/175 mm, un batalion de obuziere autopropulsate M-110A1/203 mm, 14 batalioane de obuziere autopropulsate calibrul 155 mm/9 batalioane de M-50+3 batalioane de Soltam L-33+2 batalioane de M-109+7 batalioane de mortiere autopropulsate M-68/160 mm. Aveau doar un singur batalion de lansatoare multiple de rachete BM-24/12 tuburi de lansare calibrul 240 mm pe platforma ZIL-157, sovietice, captura de la egipteni in Razboiul de Sase Zile/5-10 iunie 1967.

La acesta se adauga inca un batalion care la momentul Iom Kippur se afla inca in formare, echipat cu varianta proprie copiata dupa BM-24, varianta dispusa pe blindate britanice Centurion si americane Sherman modificate local, numita MAR-290/4 tuburi de lansare calibrul 290 mm/raza maxima de actiune rachete 42 km, stramosul LAR-160. Nu e o certitudine, exista surse care sustin ca operau inca din 1958 trei MRL-uri cehoslovace RM-51/130 mm/32 tuburi de lansare pe camion Praga V35, masini de lupta pe care le-au si folosit in Razboiul de Sase Zile bombardand pozitiile artileriei si MRL-urilor egiptene din vestul Canalului Suez. Daca le-au avut, ma-ntreb cum le-au achizitionat? In fine, cert e faptul ca au capturat RM-51 de la egipteni in 1967, MRL-urile fiind abandonate in perfecta stare de catre egipteni in retragere. Nu se stie cu certitudine cate au capturat dar se stie ca au pus mana pe aproximativ 860 de blindate egiptene, siriene si iordaniene in doar 6 zile de lupta (280 dintre acestea fiind tancuri T-54/55. Ei bine, pana in 1973, au introdus in dotare proprie 146 dintre ele sub numele de Tiran 4/5 cu modificari si modernizari pe plan local, blindate pe care le-au si folosit impotriva fostilor proprietari. IDF este singura armata din lume care a introdus in dotare tancuri inamice in numar mare si in serviciu prelungit –record mondial neatins pana in ziua de astazi. Eeee, IDF e si singura armata din lume care a folosit masiv tancul Tiran pentru distrugerea bateriilor de rachete sol-aer SA-3 Goa arabesti, in 1973! E ceva sa-ti distrugi inamicul cu propriile arme, nu credeti? Egiptenii au avut cea mai complexa aparare SAM dintre toti arabetii, au avut in conflict, conform unui document CIA din 1979, 30 de instalatii SA-2+20 SA-3+10 SA-6. Ehh, si daca tot suntem aici, haideti sa vedeti cate Arme a capturat IDF de la arabeti in 1973:aproximativ 860 de vehicule blindate -390 transportoare blindate/280 tancuri T-54/55+25 Panzer IV siriene+zeci de autopropulsate SU-100, Sturmgeschutz III si AMX-13+19-20 IS-3+14 PT-76+8 Centurion Mk.2/3+peste 20 T-34-85; 740 de piese de artilerie –obuziere, tunuri de camp/antiaeriene/antitanc, mortiere; 4000 de camioane, majoritatea de fabricatie sovietica, dar si cehoslovace si est-germane; 28.700 arme de infanterie, inclusiv mitraliere;18.000 de tone de munitie de diferite calibre. Au capturat si instalatii BM-21 Grad, nu se cunoaste numarul acestora dar se stie ca le-au introdus in dotare proprie –foarte probabil au pus mana pe 48 BM-21 Grad, 48 BM-14/16, 30 BM-24 . Tehnica capturata in stare de functionare a fost enorm de multa, IDF neavand suficient personal ca s-o utilizeze. Drept urmare au stocat o gramada, insa au avut mari probleme cu locurile de depozitare!).

Strategii americani au remarcat tactica israeliana recomandand-o in cazul atacarii fortelor NATO/SUA de catre fortele Pactului de la Varsovia –ploaia de rachete lansate asupra fortelor inamice (ei bine, cu “ploaia/furtuna de otel” aveau sa faca cunostinta irakienii aproape 30 de ani mai tarziu. Astia putandu-se “lauda” c-au fost…primii!). Dar pentru asta era nevoie de Lansatoare Multiple de Rachete/MRL insa acestea inca nu existau in US Army! Si nici in cadrul aliatilor NATO care bineînteles, erau si ei interesati de un sistem similar Grad-ului (aveau in dezvoltare instalatii MRL la inceputul anilor *70/sec.XX, insa acestea aveau calibrul mic si raza scurta de actiune. Si vom vedea pe parcursul articolului despre ce instalatii este vorba, si aici ne referim la Franta si Italia). Asta a facut ca Pentagonul, dupa un an de dezbateri, concluzii, idei si alte treburi administrativ-birocratice, sa decida in martie 1974 initierea unui proiect destinat realizarii unui lansator mobil de rachete Made in USA, platforma purtatoare fiind senilata, nu pe roti precum sovieticul BM-21 Grad (ideea era cea de “macinare si uzura a inamicului”. Adica provocarea rapida a unor pierderi umane si materiale mari in randul acestuia, incapacitandu-l si impiedicandu-l sa lupte mai departe, slabind astfel presiunea asupra fortelor proprii sau amice. Strategia nu era nicicum noua, fusese aplicata de artileristii americani in Vietnam prin sprijinul masiv de artilerie acordat trupelor proprii . Ca fapt divers, americanii au folosit masiv artileria in Vietnam, calul de bataie fiind obuzierul usor,tractat, M-102/105 mm, o noutate la acea vreme, acesta aparand in 1964. Per total, in Vietnam, US Army a avut cel putin 72 de batalioane de artilerie, majoritar dotate cu artilerie de camp si mortiere. Au avut si artilerie autopropulsata in numar redus fata de artileria tractata –M-108/105 mm, M-109/155 mm, M-110/203 mm si M-175/175 mm. Fiecare brigada de infanterie dispunea de cate 52-54 de obuziere tractate M-101/102, calibrul 105 mm, adica 3 batalioane, la care se adauga inca un batalion mixt de artilerie autopropulsata echipat cu 16/18/20 M-108/109/110/175).

Initial acest proiect a purtat numele de General Support Rocket System/GSRS/Sistem de Rachete Suport General fiind destinat distrugerii infanteriei si blindatelor inamice aflate in atac sau stationare/concentrari de trupe. Mai mult decat atat, GSRS urma a avea si rol contrabaterie, anihiland artileria inamica cu raza medie si lunga de actiune (intre 15-35 km), precum si sistemele SAM mobile sau fixe ale acestuia (dupa model IDF). Cel mai probabil in septembrie 1977, la demararea fizica a proiectului, numele acestuia a fost schimbat din GSRS in Multiple Launch Rocket System/MLRS/Sistem Lansator de Rachete Multiplu, desemnate pentru dezvoltarea acestuia fiind companiile Boeing si Vought Aerospace. Atunci, foarte probabil, sursele sunt neclare vehiculandu-se anii 1977/1978/1979, SUA au informat aliatii din NATO despre existenta proiectului MLRS propunandu-l spre cumparare si invitandu-i sa se alature etapei de cercetare-dezvoltare. E vorba despre Germania Federala, Marea Britanie, Italia si Franta, principalele armate europene, nu toate aflate in compunerea NATO (Franta se retrasese din structura NATO in 1966 la ordinul lui Charles de Gaulle, revenind abia in 2009 la ordinul lui Nicholas Sarkozy). In iulie 1979, Marea Britanie, Germania Federala, Italia si Franta decid sa cumpere 200 de sisteme MLRS Phase 1 si 250.000 de rachete, inclusiv cumpararea licentei de fabricatie a rachetei. Interesant e faptul ca europenii aveau in vedere realizarea unei rachete calibrul 122 mm, initial neghidata, platforma de lansare fiind pe roti, doua containere a cate 20 de rachete/40 total, raza maxima de actiune fiind cuprinsa intre 15/18-25 km, sistem oarecum similar Grad-ului sovietic (ei bine, Diehl BGT Defence/Germania, companie europeana, beneficiand de experienta anterioara cu acest program, s-a implicat  la sfarsitul lui 2000 in realizarea MLRS-ului slovac RM-70 Modular, acesta putand lansa rachete calibrul 122 mm/28 rachete si rachete calibrul 227 mm/6 rachete. Rachetele sunt aceleasi cu cele folosite de M270 MLRS si M142 HIMARS. Asta face ca RM-70 sa fie interoperabil cu NATO si SUA. Despre acesta am vorbit pe larg intr-un articol anterior).

Insa pe 29 noiembrie 1984 ia nastere o colaborare americano-europeana in vederea realizarii unui senzor pe unde milimetrice pentru MLRS, senzor ce trebuia sa fie capabil sa distinga un tanc stationar pe campul de lupta, adica munitie inteligenta, racheta urmand a avea calibrul marit si raza lunga de actiune. Foarte probabil se avea in vedere si realizarea unei ogive cu 3-6-8 submunitii ghidate antitanc ca raspuns la aparitia pe tancurile sovietice T-72 a blindajului reactiv/ERA/Explosive Reactive Armour (ideea protectiei prin contraexplozie a apartinut initial sovieticilor. A fost propusa Ministerului Sovietic al Apararii in 1960 de catre Bogdan Viacheslavovici Voitsekhovski, eminent cercetator la Institutul de Cercetare al Otelului/NII Stali din Moscova, locul de nastere al blindajelor tuturor masinilor de lupta sovietice/ruse, al diverselor echipamente de protectie EOD, al sistemelor ERA, etc, institut creat in mai 1942. Din pacate pentru sovietici acestia au pierdut startul din motive birocratice…Prima aparitie pe front a blindajului reactiv a apartinut blindatelor IDF in Liban/1982, placile ERA fiind create de catre un cercetator vest-german, Manfred Heldt –israelienii le aveau montate pe M-48/60 si Centurion, sistemul de protectie numindu-se Blazer. Asa au pus si sovieticii mana pe tehnologie…Sirienii au capturat un blindat israelian M-48 grav avariat la calea de rulare de un MI-24 Hind. Acesta avea sistemul Blazer, sirienii dandu-l sovieticilor care l-au testat la Centrul de Cercetare si Dezvoltare Vehicule Blindate/NIIBT din Kubinka. Primele placi ERA sovietice numite Kontakt 1, au aparut in septembrie 1983 pe T-72A –echipajele, datorita formei specifice, le spuneau “patratele” sau “zaruri”. In decembrie 1984, NATO le-a vazut pentru prima data la blindate T-72/227 placi ERA per blindat, in RDG. La denumirea tancurilor echipate cu ERA, in nomenclatorul Armatei sovietice mai aparea si sufixul “V/Vryvnoi/Exploziv”, conform surselor rusesti. Descrierea simplista a “contraexploziei” suna cam asa –cand proiectilul loveste placa ERA aceasta explodeaza indepartand fragmentele de metal produse de catre proiectil, protejand blindajul. Explozia unei placi ERA nu le afecteaza pe celelalte, detonarea nu are loc in cazul lovirii placii de catre proiectile de mici calibru).

Drept urmare se infiinteaza un mega-consortiu numit MDTT, un joint-venture compus din companiile Martin-Marietta/SUA (integrarea submunitiei si testarea rachetei la White Sands Missile Range/WSMR din New Mexico/SUA. Astazi e parte din Lochkeed Martin), Diehl Defence/Germania Federala (aerodinamica zborului, aripioarele extensibile si sistemul de ghidare), Thorn EMI/Marea Britanie (diverse subansamble, sistemul de ghidare/autodirectionare) si Thompson CSF/Franta (capul rachetei, ogiva cu incarcatura tandem si sistemul de ejectie al submunitiilor. Actual, Thales. Exista surse care sustin ca a fost cooptata si compania Brandt Armements/Franta). Cota de participatie financiara fiind de 40% pentru Martin-Marietta si de 20% pentru fiecare partener european. Datele publice sunt firave insa se stie ca in anul fiscal 1986, programul de dezvoltare a inghitit 30,60 milioane de dolari, o suma babana pe atunci!

La acea vreme Martin-Marietta avea mare experienta in proiectarea si realizarea rachetelor ghidate, proiectarea rachetei MLRS inteligente plecand de la sistemul de ghidare laser al proiectilului antitanc M-712 Cooperhead/Cap de arama calibrul 155 mm, acesta fiind tras de catre obuzierele tractate M-114/198/777 (din 2005), obuzierul autopropulsat M-109A1 Paladin (Caesar-ul francez il are in dotare, Nexter produce variant locala a proiectilului american dupa 2015, foarte probabil). Cooperhead e cotat cu un procentaj de reusita ridicat, minim 85%, proiectilul compunandu-se din 3 sectiuni distincte, sistemul de ghidare, incarcatura exploziva si sistemul de control si stabilizare in zbor. Proiectilul inteligent cantareste 62,40 kg, are 1,40 m lungime, incarcatura exploziva de 6,70 kg/RDX+TNT, raza de actiune cuprinsa intre 3-16 km. A intrat pentru prima data in lupta in Operatiunea Furtuna Desertului/1991 cu US Army –peste 90 de proiectile trase impotriva fortificatiilor si site-urilor radar irakiene cu efect devastator (despre acesta vom vorbi pe larg intr-un articol viitor).

Din pacate pentru MDTT, Italia a decis sa se retraga nu mult dupa aceea mergand pe dezvoltarea unui MLRS propriu numit in serviciu FIROS-25/Field Rocket System-25. Aveau sa fie primii parteneri care sau retras fiind urmati de Marea Britanie (strategii insulari au concluzionat ca obiectivele terestre pot fi mai usor si rapid anihilate cu  Aviatia, asa ca…pas), Germania (astia au declarat la un moment dat ca „prefera alte solutii” mergand pe dezvoltarea de sisteme artileristice autopropulsate si munitii puternice. Au ajuns de la SP-70 la PzH-2000) si Franta (astia aveau instalatii MRL Brandt „Rattlebox”, pe afet sau pe vehicul 4×4. Deci, aveau ceva!). Tot raul a fost spre bine putem spune fiindca, intr-un final, cu totii au achizitionat din SUA instalatii MLRS M-270. Despre FIROS-ul italian si Brandt-ul francez vom vorbi in cursul unui capitol separat al articolului nostru!

MRL Brandt

 Trebuie sa mentionam faptul ca ideea realizarii de proiectile inteligente n-a apartinut nicicum Martin-Marietta, Texas Instruments sau Vought Aeronautics ci Defense Advanced Research Projects Agency/DARPA, aceasta apartinand Ministerului Apararii, obiectul activitatii fiind dezvoltarea de tehnologii avansate destinate Armatei. Concret si pe scurt, in 1978, DARPA a hotarat integrarea de tehnologie avansata precum sisteme de ghidare laser, senzori electro-optici, microelectronica, procesoare de date si radare de ghidare-cautare pe diferite tipuri de munitii transformandu-le in proiectile inteligente. Programul a purtat numele codificat Assault Breaker (Stoparea Asaltului!!!), era strict secret si viza realizarea de proiectile inteligente sol-sol si aer-sol destinate vanarii si stoparii puhoiului de blindate ale Pactului de la Varsovia pe campurile Europei de Vest (despre existenta acestuia, SUA nu a informat aliatii din cadrul NATO decat dupa anul 1990. Insa va avea un rol important in realizarea MLRS). In final programul a luat o turnura mai ampla ducand la realizarea de proiectile inteligente antinava, antitanc si antiradar. USA dezvolta si azi acest program combinand armele inteligente cu senzori aeropurtati (E-8C JSTARS, spre exemplu), UAV-uri (Global Hawk, spre exemplu), inclusiv Army Tactical Missile System/ATACMS (ei bine, asta ne intereseaza profund si vom vedea in cursul articolului de ce). In cadrul acestui mega-program, compania Northrop Grumman a realizat submunitia antitanc inteligenta Brilliant Anti-Tank/BAT, extrem de avansata la jumatatea/sfarsitul anilor *80/sec.XX, submunitie echipata cu senzori acustici destinati detectarii si localizarii blindatelor inamice si ghidaj IR in faza terminala (asta e un dezavantaj. Daca tancul nu se misca si motorul e rece…piua. Ehhh, tocmai de aceea au realizat si un senzor pe unde milimetrice! In fine, toate la timpul lor…). 13 submunitii urmau sa faca deliciul rachetei MGM-164 ATACMS Block II din dotarea M-270 MLRS, deci, totul se continua, totul se leaga!

Va urma.

WW

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

ro.performancegunworks.com

https://military.wikia.org › wiki › Petr_Ufimtsev 

https://nationalinterest.org › blog › the-ultimate-c…

weaponews.com

https://theamericans.fandom.com › wiki › Stealth…

www.thisdayinaviation.com › tag › nell

www.spectroom.com › 1022705295-t40-whi…

www.militaryfactory.com › armor › detail

The post HIMARS 2 appeared first on Romania Military.

Inainte de a trece la munitii inteligente sa-ncepem cu inceputul M-270 MLRS, adica cu platforma de transport, o luam de jos in sus, cum s-ar spune…

Totul, asa cum am mentionat in capitolul anterior, a inceput in 1977, alte surse 1976, cu Concept Definition Study atribuite de catre Pentagon mai multor companii americane urmarind realizarea unui MLRS. In mai/septembrie 1977 au fost selectate companiile Vought Aerospace si Boeing Aerospace pentru dezvoltarea MLRS –acestea urmau a colabora in vederea dezvoltarii prototipului (alte surse, 26 noiembrie 1979). Foarte probabil, in perioada noiembrie 1979-aprilie 1980,  Vought si Boeing si-au definitivat proiectele, acestea fiind evaluate de catre o comisie militara formata din 100 de ofiteri si subofiteri, artileristi si rachetisti, testele operationale debutand in decembrie 1979. In ianuarie 1980 e numit coordonator de program din partea US Army, Locotenent-Colonel Monte J.Hatchett, un bun specialist in cadrul US Army Missile Command/MICOM –Redstone Arsenal, acesta ocupandu-se anterior de dezvoltarea SAM MIM-72 Chaparral (lansator mobil de rachete sol-aer AIM-9D Sidewinder) si a tunului Gatling M-61Vulcan, calibrul 20 mm/6 tevi.

Asa cum am mentionat, US Army dorea un MLRS pe senile oprindu-se asupra sasiului masinii de lupta a infanteriei M-2 Bradley, MLI ce se afla in dezvoltare pentru US Army –primele 2 prototipuri au fost gata in 1978. Pentru MLRS au proiectat o varianta modificata a platformei M-2 numita XM-993/M-993/M-993 CV-Carrier Vehicle, varianta la care 80% din componente erau comune cu Bradley.

PLATFORMA M-993

M-993 are urmatoarele caracteristici: platforma de transport MLRS M-270. La M-270 echipajul e format din 3 oameni –comandant, mecanic-conductor si operator Arme. M-270 MLRS se compune din platforma de transport M-993 si M-269 Loader Launcher Module/LLM/Modul Incarcare si Lansare. Testat pentru prima data la Fort Sill/Oklahoma –Operational Test 1. Aici se afla US Army Field Artillery School…Interesant e faptul ca in urma testelor efectuate, comandantul de atunci al Scolii concluziona ca, citez: „Sistemul de lansare rachete ghidate si neghidate este extrem de mobil, are mare putere de foc si acopera o suprafata mare. Un batalion MLRS poate fi atasat usor unei brigazi sau divizii de artilerie de camp. Aduce un sprijin esential diviziilor de infanterie mecanizata si celor de blindate” (ce frumos! Sa ne bucuram sincer de HIMARS-ul nostru si sa multumim Americii ca-l avem! Nu sariti ca nu laud SUA…asta e realitatea); lungime 6,30 m; inaltime 2,60 m; latime 2,97 m; motor turbodiesel Cummins VTA-903T500/500-507 CP/368 kW, 8 cilindri, racit cu aer, dispus transversal in spatele cabinei. Acest motor a fost proiectat pentru M-2 Bradley si M-3 Cavalry Fighting Vehicle/CFV (parte a familiei Bradley), productia debutand in 1981.

TRANSMISIE HMPT-500

In 1991 a aparut varianta VTA-903T600 (600 CP/492 kW) cu care au fost remotorizate M-2/3 –pana in 1999 au fost livrate peste 11.000 de motoare, inclusiv la export; garda la sol 38,10 cm; rezervor de combustibil 616 L autonomie pe sosea 483 km; viteza maxima pe sosea 64/64,40 kmh; greutate maxima cu lansator+rachete M-26, 24,03 tone; greutate container transport si lansare rachete 2,30 tone; urca pante de maxim 60◦; traverseaza pante laterale de maxim 40◦; trece vaduri adanci de maxim 1,10 m; trece obstacole verticale de maxim 1 m inaltime; traverseaza santuri de maxim 2,50 m latime; transportor pe senile, 6 perechi de galeti, latime senila 53,30 cm; transmisie hidromecanica General Motors HMPT-500, fiind produsa si astazi de catre General Dynamics Land Systems/GDLS -3 trepte inainte+1 inapoi. La momentul aparitiei transmisia era foarte moderna, raportul dintre viteza si putere stabilindu-se in functie de pozitia acceleratiei si greutatea incarcaturii. A aparut in 1977 in urma unei cerinte pentru o transmisie universala pentru vehicule blindate si nu numai lansata de catre US Army Tank Automotive Command/TACOM, aparand initial pe M-2/3. Pana in 1997 peste 11.000 de transmisii fusesera produse.

M13A1 FILTRU NBC

A fost inlocuita cu varianta automata HEMPT-500-3, 600 CP/447 kW care se afla astazi in dotarea M-2/3 si MLRS; cabina din aluminiu blindata dotata cu scuturi deflectoare la partea fata si spate, protectie NBC –grosime blindaj 8 mm, Aluminiu 5083/7039, sistem de filtrare/filtru de particule M13A1 (folosit de US Army si nu numai de peste 30 de ani. Purifica/curata 34 mc de aer pe ora furnizand aer purificat echipajului vehiculului prin intermediul furtunurilor ce pot fi atasate mastilor de protectie. Un sistem ofera protectie la maxim 5 persoane, in caz de depasire a acestui numar se suplimenteaza filtrul de particule. Are in componenta sa incalzitoare M3-250 Watt destinate incalzirii aerului pe timp de vreme rece). Blindajul de aluminiu rezista la proiectile calibrul 7,62 mm si schije; aerotransportabil cu Lockheed C-141B Starlifter/C-5 Galaxy/C-17 Globemaster.

Pe platforma M-993 s-a realizat si Elevated Target Acquisition System/ETAS/Sistem de Achizitie Tinte la Inaltime, acesta deservind, foarte probabil, batalioanele de M-270 MLRS, producator Martin Marietta Orlando Aerospace+Texas Instruments, 1986. Dispune de un catarg retractabil de 15,24 m dispus la partea spate a vehiculului, echipat la varf cu doua camere, video si termica/IR. De asemenea, dispune la varf de doua sisteme laser, unul pentru marcarea tintelor iar celalalt pentru masurarea distantei, sistem similar Target Aquisition and Designation System/TADS/Sistem de Achizitie si Desemnare Tinte de pe AH-64 Apache. 500 de ETAS se afla in dotarea Artileriei americane din 1989-1990, astazi fiind modernizate cu senzori mai sofisticati, un nou FLIR si noi sisteme laser/comunicatii (primele teste sau facut in septembrie 1988). Foarte probabil, in 1990 un ETAS costa 17,90 milioane de dolari, inclusiv pe platforma M-113. Din cate se cunoaste, astazi, catargul telescopic are 20 m, raza maxima de detectie video/IR, zi-noapte, fiind de minim 10 km. ETAS e prevazut astazi si cu o antena radar ce detecteaza tinte aflate la maxim 20 km/radar de artilerie autopropulsat. A fost folosit pentru prima data in Golf, 1991, discret, fara prea mult tam-tam. Unele surse sustin ca radarul contrabaterie deriva din Hughes AN/TPQ-36 Firefinder Weapon Locating System, radar contrabaterie proiectat de catre Hughes Aircraft Company, produs de Northrop Grumman si Thales Raytheon Systems, operational in US Army din mai 1982 (US Army are 22 in dotare, USMC are tot 22 in dotare, instalatiile fiind montate pe semi-remorca tractata de Humvee. Au fost modernizate recent. Au ajuns si la export –Portugalia 2, Turcia 4, Grecia, Olanda, Singapore, Spania si…Ucraina/cel mai recent client, donatie US Army. Nu, noi nu-l avem, nici macar ca donatie! Detecteaza si urmareste simultan 10 tinte aflate la maxim 24 km distanta -18 km pentru mortiere, 14,50 km pentru artilerie si 24 km pentru MLRS. Ca fapt divers, sovieticii le-au vazut pentru prima data in RFG, februarie 1983).

  M-269 LLM/Loader-Launcher Module se compune din doua sectiuni, sectiunea mecanica si sectiunea electrica. Sectiunea mecanica consta in containerul de lansare rachete/Launch Pod Container/LPC (poreclit „cusca” de catre echipaje. Are si rolul de a proteja tuburile de lansare) si sistemul de ridicare hidraulic al lansatorului (rotatie si ridicare). Reincarcarea rachetelor in „cusca” se face automat, procesul fiind controlat de catre echipaj din cabina vehiculului. Pentru incarcarea containerelor cu rachete, LLM e prevazut cu doua brate de ridicare extensibile/retractabile dispuse in ansamblul custi la partea superioara. LLM a fost proiectat de catre Vought Aerospace, insa si Boeing Aerospace proiectase propriul LLM, ambele fiind prezentate oficialilor Armatei in decembrie 1979 la poligonul White Sands/New Mexico (se stie ca una dintre cele mai mari structuri din cadrul US Army a desfasurat aceste teste. E vorba despre Army Materiel Systems Analysis Agency/AMSAA, actuala US Army Operational Test and Evaluation Agency/OTEA –din 1999, cartierul general aflandu-se la Aberdeen Proving Ground/APG in Maryland). Desi cele doua LLM semanau ca design, se diferentiau la modul de incarcare al rachetelor –sistemul Boeing fiind prevazut cu sine duble de ghidare pentru fiecare racheta. Se spune ca LLM-ul celor de la Boeing era mai ieftin de construit decat LLM-ul celor de la Vought, insa expertii au concluzionat ca dispunerea rachetelor in tuburi containerizate, chiar daca are un cost mai ridicat, e mai rapida si asta conteaza in lupta (se spune ca la teste, LLM-ul Vought incarca rachetele in doar 8-9 minute). Cert e faptul ca in februarie 1980 la White Sands Missile Range/WSMR sau desfasurat 24 de trageri-test cu MLRS, 223 de rachete trase cate una sau in salve de 2,3 sau 6, cu submunitii sau fara.

M-993 -DETALII PLATFORMA

  M-269 LLM e realizat din aluminiu, masoara 4,04 m lungime si 84 cm inaltime si poate fi echipat cu: doua containere de lansare rachete/Launch Pod Container/LPC, fiecare continand cate 6 tuburi cu rachete/12 total calibrul 227 mm realizate din aluminiu placat la exterior cu fibra de sticla. Acestea sunt asamblate si testate din fabrica, rachetele si tuburile de lansare sunt conectate prin cablu darea focului facandu-se electric. Cu 2 LPC greutatea LLM atinge 2270 kg; doua containere Guided Multiple Launch Rocket/GMLR/Lansator Multiplu Rachete Ghidate fiecare continand cate o racheta calibrul 610 mm, greutatea LLM atingand 2095 kg (1360 kg cu rachete inerte, de antrenament). Aceste containere contin cate o racheta operativ-tactica MGM-140 Army Tactical Missile System/AtacMS. LLM nu poate folosi ambele tipuri de containere simultan, nu are utilizare duala, ori una ori cealalta. Despre rachete vom vorbi in cursul articolului dar, din nou, multumim SUA ca le avem!

RACHETE SI CONTAINERE MLRS

  Interesant e faptul ca Armata furniza pentru programul MLRS fuzee XM-445 –fuzee electronica de timp proiectata de catre  US Army Electronics Research and Development Command/ERADCOM/Comandamentul Cercetarii si Dezvoltarii Electronice si aflata in productie la Harry Diamond Laboratories/HDL, unul dintre cele 7 institute de cercetare-dezvoltare ce apartineau Ordnance Development Division din cadrul US Army. HDL a fost fondat in 1940 in nord-vestul Washington-ului, insa in 1992 toate cele 7 laboratoare/institute s-au contopit intr-unul singur numit Army Research Laboratory, cartierul general aflandu-se in Adelphi/Maryland (are in componernta urmatoarele poligoane si instalatii de testare: Aberdeen Proving Ground/APG –Maryland; Research Triangle Park/RTP –Carolina de Nord; White Sands Missile Range New Mexico, Orlando si Florida; NASA Glenn Research Center –Ohio; NASA Langley Research Center –Virginia. HDL a purtat numele lui Harry Diamond, inginer si inventator in domeniul radiocomunicatiilor, evreu rus la origine fiind nascut in februarie 1900 in Minsk, familia sa emigrand in 1908 in SUA. A avut mai multe patente legate de fuzee de proximitate si bombe radio-ghidate, peste 16 patente. Ministerul de Razboi recunostea in 1953 ca, citez: „Una dintre cele mai mari revolutii stiintifice din WW II este fuzeea de proximitate a Dr.Diamond, depasita doar de bomba atomica”). Fuzeea XM-445, selectata in vederea utilizarii pe MLRS a fost testata pentru prima oara, conform datelor oficiale recent declasificate, in noiembrie 1979 la WSMR. Treisprezece rachete echipate cu fuzee XM-445 au fost trase cu success, setarea fuzeeii facandu-se in siguranta de la panoul de control al focului aflat in cabina M-270. La 130 de milisecunde de la lansare se activeaza automat cronometrul, dupa 0,60 secunde se genereaza suficienta energie pentru pornirea dispozitivului de armare. Racheta se armeaza la aproximativ o secunda de la lansare.

MLRS IN TESTE

LLM poate contine: doua containere a cate 6 tuburi cu rachete calibrul 227 mm, 12 rachete in total, timp de tragere maxim 60 de secunde -6 tinte/puncte maxim; doua containere cu cate o racheta calibrul 610 mm, timp de lansare maxim 20 de secunde -2 tinte/puncte maxim. Pentru diferentiere, containerele cu rachete dispun de un cod de identificare, acesta aparand automat si pe panoul de control al focului/Fire Control Panel/FCP din cabina, echipajul stiind in orice moment cate rachete mai are si tipul ogivei acestora.

In urma evaluarii, Vought e declarata castigatoare pe 29 aprilie 1980, alte surse mai 1980, primind din partea US Army suma fixa de 20,70 milioane de dolari pentru dezvoltarea MLRS –cel mai probabil, 3 prototipuri/masini de lupta (se stie ca LLM+rachetele insumau peste 70% din costul dezvoltarii MLRS. Oricum, in vara lui 1980 se ajunsese la 300 de milioane de dolari, o crestere substantiala fata de suma modica initiala). La sfarsitul lui mai 1980, in dezvoltarea MLRS erau implicati 96 de oameni, 10 ofiteri US Army+74 civili, in mare parte angajati Vought+8 ofiteri europeni, acestia provenind din Germania Federala, Marea Britanie, Franta si Italia (foarte probabil, acestia erau observatori, evaluau programul in vederea viitoarei achizitii a M-270 MLRS)+4 civili cu insarcinari temporare (nu se stie cui apartineau si de ce se aflau acolo. Exista surse independente care sugereaza ca apartineau complexului militaro-industrial american sau serviciilor de securitate). Foarte interesant e faptul ca US Army a lasat libertate companiei Vought in realizarea MLRS trimitand doar specificatiile de baza, fapt recunoscut chiar de catre directorul de program din partea Vought, B.M.Smith, care recunostea urmatoarele la prezentarea oficiala a M-270 MLRS: „A fost o idee geniala din partea dumneavoastra! In loc sa ne trimiteti specificatiile in detaliu, de la surub si piulita, ne-ati dat problema si ne-ati oferit libertatea de a realiza designul acestei Arme deosebit de avansate”. Si da, chiar a fost, este si ramane o Arma avansata dupa cum vom vedea in cursul mega-articolului! Un lucru e clar, economie libera versus economie centralizata, inovare versus planificare, castiga detasat cea dintai!

AN/VRC-92A 

Sectiunea electrica a LLM se compune din trei subsisteme: sursa de alimentare primara 24 V –sursa de energie pentru toate sistemele de lansare, energie stocata in baterii din plumb. Are relee de comutare in vederea distribuirii puterii; sistemul de comunicatii –Single Channel Ground and Airborne Radio System/SINCGARS, modernizat permanent, utilizeaza canale de la 25 kHz/banda FM (probabil initial erau 12 canale) pana la 30.000-87.975 MHz (frecventa foarte mare/VHF), canale radio securizate cu salt in frecventa/111 ori pe secunda. Sistemul e produs, foarte probabil, din noiembrie 1983 de catre ITT Corporation din White Plains/New York. Cu certitudine, M-270 MLRS a avut initial sistemul radio tactic SINCGARS AN/VRC-92A, configuratie dubla formata din doua transceivere de raza lunga, solid-state, securizat (functie numita Communication Security/COMSEC), FM-VHF, capabil de retransmisie automata, raza maxima de emisie-receptie fiind de 35 km (initial), putere 50 Watt; doua baterii cu litiu/BA 5590; doua antene radio pe vehicul AS-3900, raza maxima de emisie-receptie 46,30 km (ulterior); doua antene de teren/la sol OE-254, raza maxima de emisie-receptie 64,82 km (ulterior).

Fiecare membru a-l echipajului dispune de o casca Combat Vehicle Crewman/CVC produsa de catre compania Gentex, protectie balistica si antisoc, conectata la intercom AN/VIC-1, microfoane H-189GR (aparut la inceputul anilor *80/sec.XX. In 1986 s-a trecut la varianta modernizata AN/VIC-1V, castile fiind echipate cu microfoane H-250GR). Astazi,Tactical Communication Helmet/TCH, protectie balistica si antisoc, conectata la sistemul de comunicatii radio si intercom (ca fapt divers, pentru doritori se gasesc cu gramada de vanzare pe internet. Sunt faine dar la Opelul meu batraior nu se potrivesc. Glumesc, desigur!); Fire Control System/FCS/Sistemul de Control al Focului lucreaza cu toate sistemele LLM, acesta monitorizeaza, coordoneaza si controleaza toate sistemele electrice si electronice utilizate in vederea tragerii. FCS este dispus in centru cabinei M-270 in fata scaunului operatorului, afisajul se face prin simboluri alfa-numerice (litere+cifre. Anglia, Franta, Germania si Italia au FCS in limba nationala), si se compune din: Fire Control Panel/FCP/Panoul de Control al Focului (consola); Electronics Unit/EU/Unitatea Electronica contine programe de calculator destinat calculelor balistice si definirea misiunii. Este, practic, un calculator de tragere avand in memorie date despre potentiale tinte si tipul adecvat de racheta/ogiva destinat distrugerii acestora –identifica automat tipul de munitie adecvat caracteristicilor tintei si face imediat selectia rachetei/rachetelor.

INTERCOM AN-VIC 1

Dispune de memorie RAM/Random Access Memory/Memorie cu Acces Aleator cu circuite integrate putand fi upgradata permanent; Fire Control Unit/FCU/Unitatea de Control a Focului contine circuite electronice care modifica semnalele de intocontrol ale iesirilor UE; Boom Controller/BC/Regulatorul de Tragere (???) permite controlul de la distanta al etapei de incarcare-descarcare LLM, inclusiv pozitia acestuia; Short/No-Voltage Tester/SNVT/Tester tensiune mica/Fara Tensiune.

DETALII CABINA M-270 -FCS

Este un tester, un sistem de siguranta utilizat in timpul operatiunii de incarcare a containerelor cu rachete. Se foloseste cu cabluri FCS W19 prevenind lansarea accidentala a rachetelor datorata electricitatii statice sau a descarcarii accidentale de tensiune; Stabilization Reference Package/Position Determining System/SRP/PDS/Pachet de Referinta Stabilizare/Sistem de determinare a Pozitiei, sunt doua subsisteme integrate dispuse in compartimente separate. SRP ofera tipul rachetei, altitudinea si panta/traiectoria de lansare. PDS foloseste doua codificatoare si datele de orientare ale SRP in vederea determinarii pozitiei; Payload Interface Module/PIM/Modul Interfata si Incarcare –conector, modul de interfata/conectare; Program Load Unit/PLU/Unitate Incarcare Program.

COMPONENTA M-270 MLRS

Acesta e un dispozitiv electronic mobil utilizat pentru programarea memoriei EU/Unitatea Electronica. Se conecteaza la UE prin intermediul conectorului PIM – descarca datele din caseta in memoria UE, are 4 MB capacitate de stocare si necesita 22-25 minute timp de descarcare; Communications Processor/CMP/Procesor Comunicatii –controleaza fluxul informatiilor, digital, comunicatii audio-video, astazi si satelit, interfata FCS. Recunoaste sursa de emitere a mesajului, tipul acestuia si adresantul –daca nu se adreseaza vehiculului in cauza nu e selectat si afisat pentru a nu perturba fluxul comunicatiilor, evitarea supra-incarcarii informationale si evitarea erorilor de comunicare. Semnalele slabe pot fi amplificate daca au legatura cu MLRS-ul in cauza, daca nu, sunt respinse.

Va urma.

 WW

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

ro.performancegunworks.com

https://nationalinterest.org › blog › the-ultimate-c…

weaponews.com

www.thisdayinaviation.com › tag › nell

www.spectroom.com › 1022705295-t40-whi…

www.militaryfactory.com › armor › detail

nationalinterest.org › blog › buzz › steel-rain-…

www.darpa.mil › About Us

fas.org › man › dod-101 › sys › land › atacm…

www.forecastinternational.com › disp_pdf

tanks-encyclopedia.com

www.hdtglobal.com › product › m13a1-filter…

slideplayer.com

The post HIMARS 3 appeared first on Romania Military.

In ciuda criticilor legate de capacitatea LCS de a combate navele mici, rapide si manevrabile de atac… U.S. Navy pare deocamdata sa isi mentina preferinta pentru tunul Bofors cal. 57mm. Trendul a inceput de la echiparea navelor pazei de coasta, pentru care, desi au inceput cu cal. 76mm recuperat de pe nave iesite din dotare, ulterior s-a trecut la cal. 57mm, arhisuficient pentru astfel de misiuni.

In aceasta viziune critica, pe care o impartaseste desigur si producatorul OTO Melara, BAE Systems Mk110 cal. 57 mm prevazut a inzestra viitoarea fregata a U.S. Navy este considerat insuficient si depasit, in timp ce “noul” cal. 76mm este o alternativa cu raza mai lunga si mai eficienta ca si costuri. Prima versiune, Mk. 1, a intrat in serviciu in 1966 in marina suedeza.

La origine, Bofors Mk110 (/ MK 3) este un tun antiaerian racit cu aer construit de Bofors pentru a inlocui L/60 cal. 40mm, considerat ca avand putere de foc si distanta de tragere prea reduse pentru a ramane eficace la intrarea in era avioanelor supersonice. Este ideal pentru a combate rachete de croaziera si tinte aeriene de mare viteza, avand rol secundar anti-nava. Are si un derivat terestru, propus spre a inzestra masinile de lupta ale infanteriei (Marder), avand si variante mai recente.

Sistemul Mk 110 cal.57mm (Mk 3 in standardul international al Bofors) echipeaza in prezent si ambele variante ale LCS (Littoral Combat Ship), fiind complementat de un SeaRam si 2 tunuri cal. 25mm plus nelipsitul elicopter MH-60 Seahawk echipat cu torpile si rachete Hellfire Longbow.

Munitia programabila (pastrand focoasa programabila 3P Mark 295 Mod 0) si dirijata (cu ajutorul a 4 canarduri si ghidaj multi-mod semiactiv cu imagine cu desemnare LASER semiactiva sau imagine preprogramata la tragere) BAE Systems Orka – Mk 295 Mod 1 Ordnance for Rapid Kill of Attack Craft – prezentata prima oara in aprilie 2015:

In august 2017 cei de la L3 Mustang Technology au anuntat ca dezvolta o noua lovitura ghidata cu cost redus (programul ALaMO: Advanced Low Cost Munitions Ordnance) pentru LCS-uri, noile fregate rapide si cutter-ele (Legend si Heritage) U.S. Navy: MK 332 Mod 0 High-Explosive, 4-Bolt Guided (HE-4G).

Raytheon lucreaza si ei incepand cu 2017 la proiectul MAD-FIRES (sub umbrela DARPA) – o versiune ghidata cu motor reactiv a munitiei cal. 57mm, pe principiul hit-to-kill. Primele teste cu noul motor au avut loc in luna mai 2019.

Mock-up MAD FIRES

Oto Melara cal. 76mm este un tun conceput de la inceput cu destinatie navala racit cu apa, ultima varianta a sa, Strales, fiind o evolutie a Super Rapid, si are ca misiune secundara combaterea tintelor aeriene subsonice la distante pana la 8 km. Derivatul terestru este incadrat in sistemul Draco, avand capacitatea de a lovi direct tinte pana la 3 km, aeriene pana la 5 km iar in tir indirect tinte terestre pana la 15 km si navale pana la 20 km.

VULCANO 76

Datorita munitiei subcalibru ghidate “VULCANO 76″ (derivata din GLR cal. 155 si 127 mm) distanta de tragere este dublata pana la 40 de km iar ghidajul este un mix de GPS-inertial la care se adauga pentru portiunea terminala un senzor IR sau SALT.

Video Vulcano:

Cu ajutorul munitiei ghidate pe fascicul radio de tip DART, OtoMelara cal. 76 mm poate lovi tinte aeriene manevriere supersonice, in rol C-RAM, dar si mici nave cu manevrabilitate ridicata.

DART

Teste de tragere cu munitie DART:

Singurul vehicul terestru capabil sa foloseasca toata gama de munitii de baza ale Oto Melara cal. 76 mm navale este Rooikat-ul sudafrican.

Pentru comparatie, se sustine ca desi Mk110 cal. 57 mm are o distanta mai redusa de tragere, cantitatea de exploziv trimis pe tinta in acelasi interval de timp este mai mare decat la Oto Melara cal. 76 mm. Datele pe hartie arata cam asa: 220 lovituri/minut (6,1 kg proiectilul complet cu tub din care 2,4 kg explozivul) la Mk110 versus 120 lovituri/ minut (12,5 kg cu tot cu tub, 6,3 kg total cu tot cu pulberea de aruncare, proiectilul singur avand aproape 4 kg) la Super-Rapid 76 mm. Un Mk 110 costa in jur de 8,2 mil.$, iar versiunile de baza ale ambelor sisteme de tunuri par sa coste similar, in jurul a 5 mil.$ unitatea.

Meciul ramane deschis intre cele doua calibre, iar adoptarea tunului Bofors Mk 110 cal. 57 mm pentru viitoarele fregate americane ar putea sa fie o solutie interesanta si un semnal si pentru alti utilizatori… sau nu. Cert este ca Oto Melara contraataca!

Configuratiile corvetelor oferite noua contineau ambele variante… Dar nu ne grabim, inca.

Marius Zgureanu

Surse:

http://www.navweaps.com/Weapons/WNUS_3-62_mk75.php

.

The post Oto Melara cal. 76mm vs Mk110 cal. 57mm in flota americana? appeared first on Romania Military.

Continuam cu vehiculele de sustinere a M-270 MLRS si bineainteles, HIMARS (US Army le spune „elemente de sprijin”). Despre ETAS am vorbit in capitolul anterior drept urmare continuam cu HEMTT.  

OSHKOSH HEMTT

Heavy Expanded Mobility Tactical Truck/HEMTT/Camion Tactic cu Mobilitate Extinsa denumeste o intreaga familie de camioane grele, de mare putere, 8×8, produse de catre Oshkosh Truck Company din Wisconsin/SUA, companie intemeiata in 1917 de catre William Besserdich si Bernhard Andreas Mosling. In 1914 si 1915 cei doi brevetasera sisteme de imbunatatire a tractiunii pe patru roti propunandu-le producatorilor consacrati de automobile Ford, Packard si Studebaker, propuneri vizand realizarea unui vehicul cu tractiune 4×4. Dupa mai multe esecuri, Mosling si Besserdich decid infiintarea propriei companii in mai 1917, Wisconsin Duplex Auto Company in Clintonville/Wisconsin. Pentru a face rost de bani, Mosling care era manager si secretar, a vandut actiuni la propria companie catre investitori, obtinand capital 250.000$.

Intre timp, Besserdich care era inginer de profesie si presedintele companiei lucra la un vehicul prototip, un camion cu motor in 4 cilindri si 3 viteze numit Old Betsy. Deoarece multi investitori ai Wisconsin Duplex Auto Company erau din Oshkosh, oras situat la aproximativ 76 km sud de Clintonville, compania si-a mutat sediul acolo la sfarsitul lui 1917, deschizand o noua fabrica pe un teren obtinut la pret extrem de avantajos (hmmm, ce bine ca autoritatile noastre locale stiu bine cum sa alunge investitorii pe motiv de teren, facilitati, pret si alte rahaturi birocratice tipic comuniste!). Din 28 august 1918 devine Oshkosh Truck Company si asa a ramane pana in ziua de astazi. In sfarsit, primul camion Oshkosh iese pe piata la pretul de 3500$, numit Model A, avand capacitate de transport 2 tone.

PRIMUL OSHKOSH

WILLIAM BESSERDICH

Rapid a aparut Model B/3,50 tone si Model F/5 tone, insa succesul a fost asigurat de tractiunea 4×4, asta diferentiandu-le de alte marci aflate pe piata. Tractiunea 4×4 a dus la cresterea progresiva, constanta, a vanzarilor, 7 camioane in 1918, 54 in 1919, 142 in 1920. Insa programul guvernamental de donare a camioanelor excedentare catre autoritati publice locale si anularea comenzilor US Army datorita sfarsitului WW I au dus la scaderea vanzarilor, de la 62 de camioane vandute in 1921 la doar 16 vandute in 1923.

OSHKOSH MODEL H -1925

Pe fondul crizei economice care se prefigura, Mosling il inlocuieste pe Besserdich din functia de presedinte al companiei. Compania s-a luptat sa supravietuiasca, in 1925 scoate Model H/4×4, acesta devenind legendar datorita reductiei duble, un camion ce se simtea bine in teren accidentat sau pe zapada. De aici dezvoltarea a fost impetuoasa, Oshkosh jucand un rol important pe piata camioanelor cu tractiune integrala, aceasta explodand in timpul WW II odata cu contractele pentru US Army. Interesant e faptul ca Oshkosh a reluat afacerile cu Armata abia in 1939 cand a vandut camioane Model W-700 plug de zapada USAAF. Pe parcursul razboiului a livrat US Army vehicule specializate –pluguri de zapada, autospeciale de stingere a focului, vehicule destinate constructiilor genistice si de transport precum Model W-1600/3 axe/off-road, Model W-709 CT-5/4×4 (43 de exemplare destinate Marinei).

Drept urmare, Oshkosh Truck Company primeste in 1945 din partea US Army si US Navy premiul E/Excelenta in Razboi pentru „echipamente care au obtinut performante deosebite in razboi” (doar 5% dintre companiile americane care au contribuit la efortul de razboi au primit acest premiu, aceasta recunoastere). De atunci si pana in prezent, Oshkosh Company este si ramane un mare producator de echipamente specializate si platforme de transport destinate sectorului militar si civil, cu o larga raspandire in lume (da, ne vom bucura si noi in curand!Nu vom avea HEMTT si n-avem de ce regreta, fiindca Conform Defense Security Cooperation Agency/DSCA/Agentia pentru Cooperare in domeniul Apararii si Securitatii, Armata Romana urmeaza sa primeasca in urmatorii ani: 54 lansatoare HIMARS/High Mobility Artillery Rocket Systems; 81 rachete GMLRS/Guided Multiple Launch Rocket Systems M31A1; 81 rachete cu focos alternativ Guided Multiple Launch Rocket Systems/GMLRS M30A1; 54 rachete Army Tactical Missile Systems/AtacMS M57; 24 Advanced Field Artillery Tactical Data Systems/AFATDS –terminale avansate de date pentru artileria de camp; 30 M1151A1 HMMWV; 54 M-1084A1P2 HIMARS Resupply Vehicles/RSV -5 tone/6×6, vehicule de sprijin/reaprovizionare-reincarcare fabricate de catre Oshkosh Truck Company. Astea fac parte din familia Medium Tactical Vehicles/MTV/Vehicule Tactice Medii, unele, precum cele destinate Romaniei, sunt prevazute cu echipament de ridicare-manipulare a incarcaturii, adica sunt dotate cu o macara hidraulica dispusa in spatele vehiculului, sistem numit generic MHE/Materials Handling Equipment. Astfel de vehicule sunt cunoscute drept M-1084/1084A1 MHE; 54 M-1095 MTV –remorci; 10 M-1089A1P2 FMTV Wrecker, vehicule de evacuare tehnica. FMTV –Family Medium Tactical Vehicles. Wrecker e un vehicul tehnic hibrid fiind echipat cu platforma de transport si macara; 30 Low Cost Reduced Range/LCRR –rachete destinate antrenamentului, inerte. Pentru camioane 4×4, 6×6 si 8×8 cu diverse destinatii sa ne bucuram de ce avem/vom avea. Iveco, bine-ai venit!).

Interesant e faptul ca astazi Oshkosh are una dintre cele mai moderne linii de asamblare a sasiurilor pentru camioane din lume, situata in Gaffney/Carolina de Nord, linia de productie masurand 650 m lungime. In Bradenton/Florida si Mansfield/Texas produc platforme de incarcare, remorci si semi-remorci. Ei bine, in 1981, Oshkosh primeste cel mai mare contract pentru producerea de camioane militare, un contract pe cinci ani in valoare de 242 milioane de dolari -2140 HEMTT. Exista si optiunea pentru inca 5350 HEMTT pentru 600 de milioane de dolari (in US Army li se mai spune astazi si Family Heavy Tactical VehicleFHTV/Familie de Vehicule Tactice Grele).

M-1089A1P2 FMTV WRECKER

Numele generic de Heavy Expanded Mobility Tactical Truck/HEMTT/Camion de Mare Capacitate cu Mobilitate Extinsa reprezinta o intreaga familie de camioane grele 8×8 produse de catre compania Oshkosh. In curand, HEMTT a venit in 5 variante 8×8 -2 transportoare de marfa (M-977/985 Cargo Truck)/paleti+un vehicul de evacuare tehnica (M-984 Wrecker) +un cap tractor (M-983 Tractor)+o cisterna (M-977/978 Tanker. Ca fapt divers, in 1986 i-a lovit din nou norocul, USAF comandand 787 de autocisterne R-11 Refueler pentru 78 milioane de dolari. Si n-aveau sa fie ultimele fiindca in 1994 au luat R-11 NG -23.000 L. Ehhh, asta pompeaza 2300 L pe minut! Cine imi cumpara unul de pe net, surplus USAF? Cu tot cu combustibil…Stati sa calculez cat pot merge cu 23.000 L de benzina. Glumesc, desigur!). Astazi HEMTT are 11 variante si 6 configuratii – 5 transportoare de marfa/pale+2 variante cap tractor+ o varianta wrecker+o varianta vehicul de evacuare tehnica dotat cu macarale si trolii. In sfarsit, US Army a cumparat in total 11.498 HEMTT in diverse configuratii, acestea fiind si astazi calul de bataie al flotei logistice a armatei americane (pana in 2019 s-au produs peste 35.000 de unitati. Variante HEMTT, inclusiv ultimul standard, A4, au fost exportate in Bahrain, Brazilia, Egipt, Grecia, Israel, Iordania, Kuweit, Maroc, Oman, Qatar, Arabia Saudita, Coreea de Sud, Taiwan, Turcia, Emiratele Arabe Unite –Patriot, M-270 MLRS si alte Arme americane).

Aceste masini au intrat in dotarea US Army din anul 1982 inlocuind batranele Caterpillar M-520 GOER/Go-ability, Overall Economy, Reliability/Abilitate, Economie Generala/Fiabilitate -4×4, 8 tone, 1300 de exemplare produse intre 1971-1976, un „calut” articulat bun la toate. Corespondentul sovietic pentru HEMTT ar fi ZIL-135 LM. Mai mult decat atat, in septembrie 2009, US Army Tank Automotive&Armaments Command/US TACOM comanda Oshkosh Corporation peste 2450 HEMTT+remorci pentru incarcare in sistem paletizat/palletised load system trailers/PLST in valoare de 801 milioane de dolari. Drept urmare, Oshkosh a produs 1190 HEMTT A4+180 HEMTTA2+80 PLST+alte 1020 HEMTT aflate in uz aduse la standard A4 (surse independente americane sustin ca TACOM a facut comanda in februarie 2009 -750 HEMTT A4 noi+1000 PLST+600 HEMTT aflate in uz aduse la standard A4/cisterne, wrecker, transport marfa, platind pentru ele 477 milioane de dolari. Se pare ca pana la finalul lui 200, US Army a primit 621 HEMTT vechi aduse la standard A4, programul de revitalizare purtand numele R3/Recap, Repair and Return/Recuperare, Reparare si Returnare).

Oshkosh HEMTT M-977, varianta initiala din 1982, are urmatoarele caracteristici: 8×8, 4 axe/punti –primele 2 axe sunt directionale. Poate fi selectata si configuratia 8×4 daca terenul permite reducandu-se astfel consumul de carburant si crescand viteza; echipaj 2 in cabina –sofer+pasager. Cabina poate fi/este echipata cu kit de blindaj, protejeaza echipajul la proiectile de 7,62 mm si schije (panouri podea/frontale/laterale/spate/plafon +trapa blindata plafon+ansamblul usilor+grila radiator+sticla balistica parbriz si geamuri laterale. Exista doua variante de kit de blindaj –varianta A/1,30 tone si varianta B/1,41 tone). Cabina e prevazuta cu un dispozitiv de alarmare NBC si complete chimice pentru echipaj (foarte probabil, varianta A4 are cabina presurizata oferind protectie NBC. Incert totusi!).

Detroit Diesel 8V92TA

 Dispune de trapa in plafon si poate fi echipata cu o mitraliera grea destinata apararii apropiate sau AA, Browning M2/calibrul 12,70 mm; poate fi echipat cu troliu automat, insa acesta nu este in echiparea standard; greutate gol 17,60 tone; greutate la incarcatura maxima 10 tone; lungime 10,20 m; latime 2,60 m; inaltime 2,40 m; sistem electric 24 V; sistem de umflare a rotilor in mers CTIS; motor Detroit Diesel 8V92TA, 450 CP, V8, 12,10 L , 388 CP/289 kW la 2300 rpm, 1,65 m lungime, 1,16 m latime, greutate uscat 1,46 tone situat in spatele cabinei, turbodiesel. Motorul e cuplat cu transmisia automata; viteza maxima pe sosea 91 kmh (viteza maxima difera in functie de varianta de motorizare. Spre exemplu, A2 -100/101 kmh. In functie de motorizare, vehiculul e operational la temperaturi cuprinse intre -32◦/+50◦C. Exista si un kit arctic, vehiculul ramanand operational pana la -46◦C –Arctic Engine Heater Kit); viteza maxima in teren accidentat 32 kmh; autonomie pe sosea 640 km; urca pante de maxim 60◦; trece obstacole de maxim 60 cm inaltime; trece santuri de maxim 2 m lungime; trece vaduri adanci de maxim 1,20 m; rezervor de combustibil de 583 L; aerotransportabil Lockheed C-141 Starlifter (pensionata din 2005), Lockheed C-130 Hercules, Boeing C-17 Globemaster III si Lockheed C-5 Galaxy/C-5 M Super Galaxy.

Exista astazi, pe langa variantele mentionate mai sus, si o varianta articulata a M-977 numita Mk.48 LVS/Logistic Vehicle System supranumit „Vagonul Dragonului”, varianta aparuta in 1985 in dotarea USMC, avand urmatoarele caracteristici: articulat, 8×8, 4 axe/punti –primele 2 axe sunt directionale. Poate fi selectata si configuratia 8×4 daca terenul permite reducandu-se astfel consumul de carburant si crescand viteza; echipaj 2 in cabina –sofer+pasager. Cabina poate fi echipata cu kit de blindaj, protejeaza echipajul la proiectile de 7,62 mm si schije. Dispune de trapa in plafon si poate fi echipata cu o mitraliera destinata apararii apropiate sau AA; poate fi echipat cu troliu automat, insa acesta nu este in echiparea standard; 1433 exemplare produse pentru USMC; greutate gol 18,30-22,90 tone; incarcatura maxima acceptata 12,50 tone/teren accidentat sau 22,50 tone pe sosea; lungime 10,10-11,60 m; latime 2,44 m; inaltime 2,59 m; sistem electric 24 V; sistem de umflare a rotilor in mers CTIS; motor Detroit Diesel 8V92TA, 450 CP, situat in spatele cabinei, turbodiesel. Motorul e cuplat cu transmisia automata Allison HT-740D/4 inainte+1 inapoi (exista si variante echipate cu Allison HD-4560 P, automata, 5 inainte+1 inapoi); viteza maxima pe sosea 91 kmh; autonomie pe sosea 480 km; urca pante de maxim 60◦; trece obstacole de maxim 60 cm inaltime; trece santuri de maxim 1,80 m lungime; trece vaduri adanci de maxim 1,50 m; aerotransportabil Lockheed C-141 Starlifter (pensionata din 2005), Lockheed C-130 Hercules, Boeing C-17 Globemaster III si Lockheed C-5 Galaxy/C-5 M Super Galaxy.

Din 2009, USMC si US Army au in dotare ultima gaselnita, Oshkosh Logistic Vehicle System Replacement/LVSR in 3 variante/Cargo+Wrecker+Tractor, 5 axe/10×10, kit de blindaj, motor de 515-600 CP/Caterpillar C15 turbodiesel-15,20 L, echipaj 2, greutate gol 24 tone, incarcatura maxima -12 tone in teren accidentat/20,40 tone pe sosea, lungime 10,83 m, latime 2,49 m, inaltime 2,59 m, viteza maxima pe sosea 105 kmh, autonomie pe sosea 480 km. O minunatieeee de masina, acesta e ultimul standard HEMTT A4! (ca fapt divers, HEMTT A2 e echipat cu motor Detroit Diesel Seria 60 si transmisie imbunatatita. S-a fabricat pana in 2008. HEMTT A3 are motor diesel Cummins/400 CP, mai economic, si cabina integral blindata).

Vehiculele de suport din familia HEMTT ce deservesc astazi M-270 MLRS sunt M-985A2/A4 Self-Propelled Launcher Loaders/SPLL si M-985A2/A4 Ammunition Supply Points/ASP (transporta pe platforma rachete pentru M-270 MLRS, maxim 4 containere, ambele calibre).

M-985A2/A4 Ammunition Supply Points/ASP (mai apar in inventar drept A2/A4 Cargo Resupply MLRS) si M-985A2/A4 Guided Missile Transporter/GMT sunt echipate la partea spate cu o macara hidraulica capabila sa ridice maxim 2,30 tone la maxim 6,10 m inaltime/A4, dispun de control al tractiunii, cabina climatizata blindata si troliu automat/9072 kg. Varianta M-985 A2 are macara capabila sa ridice incarcaturi de maxim 2,45 tone la 5 m inaltime. Si la A2 si A4 macaralele sunt mobile 360◦, stanga-dreapta. In 2018 au fost exportate in Kuweit si Qatar. Exista si varianta M-983A4 Patriot Tractor –semiremorca M-860/4 rachete Patriot+cap tractor M-983A4 (ar fi frumos sa le avem in configuratia asta!). Am vazut vehiculele de sprijin, este timpul pentru variantele M-270 MLRS!

Si trecem la variantele M-270 MLRS…

M-270 MLRS -FURTUNA DESERTULUI 1991

M-270 versiunea initiala din 1983, era echipata doar cu rachete M-26 calibrul 227 mm, 2 containere a cate 6 rachete/12 rachete in total, raza maxima initiala a rachetelor fiind de 32 km, neghidata, traiectorie balistica. M-26 contine 644 submunitii M-77 Dual-Purpose Improved Conventional Munitions/DPICM/Munitii Conventionale Imbunatatite cu Utilizare Duala (antipersonal, antimaterial), despre variantele de rachete vom vorbi in detaliu in cursul articolului. Rachete M-26 au fost folosite pentru prima data in Golf/1991 –Ploaia de Otel.

M-270 IPDS, cateva lansatoare M-270 aduse la acest standard pentru a putea trage cu rachete MGM-140 ATACMS Block I si Block IA (initial, M-39 Block IA)/calibrul 610 mm si ATACMS Block II (Block I, initial, s-a numit M-39 Block I, ghidaj inertial, contine 950 submunitii/bombleti M-74 cu efect dual, antipersonal si antimaterial, raza de actiune cuprinsa intre 25-165 km. US Army numeste aceste submunitii si APAM/Anti-Personnel/Anti-Materiel. M-39Block IA are raza de actiune cuprinsa intre 70-300 km, contine 300 de bombleti APAM, ghidaj GPS-INS). Au aparut in 1986 insa, foarte probabil, US Army a sacos progresiv din dotare Block I incepand din 2009 –posibil sa nu se mai afle astazi in uz decat la unii parteneri externi. Aceste rachete sunt clasificate drept Short-range Ballistic Missile/SRBM/Racheta Balistica cu Raza Scurta inlocuind in US Army rachetele MGM-52 Lance. Initial s-a dorit ca racheta sa aiba 5 variante, incluzand ogiva cu submunitii antitanc si ogiva nucleara dar programele de dezvoltare au fost anulate. Lockheed Martin a modernizat ATACMS Block IA la standard Block IA Unitary, raza maxima de actiune 300 km, ogiva unitara de 227 kg, durata de viata 20 de ani, astfel de rachete aflandu-se in dotarea M-270A1/2 containere/2 rachete si M-142 HIMARS/un container/o racheta (din 2003).

MGM-140 ATACMS au fost utilizate in lupta pentru prima data in Golf/1991. Cariera operationala o vom detalia in cursul articolului. M-270 IPDS are un kit modular Line Replaceable Unit/LRU constand in: unitate electronica de 4 megabiti; antena GPS; dispozitiv transfer date securizat; Improved Fire Control System/IFCS/Sistem de Control al Focului Imbunatatit; Improved Launcher Mechanical System/ILMS/Sistem de Lansare Mecanic Imbunatatit (surse independente sustin ca IFCS si ILMS ar fi aparut initial pe M-270A1. Doarte probabil, M-270 IPDS a fost un demonstrator…). Au fost putine exemplare M-270 aduse la standard IPDS, un astfel de kit costand, foarte probabil, 150.000$. M-270 IPDS a fost vehicul/model intermediar, foarte probabil, cert fiind faptul ca IPDS a definit standardul M-270A1, standard aparut in decembrie 2000 odata cu cerinta si contractul emis Lochkeed Martin de catre US Army. M-270 IPDS, foarte probabil, nu se mai afla in uz, insa exista surse independente ca acestea au fost incluse in US Army sub denumirea de M-270 A1.

M-270A1 deriva din M-270 IPDS dar incorporeaza un sistem de ventilatie la suprapresiune care impiedica fumul rezultat in urma tragerii sa patrunda in cabina, unitate de filtrare NBC pentru echipaj in cabina, IFCS imbunatatit (elecronica moderna –sistem digitalizat, computere de mare putere, afisare video, GPS/Satelit, software avansat ce asigura procesare ultrarapida a datelor, sistem de transmitere date in timp real/securizat. Timpul de reactie al sistemului a fost redus cu 70%), ILMS imbunatatit (reduce timpul de incarcare cu aproximativ 50%, durata maxima 60 de secunde. Timpul initial era de 90-93 de secunde), modificari ale cabinei –scaune antisoc, suspensie modificata pentru a putea sustine greutatea marita, echipaj 3 (sofer, tragator si comandant), cabina complet blindata –standard Improved Armor Cab/IAC (protejeaza echipajul impotriva armamentului de infanterie, impotriva minelor si DEI. Conform surselor oficiale US Army, noul kit de blindaj a aparut in decembrie 2008 echipand si  HIMARS, acesta fiind montat pe M-270A1 in cadrul programului M-270A1 IAC LFT&E pana in septembrie 2015. Contractorii majori pentru acest program au fost Lockheed Martin Mission and Fire Control Division Grand –Prairie/Texas, integrator de sistem si BAE Ground Systems Division –Santa Clara/California, structura cabinei, blindajul sasiului. Primele teste/trageri US Army cu M-270A1 IAC LFT&E au fost facute in perioada ianuarie-august 2015 in poligonul WSMR, fiind trase 100/138 de rachete. Suma vehiculata variaza intre 44 milioane de dolari si 970 de milioane de dolari, bani cheltuiti de US Army in vederea cresterii sigurantei echipajului M-270A1 MLRS. Posibil sa aiba doar 19-20 M-270A1 in dotare, insa au 857 de M-270 MLRS, 772 in US Army+185 la Garda Nationala. Concluzia –noua cabina face fata noilor provocari! Ca fapt divers, US Army efectueaza anual intre 3-10 teste/trageri cu M-270 MLRS si M-142 HIMARS la White Sands Missile Range/WSMR, un lucru fiind clar, modernizarea continua!).

M-270A1 -ITALIA

US Army are in dotare astazi cel putin 220 de exemplare M-270A1, acestea putand trage si cu rachete Extended Range-MLRS/ER-MLRS realizate in cadrul programului ACAT II. Racheta mai e cunoscuta in inventarul US Army drept M-26A1 Extended Range Rocket/ERR/Racheta cu Raza Extinsa la 45 km, aceasta continand 518 bombleti M-85 (varianta modernizata a M-77 DPICM), dispunand de motor-racheta mai mare si mai puternic. Dezvoltarea submunitiei XM-85/M-85 a decurs lent, drept urmare primele rachete produse in urma primului contract atribuit de US Army in iulie 1996 aveau bombleti M-77, intrand in inventar sub numele de M-26A2. Primele M-26A1/bombleti M-85 au intrat in dotarea US Army din 1998/1999 (se pare ca au in dotare 1200 de rachete M-26A1. Surse independente sustin ca prima comanda de M-26 a fost de 4300 de rachete, insa 3100 dintre acestea au fost livrate la standard M-26A2. Informatie incerta!). Din cate se cunoaste, M-270A1 a fost testat in perioada 1999-2000 devenind operational in cadrul US Army la jumatatea lui 2002. S-a exportat in Coreea de Sud (primul client extern pentru M-270A1, 10 unitati. Mai au si 48 M-270), Marea Britanie (au avut initial 64 unitati livrate in perioada 2005-2006. Astazi mai au 54/48 operationale in cadrul a 2 regimente de artilerie), Franta (astazi la standard Lance Roquette Unitaire/LRU -13 unitati aduse la acest standard din cele 55 achizitionate.

LRU -FRANTA

Sunt echipate cu sistemul de control al focului de artilerie ATLAS, de conceptie Thales Defence. In dotarea 1er Regiment d’Artillerie din Belfort -2014, 13 exemplare. Regimentul a fost in Mali facand parte din Groupement Tactique Desert Ouest/GTD-O –rachete M-31 GMLRS-U/84 km raza de actiune, HE-FRAG. Posibil sa fie vorba despre M-31 GUMLRS/Guided Unitary MLRS, ogiva de 90 kg HE, ghidaj INS/GPS, aparuta in 2007), Italia (24 unitati achizitionate. Astazi aduse la standard MLRS-Improved  similar MARS II german -22 unitati) si Germania (in serviciu din 1990 sub numele de Mittleres Artillerieraketensystem/MARS. Din 2010 aduse la standard MARS II/GMLRS&F-EFCS. Primul batalion echipat cu MARS II a fost Raketenartilleriebataillon-132/RakArtBtl.132/Batalionul 132 Artilerie si Rachete din Sondershausen/Turingia in 2012). M -270 MLRS au in dotare si urmatoarele tari, nu toate modernizate, nu toate operationale, multe cu statut incert: Danemarca, 12 exemplare vandute ulterior Finlandei. 8 au fost comandate la sfarsitul lui 1995 -662 milioane de coroane incluzand munitia. Alte 4 in 1998 –interesant e faptul ca le doreau la standard A1 insa le-au obtinut la standard initial, si sh din surplus US Army; Olanda, 12 exemplare operationale din 22 achizitionate; Norvegia, 12 exemplare, posibil stocate; Egipt, 48 exemplare; Bahrain, 9 exemplare, 6 aduse la standard M-270C1; Finlanda, 22 exemplare modernizate cunoscute in inventar drept 298 RsRakH 06. 12 au fost achizitionate sh din Danemarca; Grecia, 36 exemplare achizitionate incepand din 1989. Mai sunt operationale 27 de exemplare, posibil modernizate; Israel, 36 exemplare numite Menatetz in IDF/Corpul Artilerie. Recent modernizate local la standard Ronach; Japonia, 99 exemplare, GMLRS+ATACMS; Arabia Saudita, 50 de exemplare; Coreea de Sud, 90 exemplare M-270A1; Turcia, 12 exemplare operationale din 15 achizitionate in 1989-1990.

M-270A1 franceze, italiene si germane au FCS produs de concernul EADS Dornier cunoscut drept European Fire Control Systems/EFCS, britanicii mergand pe IFCS american (primele 15 kit-uri au fost comandate in martie 2005, acestea fiind  livrate pana la sfarsitul lui 2006). Mai mult decat atat, companii din Franta, Germania, Marea Britanie si Italia au colaborat cu SUA, respectiv Lockheed Martin, la programul Guided Multiple Launch Rocket System/GMLRS, program international ce a dus la racheta XM-30/M-30 (despre aceasta, in cursul articolului!). Sa aruncam o privire asupra europenilor cu al lor EFCS…

European Fire Control Systems/EFCS/Sistem European de Control al Focului a fost prezentat oficial la sediul Airbus Defence and Space GmbH din Friedrichshafen/Germania, parte a concernului EADS, in primul trimestru din 2004 (ehhh, ca fapt divers, in 2003, EADS a avut mare succes. A avut profit peste 30 de miliarde de euro, numarul de angajati ridicandu-se la 109.000 de oameni. Astazi insa…). La realizarea lui au colaborat companiile Lockheed Martin/SUA (componente), Thales/Franta, Thales/Italia si Krauss-Maffei Wegmann/Germania. Testele cu M-270&EFCS au fost facute de catre Bundesamt fur Wehrtechnik und Beschaffung/BWB/Biroul Federal de Achizitii Tehnologii pentru Aparare din cadrul Bundesministerium der Verteidigung/BMV/Ministerul Federal al Apararii (ca fapt divers, BWB are sediul central in Koblenz si birouri in SUA, Franta si Suedia. In 1998 au avut buget de 2,80 miliarde de marci in vederea cercetarii-dezvoltarii si procurarii de noi sisteme de arme si noi echipamente, aici fiind vorba si de MLRS. 16.000 de oameni lucreaza in cadrul BWB).

WTD-81 GREDING -GERMANIA

Testele s-au dovedit un succes, EFCS putand gestiona si controla rachete GMLRS fiind integrat pe M-270 MLRS germane, italiene si franceze incepand din 2005, primele vehicule operationale fiind livrate in 2006. Testele s-au efectuat la WTD-81 in Greding/Bavaria-Germania, aici aflandu-se Centrul Tehnic pentru Tehnologia Informatiei si Electronica din Bundeswehr, mai pe scurt si adaptat zilelor noastre, Centrul de Expertiza pentru Tehnologia Informatiei/IT si Electronica din armata germana. EFCS e astazi modernizat la standard Fortune European Fire Control System/F-EFCS/Fortune -EFCS fiind capabil sa gestioneze rachete sol-sol cu raza maxima de actiune de 100 km, harta digitala cu simbologie in limba fiecarei natiuni participante la program, sisteme radio digitale securizate de productie locala –germane, franceze si italiene. Nu se stiu foarte multe despre F-EFCS insa, foarte probabil, are functii apropiate daca nu similare IFCS-ului american. Se stie ca MARS II dispune de echipamente noi precum giroscop laser, un nou GPS rezistent la explozie/ERGR, un nouy mecanism hidraulic de ridicare al containerului cu rachete actionat electric/Electric Launch Drive System/ELDS produs de KMW (viteza crescuta de raspuns/ridicare si timp de incarcare-descarcare redus cu 60% in comparatie cu MARS I), sistem automat de stingere a incendiului in compartimentul motor (ecologic) –toate acestea se regasesc doar pe M-270 modernizate apartinand Germaniei si Italiei. Mars II trage 12 rachete in mai putin de un minut, fiind gata de lupta in maxim 7 minute de la alarmare.

MARS II poate trage mai multe tipuri de rachete precum: M-30; M-31 Unitary, raza maxima de actiune 70 km, in uz US Army din 2009 –se pare ca in 2019 aveau 33.000 de unitati in dotare (ca fapt divers, US Army, conform unor surse independente, a avut/are in inzestrare dea lungul anilor urmatoarele rachete destinate MLRS: M-26 DPICM/Dual Purpose Improved Conventional Munition, raza de actiune 32 km, in 2009 existau 360.192 rachete in inventar, iar in 2019 -0 rachete in inventar; M-26A2 DPICM, raza de actiune 45 km, in 2009 existau 3924 rachete in inventar, iar in 2019 -0 rachete in inventar; M-30 DPICM, raza de actiune 70 km, in 2009 existau 1914 rachete in inventar, iar in 2019 -0 rachete in inventar.44.146 de rachete au fost produse si exportate in Franta, Marea Britanie, Italia si Germania. Bahrain e ultimul cumparator; M-31A1 Unitary, raza de actiune 70 km, in 2009 existau 204 rachete in inventar, iar in 2019 -33.000 de rachete in inventar. Ca fapt divers, in 2014, o racheta M-31 GMLRS costa 110.255$ -ieftin mai, ieftiiinnnn!); M-32 Smart –modernizare Diehl Defence GmbH a rachetei M-30 cu 4 submunitii antiblindaj G-Smart si un nou sistem intern de ghidaj. In dotare germana, britanica, italiana si posibil, norvegiana; AT -2 SCATMIN/Scatterable Mine, raza maxima de actiune 39 km, greutate 254/255 kg, lungime 4 m. Racheta deriva din M-26/SUA si contine 28 de mine antitanc AT-2, mine de teren. O salva de 12 rachete livreaza 336 de mine AT-2. Se afla in dotare germana, finlandeza, britanica si norvegiana; rachete calibrul 110 mm cu ogiva HE destinata antrenamentului –2 containere x 6 rachete/12 rachete si kit adaptat pentru MARS 1/2. Aceste rachete au fost utilizate initial de Leichtes Artillerie Raketen System -2/LARS 2 MLRS, lansator intrat in serviciul vest-german in 1980, 2 containere cu cate 18 rachete/36 total, raza de actiune a rachetelor fiind cuprinsa intre 6,50-25 km, si au avut 3 tipuri de ogive, HE, mine antitanc si fumigena –despre acesta vom vorbi intr-un capitol separat.

M-270B1, standard britanic similar M-270A1 avand blindaj imbunatatit ce ofera protectie mai buna la DEI. Modernizarea s-a facut de catre Lockheed Martin/LM, primul vehicul fiind livrat armatei britanice in septembrie 2006 –surse independente sustin ca sunt 42 de exemplare in dotare. Acest standard se regaseste, foarte probabil, si pe M-270 finlandeze si japoneze. Britanicii le-au folosit in lupta pentru prima data in Irak/2003. LM a propus britanicilor aducerea la standard M-270C1, inlocuirea IFCS cu Universal Fire Control System/UFCS de pe HIMARS. Britanicii n-au fost interesati insa Regatul Bahrain da -6 sisteme M-270 fiind aduse la acest standard in 2009-2010 pentru 14,60 milioane de dolari (se pare ca astia sunt singurii care au standardul C1).

Va urma.

WW

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

ro.performancegunworks.com

https://nationalinterest.org › blog › the-ultimate-c…

weaponews.com

https://theamericans.fandom.com › wiki › Stealth…

www.thisdayinaviation.com › tag › nell

www.spectroom.com › 1022705295-t40-whi…

www.militaryfactory.com › armor › detail

nationalinterest.org › blog › buzz › steel-rain-…

www.darpa.mil › About Us

fas.org › man › dod-101 › sys › land › atacm…

www.forecastinternational.com › disp_pdf

tanks-encyclopedia.com

www.hdtglobal.com › product › m13a1-filter…

slideplayer.com

www.military-today.com › Trucks

www.fundinguniverse.com › company-histories

itstillruns.com › Engines

oshkoshdefense.com › vehicles › m985a4-car…

missilethreat.csis.org › missile › atacms 

asc.army.mil › web › portfolio-item › atacms

www.defense-aerospace.com › release › mlrs…

The post HIMARS 4 appeared first on Romania Military.

Rachete, multe si interesante, familie numeroasa putem spune…Incepem detalierea tipului si clasificarea acestor rachete, moment mult asteptat!

Conform US Army, M-270 si M-142 HIMARS au folosit/folosesc urmatoarele tipuri de rachete clasificate astfel:

LANSARE M-26

–M26, racheta cea dintai care in inventare mai apare drept M-26DPICM, are urmatoarele caracteristici: calibrul 227 mm, dezvoltarea debutand in 1976. In 1983 a terminat cu succes testele desfasurate la WSMR. Racheta a dat startul la ceea ce americanii au numit ulterior, generic, MLRS Familiy of Munitions/MFOM, familie ce include astazi o varietate de rachete ghidate, in dezvoltare continua, adaptate nevoilor campului de lupta actual si viitor; neghidata, traiectorie balistica; lungime 3,94 m; greutate totala 306 kg; motor-racheta cu combustibil solid format din granule de nitrat/perclorat de amoniu (foarte probabil. Insa e posibil sa fie vorba de granule de poliuretan) amestecate cu Hydroxy-Terminated-Polybutadiene/HTPB (cu certitudine), un lichid transparent avand viscozitate similara siropului de porumb (liant); sectiunea motorului-racheta are 1,97 m lungime si cantareste 146-148 kg; fuzee electronica de timp M-445 montata in conul rachetei, presetabila prin intermediul unui mic computer portabil –intre 4-200 de secunde, aceasta initiaza dezmembrarea rachetei in zbor si ejectarea incarcaturii. Fuzeea deriva din M-587 proiectata in 1978 de Harry Diamond Laboratories/LAB pentru proiectile de mortier.

La realizarea componentelor electrice si electronice au contribuit si companiile Honeywell, Nitron si Timex. In 1979 debuteaza productia de serie, aproximativ 700.000 de fuzee M-445 au fost produse in 10 ani. Contine 760 de miligrame de exploziv CH6; ogiva contine 644 de submunitii M-77 Dual-Purpose Improved Conventional Munitions/DPICM/Munitii Conventionale Imbunatatite cu Utilizare Duala, antipersonal, antimaterial; raza maxima de actiune 32 km. O salva completa de 12 rachete M-26 trasa de M-270 MLRS arunca asupra tintei/tintelor 7728 de submunitii M-77/bombleti, iar o salva completa a unei baterii de M-270/9 vehicule in US Army/108 rachete echivaleaza cu focul a unui batalion de artilerie tractata de camp/33 guri de foc; rachetele sunt dispuse in tuburi containerizate de producator. Acestea sunt realizate din aluminiu placat la exterior cu fibra de sticla, sunt asamblate si testate din fabrica, rachetele si tuburile de lansare fiind conectate prin cablu, darea focului facandu-se electric prin comanda data de FCS; racheta e stabilizata prin rotire in zbor dispunand de 4 aripioare de ghidare pliabile –acestea se deschid la iesirea din tub. Racheta paraseste tubul doar dupa ce motorul genereaza puterea de 5.625 kg pentru ca aripioarele de ghidare sa nu se deschida accidental (e retinuta in tub printr-un sistem de blocare/siguranta)–dupa iesirea rachetei din tub acestea se deschid fixandu-se la unghiul de 1,25◦ fata de axa longitudinala.

SUBMUNITIE M-77

Racheta e mentinuta in pozitie in interiorul tubului prin intermediul a 4 saboti, acestia se desprind dupa parasirea tubului; submunitiile M-77 sunt dispersate deasupra tintei in timpul zborului, acestea sunt stabilizate prin intermediul unor fire in cadere, detoneaza la impact. Ogiva cantareste 156,20 kg cu submunitiile M-77, in interiorul acesteia bombletii sunt stivuiti in linie dreapta de la un capat la celalalt in interiorul unei matrite din spuma poliuretanica –pe mijloc se afla o incarcatura exploziva de azvarlire. Pe masura ce racheta se dezmembreaza pe segmente, bombletii sunt ejectati secvential; durata de viata a rachetei este de 15 ani; a fost utilizata in lupta pentru prima data in operatiunea Desert Storm/Furtuna Desertului –Irak, 1991. Comandantii armatei irakiene au poreclit-o „Furtuna de otel/Ploaia de otel”, si asta pe buna dreptate deoarece au facut praf artileria, infanteria irakiana si vehiculele usor blindate si neblindate. Onoarea primului foc cu M-26 a revenit Bateriei Alfa din cadrul 21st Field Artillery Regiment/Regimentul 21 Artilerie de Camp cu baza la Fort Hood/Texas, in februarie 1991 –peste 10.000 de rachete trase in timpul conflictului. Astfel de rachete au tras si britanicii. Se vehiculeaza ca irakienilor le-au fost „livrate” cel putin 30 de milioane de bombleti M-77 de catre anglo-americani. Ulterior au fost folosite in Irak/2003, 2 regimente de artilerie ale armatei americane au tras in timpul conflictului 1014 rachete M-26, pe capul amaratilor de irakieni cazand…653.016 bombleti M-77; M-77 DPICM, submunitie/grenada High-Explosive Anti-Tank/HEAT are forma circulara semanand cu o mica baterie radio cu o panglica atasata. Detoneaza la impact producand schije de dimensiuni aproximativ egale. Pentru a detona, M-77 trebuie sa loveasca suprafata la unghiuri cuprinse intre 65◦ si 90◦. 6 rachete M-26 lanseaza 3864 M-77 acoperind o zona circulara de 1000 m/1 km. Schijele unei singure grenade M-77 pot penetra blindaj de maxim 7,70 cm, anihiland personalul aflat pe o raza circulara de 4 m. Se pare ca nu americanii au fost primii care au folosit aceste submunitii ci israelienii in 1982/Liban, rachete M-26/M-270 MLRS. Oricum, in 2006, Israel Defence Force/IDF mai avea in inventar aproximativ 18.000 de rachete M-26, acestea continand aporoximativ 11,60 milioane bombleti M-77 (cel putin asta declarau).

M-77 NEEXPLODAT

Interesant e faptul ca intr-un raport din 2005 emis de experti US Army catre Pentagon, se notifica faptul ca rata de esec a M-26 dea lungul carierei operationale de pana atunci era foarte scazuta, doar 5% (dupa Furtuna Desertului/1991, expertii US Army au emis rapoarte in care stipulau ca au fost cazuri in care au gasit 12-13 bombleti neexplodati la sol per salva M-26/12 rachete. Insignifiant, evident, la numarul de rachete trase!). Britanicii considerau rata de esec ca fiind cuprinsa intre 5-10% . Se pare ca SUA nu mai au rachete M-26, varianta initiala, in uz, acestea fiind pesionate incepand din 2009. Foarte probabil sa fie stocate desi exista surse care sustin ca inca sunt in uz. Probabil in 2009, US Army mai avea in stoc 369.576 rachete M-26 (exista surse care dau cifre mai mici sau mai mari. Surse apropiate Defence Ammunition Center/DAC spuneau in 2003 ca se are in vedere dezmembrarea a peste 350.000 de rachete M-26 pentru „a face loc in depozite munitiilor noi”, ceea ce s-a si facut fiindca in martie 2008, inginerii de aici concepand un echipament destinat dezmembrarii in siguranta a acestor rachete. Conform DAC, echipamentul permite dezmembrarea rachetei in componente refolosibile –motoarele-racheta, spre exemplu, vor fi reconfigurate si reutilizate la echiparea rachetelor inerte destinate antrenamentului, munitii numite generic Reduced Range Practice Rocket/RRPP, corpul rachetei realizat din aluminiu fiind reciclat impreuna cu alte componente electrice si electronice ce au in componenta lor metale rare. Primul echipament destinat dezmembrarii proiectat de catre inginerii DAC a fost pus in functiune la Anniston Army Depot/2009, iar cel de-al doilea la Letterkenny Army Depot. O parte dintre rachete au fost transformate in rachete inerte destinate antrenamentului, cunoscute drept M-28 si M-28A1 RRPR). Rachete M-26 operationale au Bahrain, Egipt, Germania (incert), Grecia, Israel, Italia (incert), Japonia, Coreea de Sud si Turcia.

Franta si Marea Britanie, cu certitudine, nu le mai au in uz sau pe stoc. In urma acordului/conventiei semnat/semnate la Oslo in decembrie 2008 de interzicere a submunitiilor/bombelor cu fragmentare,107 state semnatare, Marea Britanie si Franta, state semnatare, analizau in noiembrie 2009 posibilitatea dezafectarii si demilitarizarii a 49.000 de rachete cu submunitii aflate in stoc, rachete destinate M-270 MLRS, 27.000 de rachete Marea Britanie si 22.000 de rachete Franta (ca fapt divers, conform unui raport Handicap International, din 1965 pana-n prezent, aproximativ 100.000 de civili au fost mutilati de submunitii, peste un sfert fiind copii. Doamne-fereste, trist! Noi nu am semnat aceasta Conventie). A fost selectata compania MBDA, operatiunea de dezafectare incepand la noua fabrica din Bourges-Soubdray, aici aflandu-se singurul echipament destinat acestui scop din Franta/Europa, totul costand 12.000.000 de euro (6.000.000 de euro a costat doar incineratorul).

M 26 la dezmembrat

Acest echipament e capabil sa demilitarizeze/distruga 2500 tone de munitii anual. Contractul prevedea demilitarizarea a 36.000 de munitii -1000 de rachete, 35.000 arme cu submunitii (22.000 rachete MLRS/14.168.000 M-77+13.000 de obuze cu submunitii produse de catre Giat Industries/155 mm -63 grenade/18.000 euro bucata, cost estimat 30-35 milioane de euro). Franta anuntase inca din data de 24 mai 2008 ca retrage din serviciu rachetele M-26, semnand Conventia de la Oslo pe 3 decembrie 2008. Pe 30 iunie 2016, Franta anunta oficial ca a terminat distrugerea acestor submunitii (ca fapt divers, astfel de munitii sunt numite in armata franceza –Bombes a Sous-Mounitions/BASM/Bombe cu Sub-Munitii. Prin 2008 aveau in dotare rachete MLRS, obuze Ogre, rachete Apache/10 submunitii atipista si obuze Bonus/2 submunitii antitanc. Ogre-Obus a grenades/155 mm, obuz de artilerie, 63 de grenade antipersonal/antiblindaj capabile sa perforeze blindaj de pana la 90 mm, raza maxima de actiune cuprinsa intrte 23-35 km, depinde de performantele tunului, in dotarea Armee de Terre din 1991/50.000 de exemplare. Un obuz Ogre acopera o suprafata cuprinsa intre 10.000-18.000 mp. Bonus –Obus antichar a effet dirige. Apache –racheta de croaziera ghidata, 10 munitii antipista, fiecare munitie cantarind 51 kg, in dotarea Mirage-2000D. Armee de l’Air nu mai are in dotare bombe cu submunitii si nici nu intentioneaza sa dezvolte/achizitioneze asa ceva –cel putin asta spuneau in 2017. Ehhhh, mai multe despre submunitiile franceze intr-un articol viitor!).

Conform surselor americane, Danemarca si Norvegia nu au cumparat M-26 ci varianta ghidata a acesteia, M-30 GMLRS. Olandezii anuntau NATO in 2005 ca intentioneaza sa distruga stocul existent de M-26/16.000 de rachete, datorita expirarii ciclului de viata considerandu-le „nesigure”. Oricum, multe dintre aceste tari au variante mai moderne asa ca e greu de stabilit cu certitudine daca mai au sau nu M-26 in uz.

Extended Range-MLRS/ER-MLRS, modernizare M-26, dezvoltarea debutand in 1993 in urma invatamintelor trase in Golf –considerat primul program de dezvoltare a M-26 (concret, strategii US Army au concluzionat ca Arma are potential insa e nevoie sa traga mai departe). Racheta face parte din familia MFOM fiind cunoscuta in inventarul US Army drept M-26A1 Extended Range Rocket/ERR/Racheta cu Raza Extinsa la 45 km (alte surse, ER-MLRS), aceasta continand 518 bombleti M-85 DPICM (varianta modernizata a M-77 DPICM), sectiunea motorului-racheta fiind extinsa iar lungimea ogivei miscorata (ogiva contine cu 126 bombleti mai putin decat M-26). Dezvoltarea submunitiei XM-85/M-85 a decurs lent, drept urmare primele rachete produse in urma primului contract atribuit de US Army in iulie 1996 aveau bombleti M-77, intrand in inventar sub numele de M-26A2/518 bombleti.

Primele M-26A1/bombleti M-85 au intrat in dotarea US Army din ianuarie 1998 (se pare ca sunt in dotare 1200 de rachete M-26A1. Surse independente sustin ca prima comanda de M-26 a fost de 4300 de rachete, insa 3100 dintre acestea au fost livrate la standard M-26A2. Informatie incerta!). M-26A1 are urmatoarele caracteristici: calibrul 227 mm; raza de actiune cuprinsa intre 13-45/45,50 km (M-26A1/A2); lungime racheta 3,93/4 m; neghidata, traiectorie balistica; greutate totala 296/302 kg; rachetele se afla in dotarea M-270A1 si M-142 HIMARS/High Mobility Artillery Rocket System; pana astazi au fost produse peste 14.000 de rachete M-26A1, majoritar trimise la export; fuzee electronica de timp XM-451/M-451, in productie din 1993. Peste 16.000 au fost produse pana in 2002, acestea avand consum redus de energie si electronica revizuita; lungime sectiune motor-racheta 2,74 m (cu 77 cm mai mult fata de M-26); ogiva contine 518 submunitii M-85, acestea detonand la 3-5 minute dupa atingerea solului (unele surse sustin ca sunt M-77 modernizate de catre israelieni in colaborare cu americanii. Cert e faptul ca IMI Israel le fabrica si, din 2004,au vandut licenta Indian Ordnance Factories/IOF –India, Alliant Techsystems/SUA, CITEFA/Argentina, Rheinmetall/Germania, RUAG Armasuisse/Elvetia si…Romtehnica/Romania. Asa zic ei, nu eu!).

Interesant e faptul ca dupa Furtuna Desertului/1991, numarul de M-270 MLRS alocat fiecarei baterii a fost redus de la 9 la 6 unitati, surplusul fiind dat Garzii Nationale, asta pe fondul reducerii masive a cheltuielilor militare (ei bine, strategii US Army considera astazi ca un batalion MLRS compus din 6 masini de lupta, 480 de militari,intregul echipament,incluzand si vehiculule de sprijin, insumand 1600 tone, este echivalent cu peste 16 obuziere autopropulsate deservite de 8000 de oameni, intregul echipament,incluzand aici si vehiculule de sprijin, insumand 25.000 tone. Un lucru e clar, un batalion MLRS ofera totul la un pret muuult diminuat! Scor detasat 16-1 in favoarea MLRS. Multumim SUA pentru HIMARS, de-alde noi n-aveam nici macar artilerie autopropulsata! Despre ROT ce sa mai vorbim!). Cu toate astea, in 2006, US Army solicita 124,80 milioane de dolari in vederea achizitiei a 1026 de noi rachete destinate MLRS, avand un program amplu ce urma a se desfasura timp de 10 ani –la final, US Army trebuia sa aiba in dotare 140.004 rachete ghidate de ultima generatie/INS+GPS ce urmau a inlocui in serviciu „batranele M-26/26A1” (ca fapt divers, in 2006 US Marines achizitioneaza primele 15 HIMARS pentru 176,80 milioane de dolari. Se pare ca in 2011 aveau 3900 rachete GMLRS. Tot ca fapt divers, se spune ca la exercitiul multinational NATO SABER STRIKE 16 care s-a desfasurat in Estonia/2016, US Army a impresionat asistenta cu M-142 HIMARS. Estonienii chiar stipulau prin presa ca o salva de 6 M-26A1 ar fi ca „un dus rece pentru coloanele de vehicule blindate si neblindate rusesti, miile de bombleti lansati asupra lor fiind precum o grindina letala”. Frumos si poetic, nu-i asa?).

E greu de stabilit ce stocuri de M-26A1 au alte tari insa se stie ca in perioada 1993-1999, SUA au vandut Coreeii de Sud, 393 containere cu rachete M-26A1, 271 containere cu rachete M-26, 111containere cu rachete MGM-140 A/B ATACMS. Submunitiiile/bombletii M-85 DPICM au fost folositi, cu certitudine, in Irak/2003, fiind produse cu licenta in Israel (le-au folosit cu siguranta in Liban/2006 –se spune ca au produs peste 60 de milioane de submunitii M-85 pana in 2004. Norvegienii si finlandezii au aceste submunitii in stoc). Grecii ar fi cumparat si ei in perioada 1995-1997 pentru suma de 52 de milioane de dolari, 358 de containere cu rachete M-26A1 cu bombleti M-77.

M-28 Practice Rocket/PR si M-28A1 Reduce Range Practice Rocket/RRPP (Racheta cu Raza Redusa pentru Antrenament) sunt rachete de antrenament, inerte. M-28A1 a rezultat, majoritar, in urma reconfigurarii M-26 in Reduced Range Practice Rocket/RRPP. La M-28/28A1 ogiva contine balast din otel (bare din otel) si 3 cartuse fumigene raza maxima de actiune fiind cuprinsa intre 7-15 km (alte surse, 7,50-14,50 km). M-28A1 are varful ogivei modificat (acesta e bont crescand rezistenta la inaintare) si e in uz din septembrie 1993 pe M-270A1 si M-142 HIMARS. M-28 PR a aparut probabil in 1985, se afla inca in dotarea multor utilizatori de M-270 MLRS -nu se mai afla in productie.

M-30 Guided MLRS/Guided-MLRS/GMLRS a aparut in urma unui program de cooperare initiat de SUA cu Marea Britanie (in august 2005 au devenit primii clienti externi. LM/SUA a primit 55 milioane de dolari, livrand rachetele pana in martie 2007), Germania, Franta si Italia (companii producatoare Lockheed Martin+MBDA). I se mai spune, datorita preciziei exceptionale, „Lunetistul de la 70 km”. Programul cooperativ initiat de SUA cu parteneri europeni, cunoscut drept Engineering and Manufacturing Development/EMD/Inginerie, Cercetare si Productie, viza realizarea unei rachete ghidate de mare precizie destinata MLRS. Concret si pe scurt, EMD se refera la programe de cooperare militara internationala initiate de catre Department of Defense/DoD/Departamentul Apararii SUA. In cazul nostru, in vederea obtinerii unui produs ce va intra in dotare comuna, vizand interoperabilitatea si impartirea/minimizarea costurilor de dezvoltare si productie (a dus la M-30 GMLRS, unii parteneri europeni spunandu-i EMD GMLRS). Contractul de dezvoltare a fost atribuit de catre DoD companiei Lochkeed Martin Vought Systems/LMVS pe 4 noiembrie 1998 in numele tuturor natiunilor partenere. Contractul era de tip Cost Plus Award Fee/CPAF (daca am inteles bine, SUA suporta toate costurile initiale de dezvoltare), suma alocata fiind de aproximativ 121 milioane de dolari, termen de finalizare 48 de luni. Contractul a fost acordat direct LMVS datorita experientei anterioare cu M-270 MLRS si rachetele aferente. In 2002, LMVS inca negocia cu EADS productia rachetei in Europa, conform surselor. In fine, unele surse europene sustin ca EFCS ar fi fost creat pentru a putea gestiona noile rachete M-30 livrate de LM, de aici si intarzierea europenilor in implementarea rachetei pe MLRS (informatie incerta). Oricum, primele rachete M-30 au intrat in dotarea partenerilor europeni, foarte probabil, la sfarsitul lui 2006 sau dupa, via SUA (se stie ca o echipa MBDA a participat la prima tragere cu M-30, desfasurata la WSMR/SUA pe data de 21 iulie 2005. Se pare ca o contributie importanta in dezvoltarea rachetei a avut-o compania germana Diehl Munitionssysteme GmbH, astia avand experienta cu MARS I/II). SUA aveau in vedere achizitionarea a 100.000 de rachete incepand din 2002, insa au intrat in dotare 3 ani mai tarziu. Se pare ca M-30 GMLRS se afla in dotarea Emiratelor Arabe Unite din septembrie 2006, foarte probabil astia sunt primii clienti non-europeni, achizitionand 730 de rachete.

M-30 are urmatoarele caracteristici: calibrul 227 mm, in dotarea US Army din 2005. Total productie 43.882-44.000-44.146 de rachete, cost unitar 90.000$/2005. In dotarea M-270A1 (SUA)/B1 (Marea Britanie)/MARS II (Germania)/MLRS-I (Italia)/LRU (Franta) si M-142 HIMARS; ghidata INS/GPS, manevrabila, de mare precizie. Racheta dispune de 4 aripioare canard de ghidare in varf+cele 4 initiale din coada (asigura precizie si manevrabilitate). LM considera ca o salva de 12 racheta M-30 GMLRS, datorita preciziei ridicate, reduce cu 80% consumul de rachete clasice M-26A1, basca diminuarea victimelor colaterale. Se vehiculeaza ca INS-GPS asigura CEP de doar 5 m la 70 km distanta (5 m probabil. Insa toate sursele sunt de acord –CEP mai putin de 8 m/70 km); racheta are astazi fuzee M-451 ESAD (In-Line Electronic Safe and Arm Device) aparuta in 2002, producator L3 Communications, electronica imbunatatita rezistenta la bruiaj (unele surse, inclusiv EMP), MIL-STD-1316D, STANAG 4187, accelerometru. Peste 2200 au fost produse pana in prezent, conform surselor independente. Se stie ca M-451 ESAD are utilizare universala –proiectile de artilerie si mortier, rachete si bombe de aviatie; operationala pe orice vreme/all-weather; ogiva contine 404 submunitii M-85 sau M-101 (grenade HE-I, foarte probabil); lungime racheta 4 m; greutate racheta 308 kg; raza maxima de actiune e de 60-70 km; raza minima de actiune ar fi de 10 km; durata de viata e de minim 15 ani (clasificata); exista variante ale acestei rachete precum: M-30A1 GMLRS-AW/Alternate Warhead, submunitiile M-77/85 fiind inlocuite cu bile din tungsten (probabil 800-1100-160.000 bile de tungsten, depinde de sursa. Britanicii sustin ca are 160.000 de bile preformate din tungsten). E posibil ca noua varianta sa inlocuiasca treptat M-30, asta deoarece in 2018, DoD a hotarat ca rachetele existente sa fie trecute in rezerva strategica a batalioanelor MLRS, acestea putand fi folosite doar cu ordin din partea comandantului. Se are in vedere inlocuirea munitiilor containerizate/submunitiilor cu munitie clasica, HE spre exemplu. Oricum, se stipuleaza ca racheta M-30 GMLRS va ramane in productie pana dupa anul 2020, conform surselor europene. Ei bine, Romania a cumparat 81 de rachete M-30A1 GMLRS-AW/Alternate Warhead si 81 de rachete M-31A1 Unitary, acestea fiind destinate HIMARS.

MBDA propune o varianta M-30 cu ghidaj laser si un nou motor-racheta produs de catre Aerojet Rocketdyne/SUA, insa nu a aparut nimic concret pana astazi (nu e foarte clar dar e foarte probabil sa fie vorba despre adaptarea sistemului de ghidaj laser creat pentru rachete neghidate aer-sol calibrul 70 mm, numit Advanced Precision Kill Weapon System/APKWS. Sistem de ghidare laser pentru rachete ofera si Thales/Franta. Sistemul de ghidare laser pentru rachete aer-sol sau sol-sol e numit generic Laser Guided Rocket/LGR. Aerojet Rocketdyne produce motoare-racheta cu combustibil solid in Camden/Arkansas, sunt implicati in programul rachetelor Atlas V/NASA). Se intentioneaza la nivel european ca in viitor sa fie dezvoltata o noua racheta numita Guided Cargo Rocket/GCR/Racheta Cargo Ghidata, inlocuitoarea M-26 si M-30, aceasta putand fi utilizata nu numai de MLRS ci si de obuziere tractate sau autopropulsate, raza de actiune fiind cuprinsa intre 15-100 km (MBDA =EADS 37,50%+BAE Systems 37,50%+Finmecanicca 25%. Sunt implicati din 2004 in dezvoltarea si producerea impreuna cu Lockheed Martin/SUA rachetei M-30).

Se stie ca armata franceza utilizeaza astazi rachete M-30 cu ogiva unitara numita BANG/ HE si fuzee multipla testata pentru prima data in 2005 (3 moduri de functionare similar ESAF). Raza maxima a rachetei a fost extinsa la 103 km si e posibil ca astazi sa aiba ghidaj laser semi-activ, insa datele sunt clasificate.Cert e faptul ca BANG exista la francezi/LRU, posibil si la britanici/B1, incert la germani/MARS II si italieni/MLRS-I, prima racheta M-30&BANG fiind testata de catre MBDA in SUA la WSMR New Mexico, in data de 21 iulie 2005.

M-31 Guided Unitary deriva din M-30 fiind echipata cu ogiva unitara HE –PBXN 109/90-91 kg (mai e denumita Unitary High Explosive/UHE)/fuzee ESAF (are 3 moduri de functionare –proximitate, impact si penetrare+explozie intarziata. In fabricatie din 2006)/70 km raza maxima de actiune, posibil chiar peste. Mai e denumita M-31 Guided Unitary MLRS/GUMLRS fiind destinata distrugerii tintelor punctuale fortificate –buncare, cladiri, fortificatii. Contractul de dezvoltare a fost atribuit LM in octombrie 2003/119 milioane de dolari/86 de rachete, dintre acestea 71 vor fi destinate testelor (au fost facute, foarte probabil, 65 de teste -26 teste de zbor+39 teste de precizie/ghidaj INS/GPS). Testul nr.3 s-a desfasurat in decembrie 2004 la WSMR/New Mexico fiind un succes, racheta si sistemul de ghidare functionand impecabil la temperaturi scazute. Testele s-au desfasurat pana in 2005, foarte probabil. Cert e faptul ca in mai 2005, LM a livrat primele 72 de rachete M-31 GUMLRS  catre US Army (in septembrie 2005, 3rd Batallion din cadrul 214th Field Artillery Brigade sunt primii care le primesc in dotare. Se pare ca US Army are astazi cel putin 2100 de exemplare in dotare). Pe 10 iulie 2006, General Dynamics Ordnance si Tactical Systems sunt selectate ca producatori ai ogivei rachetei de catre US Army si LM. Se stie ca in iulie 2006, LM a efectuat teste cu o noua varianta a ogivei unitare numita Enhanced Blast Warhead/EBW sau GMLRS Unitary EBW, aceasta fiind destinata razboiului urban –precizie si reducerea victimelor colaterale, lovituri in mediul urban si mediul muntos, conform surselor americane (foarte probabil, conform surselor americane, explozia creeaza suprapresiune afectand letal personalul aflat la sol. Nu e cert daca are si efect similar unei arme termobarice, dar e posibil. Un director LM spunea recent ca „are efect devastator in spatii inchise, are un grad ridicat de letalitate fata de ogiva unitara HE”. Cert e faptul ca EBW asigura rachetei capacitate imbunatatita de penetrare, aceasta putand trece printr-o cladire cu mai multe etaje explodand in subsol). Conform acordului, General Dynamics produce si livreaza EBW pana in 2020. Durata de viata a rachetelor M-31 e, foarte probabil, de 30 de ani. Primul client extern pentru M-31Guided Unitary MLRS/GUMLRS a fost Emiratele Arabe Unite/2006/130 de containere M-31 GUMLRS/752 milioane de dolari incluzand 20 HIMARS. Singapore (88 containere x 6 rachete), Bahrain si Iordania se numara printre tarile care au cumparat aceste rachete. In SUA, M-31 are cu certitudine viitor fiindca in ianuarie 2006, US Army anunta ca „toate achizitiile viitoare de rachete destinate MLRS vor fi M-31 Unitary. Productia de M-30 nu va fi continuata deoarece rata de esec a submunitiilor M-85 DPICM nu a putut fi scazuta sub 1%”.

Exista in uz varianta revizuita numita M-31A1 avand urmatoarele caracteristici: lungime racheta 3,94 m; calibrul 227 mm; greutate racheta 302 kg; ogiva HE de 90 kg; raza de actiune cuprinsa intre 10/15-70 km. Se vehiculeaza ca LM a marit raza de actiune la 120 km; ghidaj INS/GPS, rezistenta mare la bruiaj. Se spune ca astfel de rachete au fost folosite cu succes de US Army in Afganistan, americanii livrandu-le talibanilor prin intrarile/puturile verticale pesterilor din Tora Bora –traiectoria terminala e aproape verticala (foarte utila si in mediul urban. Multumim SUA ca le avem!); fuzee ESAF. Proximitate –explozia in aer poate fi programata la altitudinea de 3 m sau 10 m; in 2014, o racheta costa 110.255$. HIMARS are un container cu 6 rachete M-31A1. M-270B1/Marea Britanie are doua containere a cate 6 rachete/12 rachete in total. M-31/31A1 dispun de ceea ce specialistii numesc Inertial Measurement Unit/IMU (sistem compus din giroscop laser/3 axe, accelerometre, microprocesoare), baterie termala cu litiu (actioneaza sistemele de ghidare si control. Se vehiculeaza ca aceste baterii sunt produse de catre MSB Aerospatiale Batteries/Bourges –Franta. Se produc pentru LM in SUA de catre subsidiara acestei companii, numita ATB Inc/Advanced Thermal Batteries in Westminster/Maryland) si receptor GPS integrat –datele despre toate acestea sunt, normal, clasificate. Interesant e faptul ca toate componentele, conform LM, sunt proiectate astfel incat sa nu poata fi copiate prin reverse-engineering (ahaaa, se pare c-au „invatat” sa se protejeze de „inventivii” chinezi. Poate!). Se pare ca unele componente electronice sunt luate din comert, asta in vederea reducerii costurilor, insa totul e…confidential.

BATERIE TERMALA CU LITIU

Va urma.

WW

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

ro.performancegunworks.com

https://military.wikia.org › wiki › Petr_Ufimtsev 

https://nationalinterest.org › blog › the-ultimate-c…

weaponews.com

https://theamericans.fandom.com › wiki › Stealth…

www.thisdayinaviation.com › tag › nell

www.spectroom.com › 1022705295-t40-whi…

www.militaryfactory.com › armor › detail

nationalinterest.org › blog › buzz › steel-rain-…

www.darpa.mil › About Us

fas.org › man › dod-101 › sys › land › atacm…

www.forecastinternational.com › disp_pdf

tanks-encyclopedia.com

www.hdtglobal.com › product › m13a1-filter…

slideplayer.com

www.military-today.com › Trucks

www.fundinguniverse.com › company-histories

itstillruns.com › Engines oshkoshdefense.com › vehicles › m985a4-car…

missilethreat.csis.org › missile › atacms 

asc.army.mil › web › portfolio-item › atacms

www.defense-aerospace.com › release › mlrs…

cat-uxo.com

www.leberry.fr › bourges-18000 › actualites

The post HIMARS 5 appeared first on Romania Military.

Continuam….rachetute. Acum mai mari si mai fortoase, familia ATACMS/Army Tactical Missile Systems (Surface-to-Surface Missiles/SSM/Rachete Sol-Sol), Lochkeed Martin MGM-140 si derivatele, familie de rachete balistice cu raza scurta de actiune destinate M-270 MLRS si HIMARS, acestea fiind proiectate ca inlocuitoare a MGM-52 Lance. Au fost utilizate pentru prima data in lupta in 1991, Irak, Furtuna Desertului -32 de rachete trase de US Army, insa despre cariera operationala vom vorbi separat.  Incepem dar nu inainte de a face o precizare necesara…Aceste rachete se regasesc sub mai multe denumiri, au multiple modernizari de aceea e posibil sa apara inexactitati –nu e vina mea desi am incercat din rasputeri sa filtrez, sa verific orice denumire multipla sau chestii ce mi s-au parut inexacte. Scuze anticipate pentru eventuale greseli/inexactitati!

SERIA ATACMS

Prima sosita in familie a fost MGM-140 ATACMS Block I/MGM-140A Block I, avea urmatoarele caracteristici: Short-Range Ballistic Missile/SRBM/Racheta Balistica cu Raza Scurta intrata in dotarea US Army in 1986. A fost scoasa progresiv din dotare incepand din 2009, nu se mai afla in uz american ci doar la parteneri externi. Containerizata. Racheta s-a numit initial M-39. A aparut in urma programului Assault Breaker/1978 prin care US Army a dezvoltat conceptul de racheta ghidata sol-sol cu submunitii. Dezvoltarea rachetei a debutat initial ca Joint Tactical Missile System/JTACMS in 1983, primele teste fiind finalizate in decembrie 1989 la Fort Sill si WSMR. Primele rachete au intrat in serviciul US Army in 1991 cu putin inainte de Operatiunea Furtuna Desertului. In 1997, US Army avea in dotare, foarte probabil, 1647 rachete; lungime racheta 3,98 m; calibrul 610 mm; greutate la lansare 1673 kg; ghidaj INS, giroscop cu laser inelar (are doua moduri rezonante independente. Generic se numeste Ring Laser Gyroscope/RLG); ogiva contine 950 submunitii/bombleti M-74 HE-I cu efect dual, antipersonal si antimaterial, fiecare bomblet preformat din tungsten masoara 6 cm si cantareste 590 grame. Un bomblet M-74 are efect antipersonal pe o raza circulara de 15 m. O racheta imprastie 950 de bombleti M-74 pe o raza circulara de 1000 m/1 km. Greutate ogiva 560 kg.US Army defineste aceste submunitii APAM/Anti-Personnel/Anti-Materiel. Ogiva rachetei cantareste cat jumatate din ogiva superbombei GBU-43B Massive Ordnance Air Blast/MOAB (8482 kg); raza de actiune cuprinsa intre 25-128 km (unele surse independente mentioneaza 160-165 km, putin probabil insa. Posibil sa fie o confuzie fiindca Block 1A are, conform LM, aceasta raza de actiune); a fost in dotarea M-270A1/2 containere/2 rachete si M-142 HIMARS/un container/o racheta (din 2003); motor-racheta cu combustibil solid, o singura treapta; fuzee electronica de timp M-219A2, probabil derivata din M-445; s-au exportat in Bahrain (probabil 30 de rachete), Grecia, Coreea de Sud, Taiwan, Turcia, Emiratele Arabe Unite.

MGM-140A -PRIMELE TESTE

   MGM-140 ATACMS Block IA (initial s-a numit M-39A1) e varianta revizuita a Block I avand urmatoarele caracteristici: ghidaj INS-GPS, electronica digitalizata (posibil din 2003), computere de mare viteza conectate la sistemul de ghidare cu capacitate mare de procesare a datelor, software ce permite modernizare continua. Daca GPS-ul devine inoperabil atunci racheta trece automat la standardul initial MGM-140A Block I, bazandu-se doar pe ghidaj INS; ogiva contine 275/300 de bombleti M-74. Exista si ogiva unitara HE, racheta in aceasta configuratie purtand numele de MGM-140 ATACMS Block IA Unitary. Conform surselor independente, poate fi echipata cu doua tipuri de ogive –de 213/221 kg (aceeasi cu cea folosita de racheta antinava AGM-84 Harpoon) sau de 247/300 kg (aceeasi cu cea folosita de racheta de croaziera AGM-84 SLAM-ER); este in dotarea M-270A1/2 containere/2 rachete si M-142 HIMARS/un container/o racheta; testata pentru prima data la WSMR in perioada 25 iunie-3 decembrie 1997. A avut probleme cu GPS-ul insa acestea au fost intre timp rezolvate, conform LM; greutate la lansare 1321 kg cu ogiva unitara HE, CEP probabil 10/50 m la 160-165 km. Raza maxima de actiune a Block IA Unitary,ogiva HE, e de 270/300 km –etapa finala, traiectorie cu impact vertical, peste 540 de rachete utilizate in lupta de US Army; lungime racheta 3,98 m; calibrul 610 mm; motor-racheta cu combustibil solid, o singura treapta.

ATACMS&GMLRS

   In 1992 a debutat proiectarea unei rachete imbunatatite, racheta cunoscuta drept MGM-140B ATACMS Block IA, in serviciu US Army din 1998. Ghidaj INS-GPS, ogiva contine 275 bombleti M-74, raza maxima de actiune 300 km. Primele teste s-au facut in octombrie 1994.

BAT

   MGM-140C ATACMS (initial s-a numit MGM-164 Block II/M-39A3. Unele surse independente o numesc MGM-140A) a aparut in octombrie 2002, alte surse sfarsitul lui 2003. Ogiva rachetei contine 13 submunitii antitanc numite BAT/Brilliant Anti-Tank produse de Northrop Grumman. Greutate ogiva 268 kg, munitia inteligenta avand 4 aripi pliabile cruciforme pe corp (stabilizare in zbor)+4 aripioare de ghidare in coada. Raza maxima de actiune era de 140 km, ghidaj INS/GPS.

GBU-44 VIPER STRIKE

Exista si varianta MGM-140C ATACMS Block IIA la care ogiva contine 6 submunitii I-BAT/Improved-BAT (submunitii GBP-44B Viper Strike), raza maxima fiind de 300 km –nu se stie cate astfel de rachete are US Army in dotare insa se vehiculeaza c-ar fi putine, cateva zeci de exemplare. Block IIA are 3,98 m lungime, calibrul 610 mm, greutate totala la lansare 1483 kg, greutate ogiva 268 kg (probabil). BAT a fost produs foarte probabil in doar 1100 de exemplare, insa e rezultatul colaborarii dintre DARPA si US Army’s Fort Belvoir Research, Development and Engineering Center din anii *70/sec.XX, cercetari ce vizau obtinerea unei arme antitanc ghidata revolutionara in cadrul programului numit generic Terminally Guided Anti-Armor Indirect Fire Weapon System (asa s-a nascut si Hellfire). Posibil ca US Army sa aiba astazi in dotare 1528 de rachete echipate cu submunitii BAT/I-BAT, o astfel de racheta costand probabil 1,46 milioane de dolari conform surselor independente (???Aoleeoooo muica, daca-i asa e cam scumpica, foarte scumpica!). Nu a fost exportata fiind considerata „tehnologie sensibila”.

Interesant e faptul ca BAT a fost initial destinat rachetei de croaziera complet autonoma MGM-137B TSSAM/Tri-Service Standoff Atack Missiles destinata USAF, US Navy si US Army, dezvoltarea debutand in 1986. Urma a avea doua variante, una destinata USAF si US Navy cu lansare din aer/varianta AGM-137A, cea dea doua fiind destinata US Army cu lansare de la sol/varianta AGM-137B (submunitii BAT), insa programul de dezvoltare a fost anulat in decembrie 1994, data la care MGM-140 era in uz si in continua dezvoltare. Despre existenta acestui program au aflat rusii abia in 1991 cand a fost dezvaluit de americani, designul rachetei fiind futurist, inspirat de aeronava experimentala stealth Northrop Tacit Blue. Racheta avea un turbofan Williams F-122-WR-100/4kN, ghidaj INS/GPS, ogiva ce putea fi configurata in functie de misiune. Astfel de rachete de croaziera urmau a echipa aeronave: B-52H, 12 rachete dispuse extern; B-1 Lancer, 8 rachete dispuse intern; B-2 Spirit, 8 rachete dispuse intern; F-16C/D, 2 rachete pe piloni externi; F-18, 2 rachete pe piloni externi.

AGM-137A avea urmatoarele caracteristici: racheta de croaziera cu lansare din aer; lungime 4,30 m; anvergura aripilor 2,50 m; greutate totala 900 kg; autonomie de peste 185 km; propulsie -un turbofan Williams F-122-WR-100/4kN; ogiva unitara HE de 450 kg. Mai tarziu a dus la actuala Lockheed Martin AGM-158 Joint Air-to-Surface Standoff Missile/JASSM avand peste 370 km raza de actiune –in sfarsit, alta poveste!

Submunitia BAT e inteligenta, identifica si ataca tinte blindate/neblindate in miscare, dispune de senzori acustici (identifica tinta similar cu sistemele folosite in razboiul antisubmarin) si cap de cautare IR (ataca tinta) –nu are motor-racheta, e o bomba-planor cu stabilizare aerodinamica. A aparut in cadrul programului Assault Breaker si viza distrugerea hoardelor de blindate sovietice pe campiile Europei de Vest. In 1984 aparuse racheta antitanc AGM-114 Hellfire (Air-to-Surface/ASM/Aer-Sol) insa strategii SUA/NATO au concluzionat ca „nu e suficient. Platforma purtatoare Hellfire e expusa focului inamic atunci cand vizeaza tinta, aceasta putand fi lesne detectata si atacata de sistemele de aparare antiaeriana mobile sovietice si est-germane”. Pe cand o racheta MGM-140 ATACMS putea duce submunitiile BAT mult in spatele liniilor inamice fara a fi detectata, acestea atacand autonom tinte blindate/neblindate comuniste inainte ca acestea sa ia contact cu fortele amice. Numele „Brilliant/Briliantul” a fost dat datorita faptului ca submunitia era mai „inteligenta” decat Hellfire, racheta care la acea vreme, jumatatea anilor *80/sec.XX, era considerata „the best” in Lume. Si chiar era fiindca BAT putea ataca selectiv tinte distingandu-le pe cele cu valoare ridicata de cele cu valoare scazuta atacandu-le in punctele vulnerabile (spre exemplu, facea diferenta intre un T-55 si un BTR-70. Ataca primordial tancul). Din cate se cunoaste, Briliantul urma a lucra direct cu aeronava Grumman E-8 Joint Stars/JSTARS, aceasta avand senzori capabili sa detecteze coloanele de blindate sovietice si est-germane aflate la peste 250 km distanta. Dispune de incarcatura tandem pentru distrugerea blindajului reactiv, iar motorul-racheta asigura destula energie cinetica pentru penetrarea blindajului de otel traditional (se spune ca pentru a face praf un T-55 era suficient ca proiectilul sa strapunga turela sau caroseria. Mdaaa… sa ne „bucuram” ca inca avem barabaftele astea afumate!).

USAF avea in vedere realizarea unui dispersor de submunitii BAT insa asta nu s-a mai facut datorita caderii URSS si sfarsitul Razboiului Rece. N-a fost sfarsitul BAT fiindca s-a facut totusi ceva…Northrop Grumman a propus US Army, GBP-44B Viper Strike (munitie tip High Explosive Anti-Tank/HEAT/Exploziv Antitanc de Inalta Precizie/Tehnologie), varianta ghidata semi-activ laser derivata din BAT, destinata UAV si Lockheed AC-130 Spectre. Are urmatoarele caracteristici: lungime 90-91 cm; greutate totala 20 kg; diametru 14 cm; ghidaj –INS/GPS/in zbor+semi-activ laser/terminal (Semi-Active Laser/SAL); CEP sub 1m la raza maxima de actiune; raza maxima de actiune de cel putin 10 km. Bomba-planor; are mecanism de autodistrugere in cazul in care nu detoneaza; ogiva HEAT de 1,05 kg. O asemenea ogiva mai e numita de catre specialistii militari „incarcatura de modelare”, asta deoarece la detonare elibereaza un jet extrem de fierbinte de metal topit si gaze fierbinti ce trec lesne prin blindaje conventionale din otel (ca fapt divers, vesnicul nostru RPG are asemenea munitie, da o gaura de 5 cm diametru intr-un blindaj de maxim 75 cm, facand ravagii in interiorul blindatului, aprinde combustibilul, detoneaza munitia, arde si orbeste echipajul); foarte probabil exista si ogiva HE si termobarica.

MQ-5&VIPER STRIKE

A fost testata pentru prima data pe 29-30 martie 2003, munitii Viper Strike lansate de UAV-uri de conceptie israeliana MQ-5B/C (20 de exemplare in dotare, octombrie 2012. Acestea sunt varianta inarmata a IAI RQ-5 Hunter), au reusit sa loveasca 7 din 10 tinte la WSMR (doar MQ-5B/C au sub aripi rachete Viper Strike, varianta A fiind clasica. Se stie ca MQ-5B are motor mai puternic, 58 CP, aripi ranforsate pentru a putea sustine cei doi piloni de acrosare, acestea fiind totodata marite pentru o rezerva interna mai mare de combustibil. Oricum, in iunie 2007, flota americana de MQ-5 acumulase 50.000 de ore de zbor, jumatate dintre acestea in misiuni de lupta prin teatre). 3 munitii inteligente si-au ratat cu cativa metri tintele insa au facut ravagii substantiale (alte surse sustin ca primele teste au avut loc in octombrie 2002. 3 munitii inteligente au distrus un BMP-1 si au avariat grav un T-72). In iunie 2005, Grumman a integrat pe BAT/ghidaj laser un sistem GPS crescand substantial acuratetea (alte surse, august 2003).

BAT&BMP-1

S-au facut teste, o Viper Strike cu ogiva inerta fiind largata de un Lockheed AC-130 Spectre, aceasta atingand coordonatele GPS pre-atribuite. In ianuarie 2007, munitii Viper Strike au distrus cu succes tinte in miscare sau stationare la WSMR, acestea fiind ghidate spre tinte de sistemul de vizare laser de pe MQ-5A/B/C (lungime 7,01 m; anvergura aripilor 8,84 m; inaltime 1,70 m; greutate maxima la decolare 725 kg. Duce sub aripi 2 Viper Strike, sarcina externa acrosata fiind de maxim 60-70-80 kg). GBP-44B Viper Strike fost utilizat in lupta pentru prima data in septembrie 2007, Afganistan, trimitand la intalnirea cu „fecioarele” doi prapaditi de talibani ce montau un DEI pe marginea drumului. Bineinteles, astia n-au mai avut timp sa urle „Alahuuu akbaarrr” c-au si ajuns la intalnire!

Pe 1 septembrie 2009, Northrop Grumman anunta ca MQ-5A/B/C a finalizat cu succes testele cu Viper Strike/GPS. Revin pe 2 iunie 2010 anuntand ca Viper Strike va fi montat si pe aeronave KC-130J Harvest Hawk apartinand USMC -60 de munitii inteligente fiind livrate (astazi duce sub aripi rachete AGM-114 Hellfire si Raytheon AGM-176 Griffin/aer-sol). Insa, pe 12 decembrie 2011, concernul MBDA a cumparat fabrica Northrop Grumman din Huntsville/Alabama si dreptul de productie pentru Viper Strike, acum munitia e cunoscuta drept MBDA Viper Strike (mai apare in portofoliul EADS drept Viper E, posibil varianta revizuita).

Chiar au testat in zbor Viper Strike, lansarea facandu-se de pe o aeronava AC-208 Combat Caravan, varianta militara a aeronavei utilitare Cessna 208 Caravan (turbopropulsor), in data de 9 septembrie 2012 la WSMR/SUA -8 munitii au distrus vehicule „care mergeau cu mare viteza la sol” (foooarteee clar, nu-i asa? Ce vehicule, de care, cum si ce nu ne spun!). Mda, astfel de aeronave se afla in dotarea fortelor aeriene din Iraki (rachete Hellfire sub aripi), Liban, Mali, Mauritania, Nigeria si Burkina Faso, insa nu e clar daca toti astia le au inarmate. EADS se gandeste, conform surselor independente, sa ofere Viper Strike pe AC-235 (varianta gunship a CASA-Airbus Military CN-235) daca vor exista doritori –pana acum n-au existat dar au fost livrate doua astfel de aeronave catre Iordania/decembrie 2018, avand sub piloni 4 rachete Hellfire+2 containere PRND calibrul 70 mm.

USMC a testat pe 16 aprilie 2012 munitii Viper Strike in cadrul programului Special Operations Precision Guided Munition/SOPGM la Naval Air Station/NAS China Lake/California (aici se afla un centru de testare ce apartine Naval Air Systems Command/NAVAIR/Comandamentul Sistemelor Aeriene Navale), acestea fiind lansate de un KC-130J Harvest Hawk. Initial au dorit 9 containere cu rachete achizitionand intr-un final doar 6. Fiecare container contine 10 Viper Strike fiind montat/prins pe rampa mobila din spatele aeronavei. Largarea se face prin rampa spate, aceasta fiind semi-coborata. Se pare ca astazi nu se mai afla in uz, dar nu e o certitudine.

Nu e o certitudine dar e posibil ca 6 din cele 12 Alenia MC-27J Praetorian apartinand Comando Operativo Forze Speciali/COFS –Italia, sa aiba munitii EADS GBP-44B Viper Strike.

Ca fapt divers, echivalentele sovietice/rusesti ale MGM-140 ATACMS sunt OTR-23 OKA/SS-23 Spider/480 km raza de actiune, Tochka/SS-21 Scarab/70 km raza de actiune, LORA/300 km raza de actiune.

MGM-140E ATACMS Block IA Unitary /Block IVA are ogiva HE de 230 kg (similara cu cea folosita de racheta de croaziera AGM-84 SLAM-ER), ghidaj INS-GPS (similar MGM-140B), lungime 4 m si raza maxima de actiune 300 km (depaseste in urcare altitudinea de 50 km, conform surselor. Minim ar fi 160 km). Dezvoltarea a debutat in decembrie 2000/aprilie 2001, primele livrari catre US Army facandu-se in martie 2002. Deriva din MGM-140B, de fapt e similara cu asta exceptand ogiva unitara inlocuind bombletii. US Army a reconfigurat 51 de rachete ATACMS Block IA la standard Block IV pentru 10 milioane de dolari in vederea reducerii costurilor in cadrul programului numit TACMS 2000/T2K, insa nu se stie cate astfel de rachete are azi in dotare, reconfigurate sau noi (au facut mari economii, aproximativ 100.000$ per racheta –daca le-ar fi comandat noi). Pe 19 mai 2005, LM a primit din partea US Army o comanda pentru 106 rachete ATACMS Block IA Quick Reaction Unitary echipate cu fuzee de proximitate si 79 milioane de dolari. Foarte probabil nu a fost prima comanda fiindca in inventarul US Army apar urmatoarele variante: M48 Quick Reaction Unitary/QRU, raza de actiune cuprinsa intre 70-300 km, ogiva unitara, ghidaj INS-GPS, aparuta in 2001, 176 produse sau obtinute prin reconversie; M57/TACMS 2000, similara M48, 513 produse, aparuta in 2004; M57 ATACMS Modified/Modificat, 2016. Posibil sa fie vorba de comanda primita pe 19 mai 2015, rachete cu fuzee de proximitate. Se vehiculeaza ca in 2023 va apare ultima gaselnita derivata din MGM-140 numita Long Range Precision Fires/LRPF sau Precision Strike Missile/PrSM avand raza de actiune cuprinsa intre 180-500 km, ogiva de 90 kg, ghidaj TBD, aceasta racheta fiind propusa US Army in martie 2016 de catre Lockheed Martin, Boeing si Raytheon. Se preconizeaza ca aceste rachete sa-si inlocuiasca suratele pana cel tarziu in 2050, urmand a dota M-270A1 si M-142 HIMARS Foarte probabil va avea si o varianta antinava cu lansare de la sol. Eeeee, interesant, de urmarit, poate totusi ne vom lipi de asta la bateriile de coasta!

MINA AT-2 -DETALII

  Ei bine, daca americanii au BAT, germanii , francezii si britanicii au avut AT-2 SCATMIN/Scatterable Anti-Tank Mine. Racheta destinata M-270 MLRS deriva din M-26, ogiva acesteia continand 28 de mine antitanc de teren AT-2, fabricate de concernul Dynamit Nobel AG/RFG. Racheta AT-2 SCATMIN are urmatoarele caracteristici: calibrul 227 mm; raza maxima de actiune 38 km; greutate racheta 254,46 kg; containerizata -2 containere x 6 rachete/12 total. O salva de 12 rachete livreaza 336 mine AT-2 pe o suprafata de 500×500 m; testata pentru prima data in 1992. Britanicii au scos din serviciu rachetele cu ogive continand bombleti M-77 si mine AT-2 incepand din aprilie 2007, posibil 7200 de exemplare. Mina AT-2 are urmatoarele caracteristici: mina antitanc aparuta in 1980; greutate 2,22/3,20 kg, in functie de configuratie; diametru corpului 103,5 mm; inaltime corp mina 128 mm; inaltime mina pana la varful cupolei din cauciuc 160 mm; inaltime totala mina pana in varful sondei/senzorului 700 mm; senzor magnetic; poate penetra blindaj de maxim 14 cm grosime; forma cilindrica, fund plat; prevazuta cu o mica parasuta din material plastic ce o ajuta sa coboare la sol. Dupa ce ajunge pe sol, parasuta se detaseaza, elementele/bratele de stabilizare se deschid si detonatorul se armeaza; se autodistruge in maxim 4 zile de la lansare. Timpul de autodistrugere poate fi selectat avand 6 variante, dar nu mai mult de 96 de ore (programabil 3/6/12/24/48/96 ore). Operatorii au raportat ca acest dispozitiv are 99% rata de succes, ceea ce e remarcabil; prevazuta cu un dispozitiv anti-manipulare neputand fi detonata accidental sau de trecerea infanteriei –nu se stie nimic concret despre acest dispozitiv de siguranta insa el exista; ca de obicei, chinezii au copiat-o sub numele de Type 84 –rachete model GBL-212 calibrul 122 mm, contin 6 astfel de mine (sunt cunoscute in terminologia NATO drept Type 84 GBL-212, calibrul 122 mm, lungime 2,86 m, greutate 63,26 kg. O astfel de mina contine 800 grame RDX). Danezii au avut-o/o au in dotare. Pentru distrugerea minei, genistii sovietici recomandau folosirea proiectilelor de 7,62 mm sau 12,70 mm (AKM sau NSV) din adaposturi aflate la minim 200 m distanta, considerand ca aceasta mina nu poate fi dezamorsata –asa si era, „colegii” din NATO fiind perfect de acord.

SUBMUNITIE G-SMART -GERMANIA

M-32 SMArt e o modernizare Diehl  BGT Defence/Germania a vechii M-30. Ogiva rachetei contine 4 submunitii antitanc SMArt (cel mai probabil aceleasi utilizate de proiectilul calibrul 155 mm produs in comun de catre Diehl BGT Defence si Rheinmetall Weapon Munition. SMArt –Suchzunder Munition fur die Artillerie 155. Se afla in dotarea Germaniei, Elvetiei, Greciei si Australiei, munitia putand fi trasa cu orice gura de foc calibrul 155 mm. Daaa…PzH-200 unguresti pot trage aceasta munitie. Asta daca po vor cumpara candva fiind extrem de scumpa!). Pana la aceasta data nu exista niciun semnal ca M-32 SMArt s-ar afla in fabricatie pentru utilizatori europeni de M-270 MLRS. Da, chestia asta e cumva tipica europenilor, ceva de genul marirea si decaderea! Si au chiar planuri mai marete anuntate…Iata si povestea!

In noiembrie 2018, MBDA, Diehl BGT Defence/Germania si Roxel Propulsion Systems/Franta anuntau o modernizare substantiala a M-270 MLRS din dotare germana, franceza si italiana, inclusiv realizarea in comun a unei noi rachete cu raza de actiune cuprinsa intre 150-300 km, similara ATACMS. Mai mult decat atat, conform unui reprezentant MBDA – „urmarim in viitor atingerea distantei de 500 km. Un obiectiv nu numai necesar ci si dorit”. Reprezentatul KMW declara si el ca realizarea noii rachete e posibila in 10-15 ani daca totul merge bine si exista finantare, tot el mentionand clar ca „avem capacitatea tehnologica necesara”. Pana la urma s-a implicat si Safran/Franta dar un lucru e cert, se intentioneaza ca noua racheta si sistemul de lansare sa fie integrata in viitorul sistem european de artilerie numit generic  Common Indirect Fire System/CIFS preconizat a fi gata prin 2035. Oricum, la Eurosatory 2020 (8-12 iunie) urmau a se purta discutii intre industrasii europeni si stabilite directiile de urmat insa cu pandemia Covid-19 nimic nu mai e cert, nici macar expozitia.

Va urma.

WW

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

ro.performancegunworks.com

https://military.wikia.org › wiki › Petr_Ufimtsev 

https://nationalinterest.org › blog › the-ultimate-c…

weaponews.com

https://theamericans.fandom.com › wiki › Stealth…

www.thisdayinaviation.com › tag › nell

www.spectroom.com › 1022705295-t40-whi…

www.militaryfactory.com › armor › detail

nationalinterest.org › blog › buzz › steel-rain-…

www.darpa.mil › About Us

fas.org › man › dod-101 › sys › land › atacm…

www.forecastinternational.com › disp_pdf

tanks-encyclopedia.com

www.hdtglobal.com › product › m13a1-filter…

slideplayer.com

www.military-today.com › Trucks

www.fundinguniverse.com › company-histories

itstillruns.com › Engines oshkoshdefense.com › vehicles › m985a4-car…

missilethreat.csis.org › missile › atacms 

asc.army.mil › web › portfolio-item › atacms

www.defense-aerospace.com › release › mlrs…

cat-uxo.com

www.leberry.fr › bourges-18000 › actualites

www.defenseindustrydaily.com › gbu44-vip…

The post HIMARS 6 appeared first on Romania Military.

HIMARS…bine-ai venit! De acum trecem la vedeta noastra pe care o asteptam cu nerabdare s-apara fizic in dotarea armatei noastre. Pana atunci insa ne pregatim prin cunoastere. Deci, sa facem cunostinta!  

  M-142 High Mobility Artillery Rocket System/HIMARS e ultima gaselnita americana in materie de MLRS, lansator pe roti dezvoltat de catre Lockheed Martin Missiles and Fire Control in cadrul programului Advanced Concept Demonstration Technology/ACDT, dezvoltare debutata in 1996 (programul a fost initiat de Pentagon in 1994 -22 de proiecte aprobate, suma alocata 4 miliarde de dolari. A fost o provocare lansata principalilor producatori de tehnologie militara din SUA si viza realizarea/obtinerea multor “bunatati” –UAV/mica/medie/mare altitudine, protectie individuala, arme inteligente, rachete de croaziera, elicoptere de atac). Lansatorul e dispus pe camion 6×6 fiind bineinteles, mai usor si mai mobil decat M-270 MLRS. Platforma de transport HIMARS e camionul M-1140, platforma de 5 tone ce face parte din Family of Medium Tactical Vehicles/FMTV/Familie de Vehicule Tactice Medii si foloseste aceeasi munitie ca M-270A1 (interschimbabila. FMTV are astazi 16 variante de vehicule tactice pe roti, acestea producandu-se la fabrica din Sealy/sud-estul Texas. In 2010-2012 ritmul de productie era de 38/50 de vehicule pe zi, la acea vreme considerate a fi cea mai mare rata de productie din lume. Pana astazi s-au produs cateva zeci de mii de vehicule din gama FMTV, peste 4500 dintre ele ajungand in Afganistan si Irak cu US Army –vehicule 4×4 si 6×6). HIMARS e aerotransportabil cu aeronave C-130 (o masina de lupta)/5/17.

Platforma de transport a fost produsa de catre BAE Systems Mobility&Protection Systems in Houston/Texas/SUA (fosta Armor Holdings Aerospace and Defense Group Tactical Vehicle Systems Division, BAE platind pentru ea 4,5 miliarde de dolari. Alte surse, Armor Holdings Inc, fost producator american de echipamente/sisteme militare de protectie pentru personal, vehicule terestre sau aeriene.A fost achizitionata de BAE pe 31 iulie 2007, redenumita BAE Systems Mobility&Protection Systems si inclusa in BAE Systems Land and Armaments. Armor Holdings a fost fondata in 1969 in Jacksonville/Florida, initial purtand numele de American Body Armor and Equipment Inc. Din 21 august 1996 a purtat numele de Armor Holdings Inc, producand scaune blindate/antisoc pentru elicoptere Blackhawk si Apache, iar in 2006 au obtinut primul contract din partea US Army/649 milioane de dolari in vederea cresterii nivelului de protectie pentru vehicule tactice –camioane si HMMWV).

Familia FMTV dispune de Low Signature Armored Cab/LSAC/Cabina Blindata cu Profil Redus, un kit de blindaj produs la fabrica companiei din Fairfield/Ohio, montajul “capsulei blindate” facandu-se la fabrica din Sealy. Nu se stie cate kit-uri de blindaj produc pentru FMTV si HMMWV (Frag Kit 5), se vehiculeaza intre 800-1000 lunar, inclusiv pentru export…Cert e faptul ca produc doar o singura varianta de kit de blindaj destinat FMTV, aceasta fiind cunoscuta drept LSAC si, foarte probabil, s-au produs pana astazi 3890 de kit-uri. Ei bine, aceste kit-uri de blindaj au fost proiectate de catre US Army Tank-Automotive Research, Development and Engineering Center/US TARDEC, primele 35 de unitati fiind produse aici –Warren/Michigan (infiintat in 1946. Foarte probabil, cercetarile au debutat in ianuarie 1996 in cadrul programului Tactical Wheeled Vehicle Crew Protection Kits). In martie 2003 datorita faptului ca TARDEC n-avea posibilitate de productie extinsa, US Army a selectat doua companii, Radian Inc (Alexandria/Virginia) si Steward&Stevenson Inc (pentru FMTV si vehicule din familia camioanelor M-939/5 tone/6×6 –varianta cu cabina blindata M-923A1/AC –Armored Cab. Din 2005, aceasta companie a fost achizitionata de catre Armor Holdings Inc). In februarie 2004, Radian Inc primeste un contract in vederea realizarii a 270 de kit-uri de blindaj, acestea fiind cunoscute drept Radian Armor Crew Kit/RACK. Steward&Stevenson produc si ei acest kit de blindaj cabina sub numele de Low Signature Armored Cab/LSAC, acesta fiind modificat sa reziste la DEI din octombrie 2004 pe baza experientei US Army in Irak (primul contract de modificare s-a ridicat la 385 de kit-uri LSAC).

Se stie ca o prima cerinta pentru 1150 kit-uri LSAC destinate FMTV a fost emisa in noiembrie 2003, numarul acestora urmand a ajunge la 3337 pana in septembrie 2005 (planificate). Insa pana in septembrie 2005 doar 3053 de kit-uri RACK si LSAC au fost montate pe platforme, cu 324 mai putine decat cantitatea necesara estimata initial (3337 kit-uri). Foarte probabil, un kit LSAC costa in decembrie 2005 suma de 51.603$ insa sursele sunt ambigue, unele vehiculand o suma mai mica, 45.271$ (eeee, diferenta de 6322$ per kit nu e tocmai insignifianta!). Oricum, oficial, pe 24 iulie 2008, BAE primeste din partea US Army suma de 71 milioane de dolari pentru kit-uri LSAC destinate FMTV, la acea data peste 48.000 de camioane din familia FMTV aflandu-se in dotarea armatei americane. In martie 2007, presedintele BAE de atunci, Chris Chambers declara unei publicatii cu tematica militara, citez: “Cabinele LSAC au avut mare succes protejand militarii nostri in lupta, si asta fara a afecta performantele vehiculului”. Conform BAE SUA, un kit LSAC se monteaza pe cabina standard a FMTV in doar 8 ore, asigurand protectie la proiectile de 7,62 mm, schije de artilerie/mortier/mine de teren sau dispozitive DEI. Exista varianta 2 a LSAC numita B-Kit dezvoltata in 2006 in cadrul programului Long-Term Armor Strategy/LTAS, foarte probabil acesta fiind kit-ul LSAC modificat de catre Steward&Stevenson Inc sa reziste la DEI. Acesta echipeaza cu certitudine M-1220 Caiman/6×6 MRAP/podea in V –deriva din FMTV si Caiman Light/4×4 MRAP/podea in V –deriva din LMTV.

HIMARS are cabina blindata cunoscuta drept LSAC-H, vehicule operate de US Army si US Marines, fiind vazute pentru prima data in Irak –cabina rezista si la grenade reactive/RPG. HIMARS a intrat in productie in iunie 2005, initial fara cabina blindata. Din cate se cunoaste, US Army intentiona sa cumpere 450 de lansatoare/21 batalioane/21 lansatoare per batalion, iar US Marines, 40 de lansatoare/2 batalioane/20 de lansatoare per batalion. Platformele lansatoarelor sunt M-1140 A1/A1R din familia FMTV. Dar haideti sa vedem cum s-a nascut FMTV…

Ei bine, FMTV are doua ramuri distincte numite Light Medium Tactical Vehicle/LMTV-4×4 si Medium Tactical Vehicle/MTV-6×6, si deriva din camionul Steyr 12M18/4×4 produs de catre compania Steyr-Daimler-Puch/SDP (Steyr-Austria), platforma fiind substantial modificata pentru a satisface cerintele US Army (cel putin 50% din componente fiind fabricate in SUA astazi).  

  SDP a fost fondata in 1864 sub numele de Josef und Franz Werndl and Company, producand pusti pentru Kaiserlich-Konigliche Armee/Armata Imperiala-Regala, din 1867, Landstreitkrafte Osterreich-Ungarns/Armata Austro-Ungara (mdaaa, terciul ala de Dubla Monarhie, apogeul istoric al Ungariei. Daaa…si la care inca viseaza unii din Buda si Har-Cov -ungurica mare. “Mare” n-o sa mai fie in veci! Nici n-a fost vreodata…). Primul lor automobil a aparut in 1920 fiind proiectat de catre Hans Ledwinka, Steyr Type II “12/40”, 6 cilindri. Pinzgauer 4×4/6×6 a fost o mare realizare, un vehicul tot-teren exceptional, bun la toate (din tot Pactul de la Varsovia, iugoslavii au fost singurii care l-au avut in dotare in ambele variante, 3975 de exemplare!!!). In 2003, divizia produse militare a SDP numita Steyr-Daimler-Puch Spezialfahrzeug GmbH/SSF a fost vanduta companiei General Dynamics/SUA.

Steyr 12M18 produs intre 1986-2003 a fost un vehicul 4×4 reusit, capacitate de incarcare 5,20 tone/18 soldati complet echipati/177 CP (asta e alt articol). M-1078 LMTV deriva din Steyr 12M18 si a fost dezvoltat de catre companiile Steyr si Steward&Stevenson Inc pentru US Army, platforma fiind substantial modificata, intrand in serviciu din 1996.

Povestea sa incepe la inceputul anilor *80/sec.XX cand US Army intentiona sa inlocuiasca flota existenta imbatranita de camioane punand accent pe fiabilitate, eficienta si costuri de exploatare reduse. Concret si pe scurt, in 1983, US Army Training and Doctrine Command/TRADOC emite o cerinta pentru Medium Tactical Truck/MTT/Camion Tactic Mediu ce urma a inlocui in serviciu vechile camioane de 2,50 tone, AM General M-35/6×6 (in serviciul US Army din 1949). Insa in iulie 1984, in urma unui studiu de fezabilitate facut de expertii TRADOC, s-a ajuns la concluzia ca ar fi oportuna si inlocuirea camioanelor de 5 tone odata cu cele de 2,50 tone, pentru costuri reduse trebuind sa existe comonalitate intre acestea, fiind avute in vedere si modelele M-809/5 tone/6×6 (in serviciul US Army din 1970) si M-939/5 tone/6×6 (in serviciul US Army din 1982). Astfel, in octombrie 1984, US Army demareaza programul FMTV lansand cererea de propunere (Request For Proposals/RFP) pentru camioane de 2,50 si 5 tone la inceputul lui 1988, vizand achizitia a aproximativ 120.000 de platforme 4×4/6×6 pe parcursul unui contract intins pe 5 ani.

PROTOTIP STEWARD&STEVENSON

Au existat propuneri din partea mai multor producatori selectia durand mai multe luni. Intr-un final, in octombrie 1988, US Army TRADOC atribuie trei contracte in vederea realizarii a cate 15 prototipuri FMTV (camioane)+5 semi-trailere (cap tractor)+semi-remorci (M-1095) companiilor Stewart&Stevenson, Tactical Truck Corporation/TTC (la acea vreme un joint venture, 50/50% , intre General Motors Military Vehicles si BMY Divizia Vehicule pe Roti din cadrul HARSCO Corporation) si Teledyne Continental Motors Inc, vehiculele prototip trebuind sa fie finalizate pana cel tarziu in ianuarie 1991, evaluarea acestora urmand a dura 6 luni, castigatorul fiind anuntat in octombrie 1991 (surse independente sustin ca contractul a fost atribuit mult mai tarziu, in ianuarie 1990, testarea prototipurilor debutand in decembrie, acelasi an). Ca fapt divers, General Motors/GM producea pentru US Army vehicule din gama Commercial Utility Cargo Vehicles/CUCV inca din anii *70, acestea fiind la baza vehicule civile 4×4, iar Teledyne Continental Motors Inc participase la competitia pentru HMMWY (prototip XR-311). In sfarsit, prototipurile celor trei companii au fost testate la Fort Steward/Georgia, castigatoare fiind desemnata compania Stewart&Stevenson in octombrie 1991, prototipul acesteia bazandu-se, asa cum mentionam anterior, pe camionul austriac Steyr 12M18/12M18 Antriebstechnik (exista surse care sustin ca, de fapt, Stewart&Stevenson/S&S a venit cu 15 prototipuri, toate fiind asamblate in Austria dar cu componente esentiale americane –motor diesel Caterpillar, transmisie automata Allison, sasiu si punti spate Meritor, doar cabina fiind cea de pe Steyr 12M18. E foarte probabil sa fie asa, prototipul S&S fiind cu siguranta asamblat in Austria, incert fiind doar numarul acestora).

FMTV A1R

Drept urmare, Stewart&Stevenson primeste contractul pe 5 ani si 1,20 miliarde de dolari pentru 10.343 de camioane, primele FMTV ajungand la US Army in ianuarie 1996. In octombrie 1998 primesc cel de-al doilea contract, 8000 de camioane+1500 semitrailere+semiremorci pentru 1,40 miliarde de dolari. Se stie ca in perioada septembrie 1999-octombrie 2004, US Army a primit 11.491 de camioane si 2292 semi-trailere. FMTV a fost fabricat de catre aceasta companie in perioada 1996-2006, ulterior fiind inghitita de catre Armor Holdings care a continuat sa le produca pana in 2007 cand sunt, la randul lor, cumparati de catre BAE Systems Platforms&Services. Din 2011-2012, FMTV sunt produse de catre Oshkosh Truck/Ohkosh Corporation. Comonalitatea intre LMTV si MTV e, conform Oshkosh, de peste 90%, ceea ce e absolut remarcabil (cabina, motor, roti, suspensia fata, osiile, etc)! Exista astazi doua variante MTV numite A1 (produs de Stewart&Stevenson, model aparut in septembrie 1999) si A1R (R-Rebuy. Mai e cunoscut drept A1 Competitive Rebuy. Acesta e produs de Oshkosh in urma unei licitatii castigata in aprilie 2003. Oshkosh a livrat pana in februarie 2019 cel putin 38.100 de FMTV in mai multe variante).

M-1078 LMTV

Primul vehicul din gama LMTV a fost vehiculul de transport M-1078  avand urmatoarele caracteristici: LMTV, 4×4, aparut in 1996; echipaj 2 in cabina, initial neblindata. Exista si variante cu cabina blindata LSAC (majoritare) si cabina RACK (numar redus. Au fost vazute in Irak); greutate gol 7,31-7,48 tone; sarcina cargo 2,27 tone; lungime 6,40 m; latime 2,43 m; inaltime 2,84 m. Cu turela deasupra cabinei 3,18 m; motor Caterpillar 3115 ATAAC, turbodiesel, 6,60 L, 225/250 CP. Motorul mai e cunoscut drept Caterpillar C6; transmisie automata; viteza maxima pe sosea 94 kmh; autonomie pe sosea 645 km; urca rampe de 60◦; trece pante laterale de 30◦; trece obstacole verticale de 40 cm; trece santuri de 50 cm latime; trece vaduri adanci de 90 cm; sistem de umflare a rotilor in mers CTIS; are mai multe variante –transport trupe si marfa, cap tractor, port-container, gunoiera, furgon. Totusi, in cadrul familiei LMTV sunt majoritare vehiculele M-1083 avand urmatoarele caracteristici: MTV, 6×6, aparut in 1996; echipaj 3 in cabina, initial neblindata. Exista si variante cu cabina blindata LSAC (majoritare) si cabina RACK (numar redus. Au fost vazute in Irak); greutate gol 8,71 tone; sarcina cargo 4,53 tone; lungime 6,93 m; latime 2,40 m; inaltime 3,18 m; motor Caterpillar 3115/3126 ATAAC, turbodiesel, 6,60 L, 225/290 CP. Exista si motorizare Caterpillar C7/330 CP; transmisie automata; viteza maxima pe sosea 89 kmh; autonomie pe sosea 480-500 km; urca rampe de 60◦; trece pante laterale de 30◦; trece obstacole verticale de 50 cm; trece santuri de 60 cm latime; trece vaduri adanci de 90 cm; sistem de umflare a rotilor in mers CTIS; are mai multe variante –transport trupe si marfa/M-1085-1086, cap tractor/M-1088, port-container/M-1093, gunoiera/M-1090, furgon, wrecker/M-1089/1999, cisterna combustibil sau apa/M-1091/5678 L.

M-1083 MTV

Ei bine, M-1140 A1/A1R e platforma alocata M-142 HIMARS avand urmatoarele caracteristici: 6×6, aparut in 2005. Platforma de transport e produsa de Oshkosh iar lansatorul de LM; echipaj 3 in cabina, initial neblindata. Astazi are cabina blindata LSAC; greutate totala 10,88 tone; lungime 5,04 m; latime 2,16 m; inaltime 2,25 m; motor Caterpillar 3135 ATAAC, turbodiesel, 6,60 L, 290 CP. Exista si motorizare Caterpillar C7/330 CP/7,2 L/6 cilindri; racit cu apa; transmisie automata Allison 3700SP, 7 viteze; viteza maxima pe sosea 85 kmh; autonomie pe sosea 480-500 km; rezervor de combustibil de 212 L; urca rampe de 60◦; trece pante laterale de 30◦; trece obstacole verticale de 50 cm; trece santuri de 1m latime; trece vaduri adanci de 90 cm; sistem de umflare a rotilor in mers CTIS; lansatorul poate duce un container cu 6 rachete calibrul 227 mm sau un container cu o racheta calibrul 610 mm (ATACMS), munitia fiind aceeasi cu cea utilizata de M-270A1. HIMARS e gata de tragere in mai putin de 20 de secunde de la alarmare, o salva completa de 6 rachete calibrul 227 mm fiind trasa in maxim 45 de secunde.

M-1078&CABINA RACK

Prima unitate US Army dotata cu M-142 HIMARS a fost Brigada 18 Artilerie de Camp din cadrul Diviziei 18 Aeropurtate/Fort Bragg, Carolina de Nord (au doua batalioane de HIMARS la Regimentul 321 Artilerie de Camp si Regimentul 27 Artilerie de Camp). Astazi, US Army are 3 Brigazi de HIMARS (17, 18 si 24. Se stie ca pana in septembrie 2011, LM livrase 400 de exemplare M-142 HIMARS catre US Army), Garda Nationala are 7 Regimente iar US Marines 2 batalioane –Batalionul 5 HIMARS in cadrul Regimentului 11 Marina (4 baterii, Bateria Q/Quebec, Bateria R/Romeo, Bateria S/Sierra si Bateria T/Tango. Au fost in Irak/2003 si Afganistan/2010-2014) si Regimentului 14 Infanterie Marina (Batalionul 2 HIMARS, cartier general Grand Prairie/Texas avand 3 baterii –Bateria D/Delta –El Paso, Texas; Bateria F/Fox –Oklahoma City, Oklahoma; Bateria K/Kilo –Huntsville, Alabama. Au fost in Irak si Afganistan, 1990, 1991, 2001, 2003, 2004).  Foarte probabil, US Marines a cumparat 40 de lansatoare HIMARS in 2002, insa in martie 2018 a aparut in presa informatia ca detin 9 baterii, fiecare avand cate 6 instalatii/masini de lupta. Cert e faptul ca US Marines a crescut cheltuielile cu HIMARS, de la 68 de milioane de dolari in 2017, la 134 milioane de dolari in 2018, o crestere substantiala de 66 milioane de dolari. Intelegem fiecare ce putem! Ba chiar luau in considerare in 2019 adaptarea rachetei antinava Raytheon Naval Strike Missiles/NSM pentru HIMARS –racheta a aparut in 2012, raza maxima de actiune 185 km, subsonica -0,9 M, ogiva HE-Frag de 125 kg, greutate totala 407-410 kg, lungime 3,95 m, GPS-INS. Numa’ buna, potrivita HIMARS-ului! Heeeiii, alooo, MApN-ule, ia cascati ochii, poate va faceti si cu bateriile de coasta!

M-1078& CABINA LSAC

HIMARS -CABINA NEBLINDATA

Ei bine, prima baterie de M-142 HIMARS din dotarea Armatei Romane, 18 instalatii/masini de lupta, va ajunge la Batalionul 96 LAROM “Mircea Voievod”din Ploiesti, unitatea facand parte din Brigada 8 LAROM “Alexandru Ioan Cuza” cu sediul in Focsani (se preconizeaza ca in 2021, unitatea sa fie operationala. Pentru aceste prime 18 unitati, conform LM, Romania a platit 218 milioane de dolari. Tot conform LM, data finalizarii e 30 decembrie 2020. Asta inseamna ca e putin probabil sa vedem M-142 HIMARS cu cocarde tricolore pe 1 Decembrie, zic eu, dar sper sa ma insel! Chiar vreau sa ma insel! Ale noastre, conform Departamentului pentru Armamente din cadrul MApN, vor avea statii radio Harris). Contractul pentru 3 baterii HIMARS/54 lansatoare fiind semnat in februarie 2018 si se ridica la 1,50 miliarde de dolari (toate hangaralele) –pentru o instalatie/masina de lupta HIMARS am platit/platim 5,10 milioane de dolari (275,40 milioane de dolari in total). Da, HIMARS e super ok, US Army fiind extrem de multumiti de el, in ianuarie 2016 anuntand oficial ca sistemul a acumulat 1 milion de ore operationale, rata disponibilitatii fiind de 99%! Uauuu, daca-i asa! Oricum, HIMARS ramane in uz pana dupa anul 2050 fiind avut in vedere pentru modernizare. Asa, ca fapt divers, HIMARS-urile noastre, conform unei surse independente americane, sunt in lucru la fabrica LM din Camden/Arkansas, locul de nastere al tuturor exemplarelor produse. Sa ne fie cu noroc, zic eu!

Va urma.       

WW

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

ro.performancegunworks.com

https://nationalinterest.org › blog › the-ultimate-c…

weaponews.com

https://theamericans.fandom.com › wiki › Stealth…

www.thisdayinaviation.com › tag › nell

www.spectroom.com › 1022705295-t40-whi…

www.militaryfactory.com › armor › detail

nationalinterest.org › blog › buzz › steel-rain-…

www.darpa.mil › About Us

fas.org › man › dod-101 › sys › land › atacm…

www.forecastinternational.com › disp_pdf

tanks-encyclopedia.com

www.hdtglobal.com › product › m13a1-filter…

slideplayer.com

www.military-today.com › Trucks

www.fundinguniverse.com › company-histories

itstillruns.com › Engines oshkoshdefense.com › vehicles › m985a4-car…

missilethreat.csis.org › missile › atacms 

asc.army.mil › web › portfolio-item › atacms

www.defense-aerospace.com › release › mlrs…

cat-uxo.com

www.leberry.fr › bourges-18000 › actualites

www.defenseindustrydaily.com › gbu44-vip…

www.army-guide.com › eng › firm2944

www.bloomberg.com › profile › company

www.fi-aeroweb.com › Defense › HIMARS

www.mindef.gov.sg › web › portal › mindef

defence-blog.com › army › lockheed-martin…

The post HIMARS 7 appeared first on Romania Military.

Se pare ca avem un nou standard in artileria propulsata pentru tarile din partea nordica a Europei: sud-coreeanul K9 Thunder… La care se adauga India, unde sud-coreenii au castigat in 2015 o competitie in valoare de 800 mil.$ pentru livrarea a 100 de bucati, dar si Australia, care si-a exprimat in 2019 intentia de a cumpara 30 de bucati.

Cel mai mare client si primul la export ramane Turcia, care a cumparat licenta de productie a 350 de piese sub denumirea T-155 Firtina, produs din 2001, cu un cost suplimentar al licentei de 1,6 mil.$/exemplar.

Autoloaderul K9 la lucru:

Teste in Norvegia, unde a castigat competitia autopropulsatelor (ajungand in finala alaturi de elvetianul M109 “KAWEST”) sub denumirea K9 Vidar, cu un total al cumparaturilor de 24 de piese de artilerie + 6 vehicule K10 ARV:

Iar aici in trageri la finlandezi, care au cumparat 48 de piese in uz:

Pana si Estonia cumpara 12 tunuri autopropulsate K9…

Asa, de ciuda, iata si cadenta de care este capabil principalul sau contracandidat european – PzH2000:

Dupa ce K9 a castigat si in Polonia (desi acolo turela si tunul provin de la AS-90M Braveheart britanic) o comanda pentru productie sub licenta a 120 de sasiuri (pentru echiparea a 5 regimente), ultimele stiri anunta si o posibila colaborare pentru productia K2 Black Panther cu polonezii, la concurenta cu cea pentru italianul Ariete.:

Marius Zgureanu

The post K9 Thunder – pe cai mari appeared first on Romania Military.

M-142 HIMARS/High Mobility Artillery Rocket System, asa cum mentionam in capitolul anterior, este mai usor, evident, decat M-270. Masina de lupta cantareste, fara rachete, doar …10.886 kg, fiind cu 9072 kg mai usor decat M-270/19.958 kg (25.200 kg, gata de lupta). Datorita greutatii scazute, HIMARS e aerotransportabil cu C-130 Hercules –aeronava ce permite transportarea masinii gata de lupta  si in zone inaccesibile aeronavelor de transport gigant precum C-5 Galaxy. Asa cum bine stim, HIMARS duce un singur container cu 6 rachete (aceleasi folosite de M-270A1) sau un singur container MGM -140 ATACMS. Primul contract HIMARS Low-Rate Initial Product/LRIP a fost primit de LM in aprilie 2003, initial avand acelasi IFCS si ILMS ca M-270A1, acesta fiind ulterior modernizat –evident, clasificat (89 de masini de lupta pentru US Army+4 masini de lupta pentru USMC. In ianuarie 2004 a venit si cel de-al doilea contract, 25 de exemplare destinate US Army+ un exemplar destinat USMC. In ianuarie 2005 vine contractul nr.3 -37 de exemplare destinate US Army+ un exemplar destinat USMC. La acel moment, se avea in vedere achizitia a 900 de HIMARS, US Army+USMC. Se stie ca pana in 2015, LM livrase peste 350 de HIMARS US Army si USMC). La fabricarea HIMARS contribuie Armour Holdings Tactical Vehicle Division (astazi, BAE Systems Mobility&Protection System) –vehiculul si Lockheed Martin Missiles&Fire Control –rachete si restul. Concret, HIMARS are cateva caracteristici si atuu-ri interesante, comuniune clara, evidenta, cu M-270: echipamente comune, interoperabile, cu unitatile M-270A1; rachete MFOM/GMLRS si ATACMS compatibile, interschimbabile, cu M-270A1; tactica similara, tactica de baza MLRS, trage si fugi, comuna cu M-270A1; echipaj 3, insa masina de lupta poate fi operata si de un singur om in caz de nevoie –lansarea rachetelor, asta datorita automatizarii complexe a intregului proces de selectare si vizare a tintelor (totul se face din cabina, similar M-270A1, exceptand incarcarea containerelor cu rachete).

Deci, M-142 HIMARS are urmatoarele caracteristici: echipaj 3 –comandant, tragator si sofer; lungime 7 m; latime 2,40 m; inaltime 3,20 m; autonomie pe sosea 480 kmh; viteza maxima pe sosea 85 kmh; din 2008, HIMARS a beneficiat de un nou sistem de control al focului, acesta e denumit Universal Fire Control System/UFCS, acesta include, conform firavelor date publice, video, control tastatura, un gigabit putere de stocare a programelor, GPS, gradul de automatizare al procesului tragerii fiind maxim, insa, in caz de nevoie, se poate trece si pe manual. Din cate se cunoaste, UFCS a facut primele trageri cu ATACMS in martie 2008, primele trageri cu rachete GMLRS avand loc nu mult dupa aceea, in mai 2008. Foarte probabil, intregul process de tragere nu dureaza mai mult de 16 secunde de la momentul primirii datelor de la punctul de comanda.

Prima utilizare in lupta a venit rapid, 3 exemplare fiind utilizate/testate cu succes in lupta in cadrul operatiunii Iraqi Freedom. Si a fost doar inceputul…Si cu asta, gata HIMARS! Nu inainte insa de a vedea ceva preocupari europene din anii *70-*80/sec.XX pentru MLRS, e adevarat, subtirele in raport cu SUA!

De departe, cel mai interesant a fost italianul Firos/Field Rocket System realizat la sfarsitul anilor *70/sec.XX de compania Bombrini Parodi Delfino/BPD. Eeee…asta a fost interesant fiindca era similar BM-21 Grad, o incercare, reusita dealtfel, de a copia si egala MLRS-ul sovietic. Utiliza, precum Grad-ul, 40 de rachete calibrul 122 mm in doua variante, Firos-25 si Firos-30, despre acestea vom vorbi dar nu inainte de a ne opri asupra companiei BPD.

Bombrini Parodi Delfino/BPD (ultima denumire de sine statatoare a fost BPD Difesa e Spazio SpA, la sfarsitul anilor *70) a fost fondata in 1912 de Giovanni Bombrini (era fiul lui Carlo Bombrini, fondatorul Bancii Nationale italiene) si Leopoldo Parodi-Delfino (apartinea marii burghezii italiene)  la Colleferro, sudul Romei. Compania producea initial praf de pusca si explozibili, ulterior ingrasaminte agricole si ciment (fabrica se numea Societa Calce e Cementi si se afla la Segni). In 1938 au suferit un dezastru, o explozie la fabrica de explozibili a ucis 60 de muncitori. In WW II au livrat munitii si explozibili armatei italiene insa, dupa aceea au trecut la prelucrarea metalelor, a textilelor si a produselor chimice de uz casnic si industrial. Ultimul proprietar aflat in viata, Parodi-Delfino (Bombrini decedase in 1924), se asociaza datorita problemelor financiare cu SNIA-Viscosa in 1968, divizia chimica a SNIA devenind SNIA-BPD (in anii *80 producea rachete neghidate din gama Medusa, calibrele 51/81, precum si rachete calibrul 122 mm/Firos, cu lansare din aer sau de la sol). Asta pana cand actiunile BPD au fost vandute companiei Simmel Difesa din Colleferro, fiind denumita SNIA SpA. (Simmel Difesa a fost fondata in 1948 si producea munitii pentru Armata si Marina. In 1988 au fost inghititi de Fiat Group. Astazi, Simmel Difesa SpA apartine Nexter Group).

Firos -30 avea urmatoarele caracteristici: intrat in serviciul armatei italiene in 1987 (insa primul MLRS a fost Firos-25/1981, pe platforma unui camion comercial Fiat, realizat in putine exemplare. Greutate probabile 15-16 tone). In 2002, o masina de lupta+40 de rachete costa 787.000$; echipaj 3; greutate 17,30 tone, cabina usor blindata; lungime 7,50 m; latime 2,50 m; inaltime 3 m; platforma de transport Iveco 6×6, motor Diesel 232 CP supraalimentat, viteza maxima pe sosea 75 kmh, autonomie pe sosea 750 km. Urca pante de 60◦, trece pante inclinate de 30◦, trece obstacole verticale de 60 cm, trece santuri de maxim 1,20 m lungime, trece vaduri adanci de 1,20 m. Cabina blindata, protejata NBC, aer conditionat; lansator cu doua containere, fiecare container contine 20 de rachete calibrul 122 mm Firos-25/1981 si Firos-30/1987.

Lansatorul are in total 40 de tuburi; Firos-25 –racheta neghidata calibrul 122 mm a carei dezvoltare a debutat in 1981, foarte probabil. Greutate 58 kg, combustibil solid (motor –racheta ce dezvolta 5,51 tf. Greutate combustibil solid 22,20 kg), lungime 2,68 m ogiva HE-Frag de 20 kg, raza de actiune cuprinsa intre 8-25 km, viteza maxima 1692 kmh –in 2002, o racheta Firos costa 8200-9000$. Firos-30  –racheta neghidata calibrul 122 mm aparuta in 1987. Greutate 65-71,05 kg, combustibil solid, lungime 3,32 m,  ogiva HE-Frag (3,30 kg de exploziv de mare putere)/submunitii (ogiva poate contine 6 mine antitanc/22 mine antipersonal APM-66/77 bombleti antipersonal, vehicule neblindate sau usor blindate)/HE-I (fosfor)/iluminare, raza de actiune cuprinsa intre 8-35 km, viteza maxima 1692 kmh.

FIROS -PUNCTUL DE COMANDA BATALION -PCB

FIROS -VEHICUL DE SUPORT

Lansatorul cantareste 1,57 tone cu rachete Firos-25 si 1,71 tone cu rachete Firos-30, are 40 de tuburi/2 containere a cate 20 de rachete calibrul 122 mm, elevatie cuprinsa intre 0◦-60◦ (electric si manual), travers 105◦/stanga-dreapta, rata de foc -16 rachete in 40 de secunde. Lungimea tuburilor de lansare este de 3,70 m. Ambele rachete sunt stabilizate aerodinamic in zbor fiind prevazute cu aripioare de ghidare pliabile. Firos-30 MLRS a fost scos la pensie de italieni in 2002, iar Firos-25 pe la jumatatea anilor *90/sec.XX. Totusi, in 1994 a fost prezentata la o expozitie de profil variant navalizata a Firos-30, insa nu se stie daca a si fost realizata, cel mai probabil n-a fost desi exista supozitii ca mexicanii ar fi adaptat asa ceva pe barci de mare viteza –nimeni nu le-a vazut, totusi!

Armata italiana a avut in dotare 20 Firos-25/30 si 10 Firos-6, varianta mini a celei dintai. O baterie de Firos-25/30, in armata italiana, se compunea din 6 lansatoare, 6-10-12 vehicule de suport si un PCB. S-a exportat in Mexic (4-6 Firos-6 la Infanteria Marina), Emiratele Arabe Unite (40 Firos-25, primul client la export), Siria, Libia si Egipt (probabil).

FIAT CAMPAGNOLA&FIROS-6

Exista si varianta mini cunoscuta drept Firos-6, aparuta in perioada 1982-1985, rachetele avand calibrul 51 mm –un container contine 48 de rachete neghidate (rachetele deriva din SNEB, rachete neghidate aer-sol, PRND. Au ogive HE-Frag, HE-I, bombleti. Racheta are 1,05 m lungime, cantareste 4,80 kg, raza maxima de actiune fiind de 6550 m/39 de secunde de zbor, viteza maxima 1884 kmh). Lansatoarele sunt montate pe platforme 4×4 Land Rover Serie III, Fiat Campagnola/Fiat 1101-1107 (inspirat de Willys Jeep). Exista si o varianta montata pe transportor blindat amfibiu de trupe Fiat-6614, 4×4, produs de Oto Melara si Fiat (posibil sa fi fost doar un singur prototip prezentat armatei italiene). Lansatorul Firos-6 se poate roti 360◦, elevatia fiind cuprinsa intre -5◦/+45◦. Echipajul e format din 2-3 oameni, reincarcarea lansatorului durand maxim 5 minute. Lansatorul Firos-6 cantareste 250/480 kg, are 2,08 m lungime, 51/67 cm latime si 93 cm inaltime. Rata de foc e de 10 rachete pe secunda, darea focului se face electric.

FIROS-6 JEEP -MEXIC

La sfarsitul lui 1989, italienii aveau intentia sa dezvolte o noua racheta, Firos -70, calibrul 315 mm, 70 km raza de actiune, masina de lupta urmand a dispune de FCS (se afla in dezvoltare din aprilie 1985 la Ferranti Defence System, actual BAE Systems, si un sistem INS de ghidare pentru rachete Firos-30/70. Deci, acestea ar fi devenit ghidate!). Programul Firos-70 a fost anulat in perioada 1997-1999 pe motiv de…M-270 MLRS.

Oarecum similar Firos-6 a fost SARMAC S.A “Rattlebox”, sistem conceput de Thomson-Brandt Armements/Franta (astazi, parte a Thales Group) in 1976, initial doar pe afet de tun/8-16 rachete. Lansatorul mobil montat pe platforma 4×4 ACMAT VLRA a fost prezentat oficial in 1982, insa n-a fost achizitionat de armata franceza pe motiv de…M-270 MLRS, masina de lupta pe care francezii au si cumparat-o ulterior. ACMAT –Ateliers de Construction Mecanique de L’Atlantique/Meaux (armata franceza a operat 75 de versiuni ale acestui vehicul reusit. Inca il opereaza. S-a bucurat de mare succes la export, cu deosebire in Africa si Asia. Aerotransportabil C-130 si C-160 Transall, are variante 4×4, 6×6 si 8×8). VLRA –Vehicule Leger de Reconnaissance et d’Appui/Vehicul Usor de Recunoastere si Suport. Lansatorul mobil, varianta TPK 415 LRM (Lansator Mobil de Rachete), are urmatoarele caracteristici: camion 4×4;  greutate gol 5900 kg; greutate la incarcatura maxima 9400 kg; aerotransportabil si parasutabil. Nu a fost achizitionat de armata franceza ci de cea sud-coreeana; lungime 6,30 m; latime 2,10 m; inaltime 2,56 m, poate mai mult; rezerva de combustibil de 360 L/2 rezervoare laterale de 180 L fiecare; viteza maxima 100 kmh pe sosea; autonomie pe sosea 900-1000 km; consum de combustibil 23 L/100 km; urca pante de 65◦; parbriz rabatabil, demontabil; motor Perkins 6354, diesel, 6 cilindri, 145 CP/108 kW, racit cu apa; lansator tip LAU-97 cu 40 de tevi, calibrul 70 mm, elevatie cuprinsa intre  0◦/+55◦, travers 360◦.

Lansatorul era produs de catre compania belgiana Forges da Zeebrugge FZ din Herstal. Din cate se stie, LAU-97 n-a fost implementat de nicio tara NATO, insa se afla in dotarea Emiratelor Arabe Unite (au 18 sisteme) si Coreeii de Sud (astia au produs ceva similar); o salva completa de 40 de rachete e trasa in 60 secunde. Rachetele pot fi trase si single, cate una la fiecare 6 secunde; racheta are motor cu combustibil solid, ogiva HE-Frag de 4,30 kg, raza maxima de actiune fiind de 7900-9000 m cu lansatorul la unghi de 40◦. Cu lansatorul la unghi de 15◦, raza de actiune scade la 6000 m. Racheta cantareste probabil 8 kg si are cel putin 1,40 m lungime.

Am ajuns la final…Ce-ar mai fi de spus despre HIMARS? Eu zic ca doar atat, sa dea Domnul sa-l vedem in Romania cu cocarde pe “obrajori”, sa ne fie cu noroc si, odata cu MGM-140 ATACMS, sa reinviem o Arma demult apusa, Rachetele Operativ-Tactice. Insa un lucru e clar, Artileria trece la un nivel nevisat pana acum, cu Arme inteligente de ultima generatie, Arme care ne fac sa ne simtim un pic mai bine in lumea asta complicata. Felicitari MApN via SUA pentru alegerea facuta, succes artileristilor nostri in folosirea noii jucarii! HIMARS-ului ii uram cariera lunga fara incidente si fara lupte reale!

WW

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

ro.performancegunworks.com

https://nationalinterest.org › blog › the-ultimate-c…

weaponews.com

https://theamericans.fandom.com › wiki › Stealth…

www.thisdayinaviation.com › tag › nell

www.spectroom.com › 1022705295-t40-whi…

www.militaryfactory.com › armor › detail

nationalinterest.org › blog › buzz › steel-rain-…

www.darpa.mil › About Us

fas.org › man › dod-101 › sys › land › atacm…

www.forecastinternational.com › disp_pdf

tanks-encyclopedia.com

www.hdtglobal.com › product › m13a1-filter…

slideplayer.com

www.military-today.com › Trucks

www.fundinguniverse.com › company-histories

itstillruns.com › Engines oshkoshdefense.com › vehicles › m985a4-car…

missilethreat.csis.org › missile › atacms 

asc.army.mil › web › portfolio-item › atacms

www.defense-aerospace.com › release › mlrs…

cat-uxo.com

www.leberry.fr › bourges-18000 › actualites

www.defenseindustrydaily.com › gbu44-vip…

www.army-guide.com › eng › firm2944

www.bloomberg.com › profile › company

www.fi-aeroweb.com › Defense › HIMARS

www.mindef.gov.sg › web › portal › mindef

defence-blog.com › army › lockheed-martin…

www.forecastinternational.com › …

The post HIMARS 8 appeared first on Romania Military.

In primul rand, vorbim de armata sarba care de curand si-a testat sistemul MLRS OGANJ dotat cu noi rachete calibrul 122 mm, dar de aceasta data data discutam despre rachete cu raza extinsa, pana in 40 km.

Ministrul apararii de la Belgrad, Aleksandar Vulin, a declarat cu ocazia testului:

Today, the Serbian Armed Forces have shown what a modular OGANJ system can do. It is a modernized version with an armoured cab. We fired 122 mm rockets today. The 40 km range is something that has not been attempted so far. We have shown that we can do this and that in this way we can improve our abilities and our strength.

Iar domnul Vulin are dreptate sa fie binedispus, chiar are motive, industria militara din tara sa se descurca foarte bine, exporta, produce pentru armata sarba.

Prin “altii” din titlu intelegem, bineinteles, MApNul nostru de la Bucuresti, minister care numai cu apararea nu se ocupa, pentru ca este imposibil sa te numesti “minister al apararii” si tie sa nu-ti pese ca importi pulberea din Serbia sau Cehia, sa nu-ti pese de absolut niciun program de dotare in care industria romaneasca sa fie implicata in vreun fel, sa nu-ti pese de absolut nimic si sa cumperi toate cele din import.

Racheta sol-sol calibrul 122 mm cu bataie extinsa pana in 45 km am putea avea si noi in dotare, racheta in sine este conceptual gata de productie, dar nu exista comenzi si asta in conditiile in care pentru raza de pana in 45 km folosim LAR-160 israeliene, rachete ok, dar importate la cutie, in timp ce uzinele noastre se duc dracului intr-un ritm accelerat.

Imi aduc aminte de un raspuns al generaului Nicolae Ciuca pe vremea cand era Seful SMG. La intrebarea unui ziarist cu privire la situatia de la fabrica de pulberi Fagaras-Victoria, domnul Ciuca a raspuns ca acest subiect nu are legatura cu MApN ci cu Ministerul Economiei.

Tehnic vorbind asa este, dar daca mi-ar putea explica si mie cineva cum o fabrica care produce pulberi pentru motoare-racheta sau pentru proiectilele folosite in caz de razboi de Armata Romana nu este importanta pentru MApN, as ramane dator, ca eu nu pricep cum de MApN-ul continua si astazi sa priveasca cu mare indiferenta industria de aparare romaneasca.

P.S. Dar, de fapt, nu toata industria, aici am exagerat, sunt companii (private) care fac afaceri cu MApN-ul, cum ar fi faimoasa CSR care pe ultima suta de metri a intrat si in programul Pirahna 5 ca furnizor pentru sistemul de comunicatii. Dar, de fapt, furnizor va fi o companie canadiana, CSR-ul se va ocupa doar de… ei stiu de ce.

Va mai aduceti aminte de CSR? Ei sunt cei care au “integrat” si sistemul intercom si de comunicatii pe faimoasele Panhard-uri, toate cele 17 bucati.  “Integrat” este un termen mare, in realitate au prins sistemele de comunicatii facute de altii (Rafael, Panasonic si Harris) cu pocnituri in caroserie, dar au botezat vehiculul astfel obtinut ATB TU, un produs original CSR, dar ei doar cu pocnitul…

Dar CSR-ul este firma mare, castigasera si contractul de modernizare a fregatelor (si constructie a celor patru corvete) intr-o asociere cu o companie turceasca, contract care nu s-a materializat pana la urma. Greu de presupus care ar fi putut sa fie contributia CSR la modernizarea unor fregate.

Iar astazi ii vedem si la Pirahna 5. Iar programul Pirahna 5 are probleme mari fiind din punctul meu de vedere ca si reziliat, General Dynamics ne asigurase ca la sfarsitul lunii februarie 2020 toate cele 36 de masini de lupta vor fi gata in dotarea Armatei, ori pana acum Armata a refuzat sa le primeasca, testele continuand.

Tot onor MApN-ul era cat pe ce sa semneze un contract cu o alta companie vestita: Teamnet, de aceasta data. Astfel, Teamnet-ul (Teamdream-ul mai bine spus) trebuia sa livreze MApN 286 de masini blindate 4×4 cu o motorizare cu totul inexistenta pe planeta noastra in acel moment.

Registrul Auto Roman a explicat MApN ca o astfel de motorizare nu exista, MApN-ul  a raspuns ferm, citam:

La nivel mondial, exista producatori de motoare care sa respecte norma europeana de poluare de minim Euro 5 si sa permita si utilizarea combustibilului unic F-34 (Renault, Cummins, Iveco, MAN etc).

Raspunsul RAR:

Nu avem informatii despre motoare omologate european din punct de vedere al poluarii chimice si care sa functioneze cu astfel de combustibili, dar teoretic este posibil.

Adica teoretic putem ajunge pe Marte, realitatea insa este mai putin optimista.

Sunt bani pentru astfel de contracte, dar pentru a cumpara racheta sol-sol calibrul 122 mm cu bataie extinsa nu. Sunt bani pentru firme care vand ceva ce nu exista, dar ca fabrica de pulberi Victoria-Fagaras sa fie operationalizata nu avem, importam insa din Serbia si Cehia pulberi.

Si chiar si atunci cand cumparam ceva cumparam prost: fregate Type 22 dezarmate, in loc de Type 23 gata de lupta, radare pentru elicopterele Puma Naval care nu pot dirija rachete anti-nava, nu avem rachete HIMARS dotate cu sub-munitie AT, F-16 romanesti nu pot folosi rachete anti-nava, iar cand organizam noi licitatiile, abia atunci da MApN masura prostiei si incompetentei totale: achizitia de rachete anti-nava cu baza la sol, n-a depus nimeni oferta, in cazul licitatiei pentru corvete, balbaieli, am aflat din presa oferta castigatoare, probleme mari la caietul de sarcini.

Destul de multe licitatii anulate si anulate au ramas: 4×4 blindate, drone, transportoare blindate amfibii si neamfibii etc, nu suntem in stare de 30 de ani sa cumparam (de fabricat la noi nu mai discutam) niste amarate de obuziere autopropulsate, nu suntem in stare sa achizitionam o licenta pentru o arma de asalt moderna, cumparam din import pistoale.

Ca si in “marele” succes cu izoleta, care n-a prea fost deloc mare succes, nici macar una singura neputand fi folosita din motive… tehnice. Dar fabricam masti la Dragomiresti…

Si, ca sa nu ne mintim singuri, basmul cu 2% este doar un basm, conform Ministerului de Finante executia bugetara a MApN a fost urmatoarea: în 2017 s-au plătit de la bugetul statului sume echivalente a 1,7% din PIB, în 2018 1,8% din PIB iar în 2019, 1,69% din PIB. Pentru acest an, legea bugetului prevede alocarea a 1,87% din PIB pentru armată, adică mai puțin decât cerințele NATO. Sursa: AICI.

Pe de alta parte si exportul de transportoare blindate a fost si este in continuare sabotat. Cu ceva ani in urma am fi putut exporta + 400 de SAUR 1 in Irak, contractul a fost sabotat de la noi si irakienii s-au dus in Ucraina.

Astazi avem acelasi scenariu, exista posibilitatea ca Egiptul sa cumpere transportorul blindat SAUR 2, dar ar fi nevoie ca MApN sa cumpere doar cateva bucati pentru a putea arata clientului ca au in inzestrare un TAB gata de lupta. Initial MApN a fost de acord acum aflam ca ministrul apararii nu ar dori tranzactia. Dar discutiile continua, asa ca inca mai speram…

De citit si: Despre CSR si Panhard

Sau despre Teamnet si masina 4×4 blindata cu motorizare inexistenta

GeorgeGMT

The post Unii se straduiesc si reusesc, altii sunt facuti gramada appeared first on Romania Military.

Acest articol s-a nascut din…intamplare. N-a fost nicidecum planificat, povestea incepand cam asa…Aflandu-ma pe final cu articolul HIMARS, eram in pana de subiect, ce sa fac spre ca sa ma indrept, inspiratie zero! Va marturisesc ca sunt fan al tuturor documentarelor despre Arme, nu imi scapa nimic! In timpul vizionarii unui reportaj despre blindatele germane din WW II, prezentatorul lansa ideea ca tunurilor autopropulsate nu li se da atentia cuvenita desi au avut o mare importanta in Razboi. Bingo! Momentul de iluminare…Care a fost primul tun autopropulsat din lume, prima astfel de masina de lupta proiectata, si dai si cauta!!! Rezultatul e…Birch Gun (statistic, in ordinea proiectarii si aparitiei n-a fost primul, insa istoricii britanici il considera astfel!). Si da, tot Marea Britanie, insularii fiind pionieri in crearea tancurilor…Si aveau sa ramana pionieri si in crearea tunurilor autopropulsate asa cum vom vedea in articolul de fata chiar daca la acest capitol au fost lipsiti de noroc.

Cunoscute in terminologia militara sub numele de autotunuri, tunuri de asalt, obuziere autopropulsate, tunuri autopropulsate, au reprezentat si reprezinta o categorie aparte de tehnica militara. Destinatia lor este sprijinul infanteriei in ofensiva, lupta antitanc si loviturile de artilerie directe/indirecte, beneficiind de mobilitate si viteza (trebuie sa mentionam faptul ca in WW I au aparut tunuri si mitraliere antiaeriene montate pe camioane la toti beligerantii. Britanicii, spre exemplu, aveau camioane de 4 tone Peerless, pe a caror platforma se afla un tun Vickers Mk.I/76,2 mm, utilizat atat in trageri AA cat si in trageri de camp. Germanii aveau “7,7 cm Leichte Kraftwagengeschutze M1914”, calibrul 77 mm, montat pe platforma camioanelor Krupp-Daimler sau Erhardt-Rheinmetall, pe care-l utilizau similar britanicilor. Francezii aveau si ei “Canon de 75 antiaerien mle 1913-1917”, calibrul 75 mm, montat pe platforma camioanelor De Dion-Bouton. Insa toate acestea erau adaptari ad-hoc, nicidecum vehicule special create!).

GUN CARRIER MK.I -1917

  Ideea artileriei autopropulsate a aparut in WW I si a apartinut, initial, britanicilor…Gun Carrier Mk.I. Acesta a fost, oarecum, primul tun autopropulsat din lume -SPA/Self-Propelled Artillery. Spun oarecum fiindca platforma purtatoare, un tanc Mark I modificat, doar transporta tunul, acesta tragand independent de vehicul –pe pozitia de tragere tunul era descarcat din vehicul de catre servanti prin intermediul unei platforme mobile, aflata la partea frontala a acestuia, si i se monta afetul pe roti (rotile acestuia erau spitate cu patina din cauciuc, pe perioada transportului fiind prinse pe partile laterale ale vehiculului), dupa care era pregatit pentru tragere ca orice piesa de artilerie tractata. Gun Carrier Mark I avea urmatoarele caracteristici: dezvoltator Metropolitan Carriage,Wagon and Finance si  producator Kitson&Co (compania fabrica locomotive in Leeds, Hunslet, West Yorkshire), intre iunie-iulie 1917; 48/50 de exemplare realizate (2 au fost transformate in automacarale, acestea neavand cele doua cabine blindate. Au fost destinate recuperarii tancurilor avariate, fiind cunoscute ca „Gun Carrier Crane”); greutate 28,45/30 tone; lungime 10 m; latime 1,55 m; inaltime 2,30/2,41 m; echipaj 4+servantii tunului (de regula erau 6); motor Daimler, benzina, 105 CP; viteza maxima 5,95/6 km/h; autonomie 37,80/40 km; armament: un obuzier greu de calibrul 127 mm, „Ordnance BL-60 pounder” sau „Ordnance BL 6 inch 26 cwt”, calibrul 152,4 mm. Acest obuzier autopropulsat a fost dezvoltat in vederea operarii alaturi de tancurile Mark I si seria ce i-a urmat, sistemul de arma devenind uzual in WW II.

Gun Carrier Mark I a fost o transformare a tancului Mark I pentru a putea duce un obuzier greu sau un tun de camp pe o platforma deschisa, avand la baza multe componente specifice tancului original, dispunand de un echipaj de 4 oameni, al caror rol era identic cu cel al echipajelor de pe tancuri (comandantul –acesta avea in grija si sistemul de franare, mecanicul conductor –acesta era instruit sa se ocupe si de buna functionare a motorului, doi oameni ce se ocupau de schimbarea vitezelor), la care se alaturau cei 6 servanti ai tunului, condusi de catre un ofiter de artilerie. Doar conductorul si comandantul stateau in cate o mica cabina blindata, ambele cabine fiind dispuse la partea frontala a vehiculului (intre aceste cabine se gasea platforma deschisa a piesei de artilerie, aceasta fiind dispusa pe o platforma culisanta tip sanie. Piesa de artilerie era manevrata cu ajutorul unei macarale actionata manual, cu scripeti), restul echipajului stand pe platforma deschisa din spate. Pe platforma deschisa aflata in spatele celor doua mici cabine, lateral, se gaseau depozitate obuzele. In iunie 1917 primele astfel de “transportoare de artilerie” cum le mai numeau echipajele (asta si erau pana la urma), au fost vazute in Franta, insa nu este foarte clar daca au si participat la lupte, insa cel mai probabil n-au avut niciun impact asupra evolutiei frontului.

O caracteristica importanta a acestor “transportoare de artilerie” erau senilele si sistemul de rulare restilizate care, desi pastrau forma romboidala, nu mai “imbracau” intreg vehiculul precum la tancurile Mark I. Motorul de 105 CP se afla dispus la partea spate a vehiculului intr-un compartiment rectangular, tot aici gasindu-se si cele doua cutii de viteza. Initial vehiculele au dispus de remorca de ghidaj, dupa modelul Mark I, insa ulterior s-a renuntat la aceasta. Comunicarea intre comandant si conductor se facea prin semne. Arma, Ordnance BL6 inch 26cwt, a intrat in serviciu incepand din anul 1915, iesind la pensie abia in anul 1945 (a avut variante modernizate). Obuzierul avea urmatoarele caracteristici: numar de exemplare fabricate, 3633; servanti 10; lungime 6,58 m; lungimea tevii 2,03 m; calibrul 152,4 mm; elevatie cuprinsa intre 0◦/+45◦; latime 2,10 m; greutate cu afet 3693 kg; greutatea tevii 1295 kg; raza maxima de actiune; 8,70 km (WW I)/10 km (WW II); greutate proiectil: 45 kg (WW I)/39 kg (WW II); s-a aflat in dotarea mai multor state, Marea Britanie, Australia, Belgia, Canada, Italia, Grecia, Noua Zeelanda, Rusia si Africa de Sud. Germanii l-au folosit si ei, de captura, in WW II, numindu-l FH-412 (e).

Francezii au avut si ei artilerie autopropulsata, primul fiind “Canon de 194 mle GPF” (GPF –Grand Puissance Filloux), o arma inovatoare aparuta spre finalul WW I proiectata de compania Schneider’s Le Creusot. Fata de Gun Carrier-ul britanic care era doar un transportor de artilerie pe platforma, francezul chiar merita numele de tun autopropulsat –tunul si vehiculul fiind un tot unitar. Aceste obuziere autopropulsate au fost utilizate de germani in Rusia, 1942, sub numele de “19,4 cm Kanone 485 (f) auf Selbstfahrlafette”, Regimentul 84 Artilerie de Camp. Despre francez vom vorbi intr-un articol viitor, acum oprindu-ne strict asupra britanicilor.

Interesant e faptul ca dupa WW I, in contextul reducerii cheltuielilor militare si a relaxarii generale aduse de Pace, britanicii n-au renuntat la ideea de artilerie autopropulsata, la ideea mecanizarii artileriei (bineinteles, nici francezii n-au facut-o, obuzierul autopropulsat calibrul 220 mm, Renault Char Canon 75 si altele fiind doar cateva exemple). Asta deoarece experienta Marelui Razboi a relevat faptul ca mobilitatea artileriei e absolut necesara atat in ofensiva cat si in aparare, a evidentiat faptul ca este nevoie de platforme de transport puternice capabile sa duca rapid arme de mare calibru acolo unde e nevoie de ele pe campul de lupta. Desi existau tractoare de artilerie pe roti, mobilitatea acestora era limitata, si aceasta s-a vazut in noroaiele Europei devastata de Razboi. Existau si tractoare de artilerie pe senile, precum tractorul Holt-75, insa viteza in teren framantat era mica, iar daca tragea dupa el si un obuzier britanic calibrul 233 mm, Ordnance BL 9,2 inch, risca sa nu se mai miste prin noroi –ceea ce s-a si intamplat pe Somme nu de putine ori. Deci, cu alte cuvinte, era nevoie de o masina puternica, senilata, cu artilerie “la purtator”!

Ei bine, la inceputul anilor *20/sec.XX, industria britanica a cochetat cu ideea artileriei autopropulsate creand cateva prototipuri interesante care din pacate n-au atras prea mult interesul Biroului de Razboi/War Office, department de sine statator in cadrul guvernului britanic responsabil de Armata Britanica/1857-1964 (din 1964 se transfera Ministerului Apararii). Dintre aceste prototipuri se remarca prototipurile Birch Gun,acestea fiind considerate de istorici militari ca fiind primele tunuri autopropulsate dedicate din lume. Insa, inainte de a “opera” aceste prototipuri aparute in 1925, haideti sa vedem primele exemplare de artilerie autopropulsata realizate imediat dupa incetarea WW I.

In Marea Britanie la inceputul anilor *20/sec.XX au existat doi mari producatori care au cochetat cu ideea de tun autopropulsat, producatori ce au mers in doua directii diferite ca design,Vickers Limited cu prototipul “18-pdr Transporter”/1922 si Sir W.G Armstrong Whitworth&Co Ltd. cu prototipul “Light Artillery Transporter”/1924. In 1927, cele doua companii au fuzionat devenind Vickers-Armstrongs Limited, un mega-producator de armament britanic.

VICKERS 18-PDR TRANSPORTER -1922

Din cate se cunoaste, datele fiind firave, unicul prototip “18-pdr Transporter”/1922 avea urmatoarele caracteristici: transportor de artilerie pe platforma interioara, similar Gun Carrier Mark I, fabricant Vickers Limited din Sheffield. Tunul era urcat si coborat prin intermediul rampei spate. Foarte probabil era un tun de camp „Ordnance QF 18 pounder gun MK IV”, calibrul 84 mm, Model 1919, greutate 1,28 tone, afet cu roti spitate, tunul tragand un proiectil HE de 10 kg la maxim 10 km distanta. Exista surse care sustin ca era un obuzier Ordnance QF 3,7 -inch, calibrul 94 mm, Model 1917, acesta tragand un proiectil HE de 9 kg la maxim 5,40 km distanta; greutate 5 tone, fara arma si echipaj; motor Wolse, 80 CP, benzina. Motorul era fabricat de catre compania Wolseley Motors Limited din Birmingham; viteza maxima pe sosea 32 kmh. A fost prezentat oficial la Farnborough, in noiembrie 1922.

LIGHT ARTILLERY TRANSPORTER -MAREA BRITANIE

Unicul prototip “Light Artillery Transporter”/1924 avea urmatoarele caracteristici: primul prototip de artilerie autopropulsata autonom realizat in Marea Britanie dupa WW I, fabricant Sir W.G Armstrong Whitworth&Co Ltd din Elswick. Tunul era montat pe platforma tractorului mediu de artilerie Dragon Mk.I, la partea frontala a acestuia (platforma Dragon MK.I a aparut in 1922 fiind fabricat la Arsenalul din Woolwich prin modificarea unui tanc mediu Vickers Mk.I –putea duce 10 militari+soferul, insa putea tracta si un tun de camp de calibrul 84 mm). Tunul antiaerian era modelul „QF 13 pounder 9 CWT” Mark III/IV, calibrul 76,20 mm, Model 1917, greutate 7,50 tone, afet rotativ, tunul tragand un proiectil HE de 5,67 kg la maxim 5,80 km distanta, elevatie cuprinsa intre 0◦-80◦; in spatele tunului se afla rezerva de munitie si motorul AEC de 49 CP/37 kW, 4 cilindri (AEC –Asociated Equipment Company din Southall, 1912-1979. Acest motor a echipat camioanele AEC Y-Type, 3 tone,4×2, produse masiv in WW I pentru armata britanica si cea americana. Aproximativ 10.000 de exemplare s-au produs intre anii 1915-1922); viteza maxima pe sosea 19-20 kmh. Desi era un vehicul promitator, ieftin de produs si, evident, mobil in comparatie cu tunul tractat, datorita vitezei mici si a lipsei protectiei pentru echipaj, au facut ca acesta sa fie respins. S-a considerat, si pe buna dreptate, ca munitia era expusa loviturilor inamicului, un puscas putea lesne scoate din lupta echipajul si vehiculul insa, cu toate acestea, War Office a considerat designul „transportorului Usor de Artilerie” ca fiind…interesant.

Datorita acestui fapt s-a mers inainte cu realizarea artileriei autopropulsate, insa asta s-a facut de catre o alta companie si a dus la eroul articolului de fata, Birch Gun.  In sfarsit, aceasta masina de lupta se apropia de ceea ce trebuia sa fie un tun autopropulsat.

Povestea sa incepe in anul 1923 cand Sir James Frederick Noel Birch devine Master-General of the Ordnance/General-Comandant al Artileriei Regale in cadrul War Office, functie pe care a indeplinit-o pana la retragere in 1927, ulterior devenind director la Vickers-Armstrongs. Cavalerist, a cunoscut bine problemele artileriei in WW I, constientizand faptul ca artileria avea nevoie de mecanizare, mobilitate si viteza de reactie. Istorici militari britanici considera ca „Perioada Birch” coincide in Marea Britanie cu dezvoltarea artileriei autopropulsate, asta in ciuda faptului ca prototipurile Birch Gun n-au reusit sa atraga atentia comandamentului armatei britanice, ceea ce a facut ca insularii sa piarda startul, sa intarzie ani buni in introducerea in inzestrare a acestei categorii de tehnica.

Ei bine, in „Perioada Birch” a aparut ceea ce britanicii considera ca este prima piesa de artilerie autopropulsata din lume, realizata la Royal Arsenal Woolwich/RAW/Arsenalul Regal Woolwich in 1925. Din pacate pentru britanici, in ciuda faptului ca Arma s-a dovedit practica si de incredere, in cadrul Inaltului Comandament britanic vocile conservatoare care sustineau ca „este o masina scumpa iar un tractor de artilerie si o piesa tractata sunt mult mai ieftine. Piesa de artilerie tractata e mult mai mica, iar pregatirea pozitiei de tragere era mai usoara. Mecanizarea artileriei nu se justifica deoarece exista tancul” (eeeiiii, ca sa vezi! Pai mda, tancul are si el tun, nu-i asa?). Vocile progresiste care considerau ca artileria tractata si artileria autopropulsata sunt doar pana la punct similare ca misiune si utilizare, mobilitatea si viteza facand diferenta pe campul de lupta, acestea s-au pierdut odata cu startul mecanizarii artileriei. Dar sa vedem cu ce masina de lupta s-ar fi pricopsit artileristii regali daca ar fi avut un dram de noroc! (in WW II, armata britanica s-a bazat, cu deosebire, pe artilerie autopropulsata montata pe platforma tancului american Sherman –M7 Priest, cu toate ca produceau si ei incepand din 1942). Da’ cu conservatorismul nu te pui, asta aveau s-o afle si francezii in 1940…

Asa cum mentionam anterior, lucrarile la primul prototip Birch Gun au debutat in 1925, in plina „Perioada Birch”…Desi nu se cunoaste daca Sir James Frederick Noel Birch a avut un rol major in aparitia noii masini de lupta, aceasta ii poarta totusi numele. Autopropulsatul Birch Gun a fost dezvoltat la RAW si era total diferit de Light Artillery Transporter,fiind muuult mai aproape de conceptul de artilerie autopropulsata. Birch Gun a fost proiectat din start ca o arma mobila de artilerie universala, Arma putand executa atat trageri AA cat si trageri la sol. Pentru prima data a existat comuniune intre vehicul si tun, Arsenalul Regal din Woolwich modificand substantial tunul de camp calibrul 83,80/84 mm, Ordnance QF-18 pounder, pentru a putea executa si trageri AA –tunul se rotea 360◦. Platforma de transport a fost obtinuta prin modificarea tancului mediu Vickers Mark II (12 tone, un tun QF-3 pdr calibrul 47 mm in turela. 100 de exemplare construite intre anii 1924-1927), coca si sasiul suportand modificari majore efectuate la Arsenalul Regal din Woolwich –compartimentul motor si inaltimea partii superioare a cutiei blindate au fost substantial reduse, turela a disparut in locasul acesteia fiind montat tunul pe o platforma rotativa, mecanicul-conductor nu a mai beneficiat de mica turela blindata si postul de conducere inaltat (postul de conducere se inchidea printr-o simpla trapa cu balamale atunci cand mecanicul nu se afla la post. Acesta avea jumatate din corp expus tirului inamic ceea ce n-a bucurat deloc echipajul. La Vickers Mk.II, conductorul era complet protejat). Totusi, se pare ca au existat 3 versiuni ale postului de conducere la Birch Gun, cert fiind faptul ca versiunea finala avea postul de conducere inclus intr-o cusca blindata, partea superioara mobila fiind de forma romboidala. La primul prototip Birch Gun, cei 6 membri ai echipajului nu erau protejati –compartiment de lupta deschis.

Totusi, e neclar daca la primul prototip numit Birch Gun Mk.I platforma modificata a fost Vickers Mark II, deoarece la aceasta varianta calea de rulare, galetii, erau protejati printr-un scut, insa la primul prototip acest scut lipseste, deci, e posibil, conform surselor istorice britanice, sa fie vorba de Vickers Mark I. Oricum, Arsenalul din Woolwich a inceput lucrul la Birch Gun in 1923, data la care Vickers Mk.II se afla in dezvoltare, insa majoritatea surselor il dau drept „castigator” asa ca…il luam ca atare.

Birch Gun Mk.I avea urmatoarele caracteristici: tun autopropulsat, producator Royal Arsenal Woolwich, obtinut prin conversia unui blindat Vickers Mk.I/II. Aparut in ianuarie 1925; greutate 12,10 tone; lungime 5,80 m; latime 2,40 m; inaltime 2,30 m (Vickers Mk.II avea 2,80 m inaltime la partea superioara a cutiei blindate); echipaj 6, fara protectie in fata armelor inamice (Vickers Mk.II avea 5 echipaj); blindaj cutie blindata frontal 12 mm/lateral 8 mm/spate 8 mm/partea superioara 5/6 mm; motor –un Armstrong Siddeley, benzina, 8 cilindri –V8, 90 CP/67 kW la 3500 rpm; suspensie –boghiuri; viteza maxima pe sosea 45 kmh (mai mare decat la Vickers Mk.II care abia atingea 24 kmh. Oricum, motorul si transmisia erau aceleasi); autonomie pe sosea 192 km; armament –un tun de camp modificat Ordnance QF-18 pdr, arma putand executa si trageri antiaeriene. Rata de foc -6/9 proiectile/minut. Elevatie cuprinsa intre -5◦ (probabil)/80◦. Raza maxima de actiune in trageri directe era de 6000 m, in trageri AA, probabil 3500-4000 m.

Acest prim-prototip a fost testat timp de un an de catre 28 Battery, 9 th Field Brigade, Royal Artillery/Bateria 28, Brigada 9 Artilerie de Camp, Artileria Regala. Pe baza testelor, artileristii au intocmit o lista de corectii si modernizari, printre acestea regasindu-se scut de protectie frontal pentru tun, ulterior, conform surselor, cerinta a fost extinsa la un scut de protectie pentru compartimentul de lupta (asta se va vedea la ultimul prototip, acesta avand tunul incastrat in turela si manta din otel ce proteja echipajul/servantii). Chiar si asa, s-au comandat 4 prototipuri care au fost gata intr-un an, fiecare costand 12.250 de lire sterline, o suma colosala pe atunci (cam 1000 de lire sterline per tona).

Toate cele 7 prototipuri au fost testate in cadrul manevrelor desfasurate in apropierea satului Kimberley, aflat la aproximativ 5 km nord-vest de orasul Wymondham, chiar de la primele exercitii, 13 noiembrie 1926, demonstrand potentialul noii tehnologii in cadrul efortului de mecanizare a armatei britanice. Tunurile autopropulsate s-au „simtit” foarte bine in compania blindatelor, a tractoarelor de artilerie si a tunurilor tractate demonstrandu-si in mod clar si evident superioritatea fata de artileria tractata. Trecerea in stare de lupta a tunului autopropulsat dura cateva secunde, pe cand o piesa tractata avea nevoie de un minut cu servanti bine antrenati, iar despre mobilitate si viteza nici nu mai vorbi. Mai mult decat atat, Birch Gun n-a avut nicio problema in teren framantat, noroios pe o ploaie torentiala, pe cand tractoarele de artilerie semisenilate Burford Kegresse au ramas impotmolite sau s-au miscat cu mare greutate (Burford Kegresse avea la baza camionul Burford, 4 axe, 4×2, puntea spate fiind produsa de Citroen/Franta. A aparut in 1926 si a avut o viata scurta fiind scos la pensiesi casat in 1929 –un vehicul nereusit cu rezistenta mica la uzura, vehicul ce se strica extrem de rapid. Dar asta e alta poveste). Birch Gun tinea trena tancurilor avand o mobilitate excelenta in teren accidentat, asta s-a vazut si in 1927 in cadrul marilor manevre cu blindate efectuate de catre Experimental Mechanized Force/EMF/Forta Mecanizata Experimentala in sud-vestul tarii, in apropierea orasului Stratford-upon-Avon si a Raului Avon. EMF a fost o formatiune experimentala de nivel brigada a armatei britanice creata oficial pe 1 mai 1927, aceasta avand scopul de a inova, testa si investiga tehnici, proceduri si echipamente destinate razboiul cu blindate (a fost prima brigada experimentala, de test, de blindate din lume. Timp de doi ani, intre 1927-1929, sub comanda generalului-maior Robert John Collins, a participat la exercitii care au demonstrat superioritatea fortelor mecanizate in fata infanteriei si cavaleriei traditionale in armata britanica si nu numai. In 1931, Marea Britanie avea o brigada de blindate ce avea in compunere 3 batalioane mixte de tancuri medii Vickers Mk.I/II si un batalion de automitraliere/tanchete Carden Loyd).

BIRCH GUN LA TREABA

Insa conservatorii si detractorii au avut castig de cauza, toate cele 7 prototipuri Birch Gun au fost retrase in perioada iunie-iulie 1931, astfel incat britanicii au pierdut oportunitatea de a avea astfel de vehicule specializate in sprijinul infanteriei si blindatelor. Abia in WW II, armata britanica avea sa se bucure de beneficiile artileriei autopropulsate…Lectiile valoroase invatate si dovedite de EMF s-au pierdut, utilizarea fortelor blindate in sprijinul infanteriei sub umbrela artileriei autopropulsate au fost lectii ce au trebuit reinvatate in WW II, lectii pe care Wehrmacht-ul le-a aplicat inca din 1939 cu efect devastator in cadrul razboiului-fulger (sa nu uitam ca germanii aveau la inceputul razboiului obuzierul autopropulsat 15 cm sIG-33 Sf, calibrul 150 mm, initial doar pe platforma Panzer I/II. 38 de exemplare au luat parte la cucerirea Frantei in 1940. Au fost vazute si in Polonia, 1939 –probabil 15 exemplare. Britanicii, abia in 1942 aveau sa vina cu Bishop, un SPG pe platforma tancului Valentine dotat cu un obuzier calibrul 87,60 mm).

Prototip nr.2, Birch Gun Mk.II avea aceleasi caracteristici ca Mk.I insa tunul a fost prevazut cu un scut blindat din otel de 6 mm grosime iar platforma, foarte probabil, a fost Vickers Mk.II avand scut de protectie la galeti. Se pare ca initial a avut un tun Vickers QF 2,95 –inch, tun de munte calibrul 75 mm, modificat –elevatie maxima 70◦, conform surselor independente, acesta fiind inlocuit rapid cu cel de 84 mm. E putin probabil sa fie asa deoarece sursele oficiale sustin ca toate exemplarele au avut acelasi tun, Ordnance QF-18 pdr.

Prototip nr.3, Birch Gun Mk.IB avea aceleasi caracteristici ca Mk.II insa dispunea de blindaj adaugat. Nu se stie unde dar se vehiculeaza ca a fost vorba de placi demontabile de blindaj adaugate pe lateralele scutului tunului, crescand nivelul de protectie al servantilor.

Prototip nr.4, Birch Gun Mk.IC era similar Mk.1B, insa probabil mai avea ceva blindaj adaugat insa nu exista date certe pe unde, ce si cum. Se vehiculeaza ca racirea motorului a fost imbunatatita, la fel si transmisia, insa nu exista date in acest sens.
Prototip nr.5, Birch Gun Mk.ID, foarte probabil, avea sasiu modernizat. Acest prototip si cele care i-au urmat, au primit numere de serie de la WD D.188 la WD.191, unde litera D arata ca masina de lupta e clasificata tractor de artilerie. O idee cel putin ciudata, asta daca intr-adevar asa a si fost deoarece sursele sunt ambigue! La acest prototip si cele care i-au urmat, tunul avea aparat de ochire si vizare imbunatatit demontabil (luneta optica nu era afectata de ploaie, praf sau inghet, conform surselor independente). De asemenea, rezerva interna de proiectile a crescut la 80 de unitati.

Ultimele doua prototipuri, nr.6 si nr.7, sunt de departe cele mai interesante. Acestea au fost comandate de Armata in decembrie 1927 si mareau substantial protectia echipajului.

BIRCH GUN MK.1E -DETALII INTERIOR

Prototipul nr.6 cunoscut drept Birch Gun Mk.IE, avea tun in turela, aceasta fiind montata deasupra unei centuri blindate care continea mecanismul turelei. Mecanicul-conductor dispunea de o mica turela blindata cu plafon rabatabil de forma romboidala. Bineainteles, protectia marita substantial a venit cu un pret, greutate marita si viteza scazuta. Greutatea a crescut cu aproximativ o tona, viteza pe sosea scazand la 25-25,60 kmh, iar in teren accidentat abia se misca cu 14 kmh. Mai mult decat atat, datorita turelei si centurii blindate de sub ea, inaltimea vehiculului a crescut simtitor depasind-o pe cea a tancului mediu Vickers Mk.II. Asta, bineinteles, a modificat centrul de greutate, masina de lupta avand tendinta de a se rasturna chiar si pe o panta moderata. Acest prototip a primit numarul WD D.416.
Prototipul nr.7, ultimul, cunoscut drept Birch Gun Mk.IF, era similar Mk.IE insa avea turela modificata in vederea coborarii centrului de greutate, reducerii inaltimii si scaderea greutatii intregului vehicul. La acest prototip, turela era largita avand plafon aproape orizontal, practic tunul era „imbracat” cu o centura blindata. Acest prototip a primit numarul WD D.417, rezerva interna de munitie fiind de 88 de proiectile.

BIRCH GUN MK.1F

VEDERE DIN SPATE

Desi promiteau, aceste vehicule au inceput sa fie ignorate dupa ce Sir Birch a plecat din functie ducandu-se la compania Vickers, in 1927. Inlocuitorul sau, General-locotenent Sir Webb Gillman, le-a considerat „scumpe si inutile” dand castig de cauza tractoarelor de artilerie, cu deosebire a celor din familia Vickers Dragon, vehicule a caror dezvoltare a debutat in 1924, primul fiind Armstrong-Siddeley Dragon (o alta poveste, bineinteles!). Desi cele 7 prototipuri Birch Gun au ramas in uz, odata cu desfiintarea EMF in 1929 au intrat intr-un con de umbra…Nu se stie daca au mai fost utilizate in aplicatii dar se stie ca in vara lui 1931 au fost casate. A fost o mare greseala, Marea Britanie intrand in WW II fara artilerie autopropulsata, reluand proiectarea acestor arme abia in 1941 dupa ce le-au vazut utilitatea in Franta, scotand Bishop, Deacon si Archer (despre toate acestea in articole viitoare).

 WW 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

warspot.ru

catainium.blogspot.com › birc…

tankdevelopment.blogspot.com › …

wikiwarriors.org › title=18-pd…

alternatehistory.com

The post BIRCH GUN appeared first on Romania Military.

In orice armata decent dotata putem observa importanta “calibrelor mari”. Artileria clasica si reactiva, calibrul 155 mm,122/160/270 mm si chiar mai mare, mortiere pentru linia I-a. Si cam atat, la care se adauga si aviatia cu bombe, rachete ghidate si neghidate, cu calibre si greutati diferite.

La sol avem tancuri, flancate de MLI-uri (aici gasim 30/35 mm, chiar 40 mm la cei mai psihopati), plus transportoarele de trupe dotate cu ce are fiecare pe langa casa, in general mitraliera de 12,7 plus un aruncator de 40 mm, la care se pot adauga tunuri de 25 mm, poate chiar 30 mm.

Asa-i in lumea vestica, la rusi insa alta logica, alta mancare de peste, alte calibre…

Daca ne ducem aminte de pataniile germanilor (si ale romanilor) pe frontul de est in cel de-al doilea razboi mondial constatam ca sovieticii nu treceau la atac pana nu strangeau 500-700 chiar o mie de obuziere pe kilometrul de front, dupa care bombardau cu intreaga artilerie (basca Katiusele) cat este ziua de lunga, plus noaptea.

Adevarat ca germanii sustineau ca precizia si calitatea proiectilelor lasa de dorit, ca unele proiectile nu prea explodau (de parca aveau vreun motiv sa se planga din aceasta cauza), dar in linii mari, cand “vecinu” iti arunca-n cap sute de mii de proiectile, sute de tone de explozibil, faptul ca “unele” nu prea explodau iti aduce doar o vaga alinare. La artilerie, cantitatea chiar ca poate tine loc de calitate…

Revenind la vremurile noastre pandemice, observam ca ivanii au bagat la cap lectiile stramosilor lor sovietici si au retinut un lucru simplu: cu cat poti arunca asupra inamicului o cantitate mai mare de munitie cu atat mai bine pentru tine si mai rau pentru el.

Pana la urma, daca esti in atac vrei sa-ti tii inamicul cu nasul in tarana, sa nu te poata intampina asa cum se cuvine, si realizezi acest lucru folosind o cantitate cat mai mare de munitie. Iar daca “al’ de vis-à-vis de tine” vrea sa-ti intoarca vizita, tot cantitatea de munitie si de guri de foc este raspunsul; ‘geaba vrea sa vie daca n-are pe unde si moare incercand.

Am auzit cu totii de BMPT Terminator, vehicul blindat greu de sprijin cu foc pe sasiu de T-72. Rusii zic ca l-au proiectat (si) cu gandul la lupta urbana si n-am nici un motiv sa nu-i cred, dar blindatul sus-numit are ca rol principal insotirea tancurilor in lupta, detectarea rapida a inamicului (dispune de o droaie de senzori) si potopirea acestuia cu o cantitate incredibila de munitie, pe principiul ca dai dupa el pana nu mai misca.

“Terminatorul” dispune de doua tunuri rapide de 30 mm, patru lansatoare de rachete AT, doua lansatoare de grenade si o mitraliera, totul pe un sasiu de foarte mare mobilitate. De distrus il distrugi clasic cu metode anti-tanc ca altfel n-ai cum, cert este ca daca ala pune pe tine doua tunuri de 30 mm si o mitraliera nu prea mai ai cum sa scoti capul de la adapost, ivanii se apropie de tine si cu asta basta.

Doar ca, se vede treaba, ca tunul de 30 mm este considerat cam modest in armata rusa si cum cel mai mare pitic din lume este cel sovietic, rusii au mers mai departe cu noua generatie de BMPT-uri, de aceasta data pe sasiu de Armata.

BMPT 3

Ei bine, noua generatie vine si cu un nou calibru: 57 mm. Tunul ne este cunoscut, il avem si noi in dotare, este S 60-ul anti-aerian. Doar ca de aceasta data a fost montat pe sasiu de tanc alaturi de rachete AT, mitraliere si o noua generatie de senzori.

Nu a fost inca trimis in productia de serie dar se pare ca va fi curand.

Acum, orice armata se doteaza in functie (si) de ce are inamicul si nu pot sa nu ma gandesc ce sanse are orice alt vehicul, cu exceptia tancurilor, in fata unui tun rapid de 57 mm?! Rezista Boxerul, Pirahna 5, VBCI, Puma MLI sau Lynxul la asa ceva? Probabil ca nu rezista nimic altceva decat un tanc serios.

Sigur ca acest calibru enorm prezinta si dezavantaje, cum ar fi rezerva mai mica de proiectile, pretul mai mare etc, dar cand te intalnesti cu el in prima linie toate acestea sunt simple fineturi de fite, realitatea este ca n-ai cum sa-l opresti decat cu calibre mari: artilerie, rachete AT, aviatie.

Necazul vine insa de la faptul ca si BMPT-ul are artileria lui de sprijin, aviatie sau sisteme AA de escorta si sustinere, are si BMPT infanterie de sprijin, de exemplu BMP 3.

BMP 3

Si daca tot am amintit de BMP 3, cea mai moderna din neamul ei, sa spunem ca dracovenia este o ruda mai evoluata a BMP 1, doar ca ivanii au intarit-o pe la protectie (rezista conform pliantului la calibrul 30 mm in arcul frontal) si are un tun de 100 mm…

Adevarat ca nu-i tun anti-tanc de inalta presiune, dar are, da-l dracului, 100 mm in calibru si daca te ia la ochi, daca te mai si nimereste, vaya con Dios.

Chiar daca este un tun pentru suportul infanteriei, nu crez ca un transportor blindat sau MLI sa-i reziste. Te paleste, ala esti, devii statistica.

Asta nu inseamna ca trebuie sa ne predam deja, exista cai de a opri astfel de calibre, cele mai la indemana (nu a noastra ci a unei armate dotate decent) sunt aviatia, submunitia, bombe ghidate, rachete AT, artileria cu raza lunga si de inalta precizie, cu un accent pus pe artilerie si sub-munitie.

Dar showul incepe mai ales atunci cand pierzi suprematia aeriana, abia atunci vine dihorul de mare calibru dupa gainile tale si singura ta sansa este sa te ingropi, sa astepti sa treaca, sa-i cureti infanteria de dupa si apoi sa-I hartuiesti cu ce ai la indemana. Tot clasic adica…

Dar lasand proprietarul la o parte, asa putere de foc (si de incasare) si-ar dori orice ofiter de front, pentru ca – sa fim seriosi –  daca tu ai tun de 30/35 mm si blindajul frontal rezista cu greu la 30 mm, iar inamicul tau iti arata un tun de 57 mm, nu mai zic de 100 mm, atunci in mod clar trebuie sa-l poti opri altfel.

Gandindu-de la noi, avem HIMARS – bravo noua, chiar si fara submunitie AT tot sunt bune ca au raza mare si precizie, mai avem LAROM si APRA, bune si dansele, raza mijlocie spre mica, ghidare mai modesta, dar avem putine, avem rachete Spike AT. In materie de artilerie clasica, n-avem mai nimic, iar la aviatie stam cum stam, atac la sol la modul serios il poti face doar cu F-16, doar ca zburatoarea americana a venit cam golasa pe segmentul atacului la sol, cele cateva Maverick fiind cu totul si cu totul doar decorative.

Ca sa pui reactiva pe ei iti trebuie informatii, ceva drone (de satelit nu mai putem discuta), mobilitate mare, munitie suficienta.

P.S. Ca sa va faceti o idee, din ce mai stiu eu, artileria a facut macel in WW1 (ne referim la luptele de pe front) si nici in WW2 n-a fost deloc de neglijat (germanii pot depune marturie), iar astazi stim ca rusii investesc masiv in artileria lor (raza crescuta, precizie), cresc calibrele de pe vehiculele blindate de sprijin.

Ori in aceste conditii Pirahna 5 mai poate juca rolul de MLI la insotirea tancurilor, ar mai putea fi un blindat care sa lupte cu MLI-urile rusesti? Sigur, cine vede primul, trage primul, distanta si precizia angajarii conteaza enorm, cantitatea de munitie disponibila la bord este importanta, cert este ca un BMP 3/BMPT poate distruge o MLI romaneasca/europeana din prima lovitura pe tinta, noi tre’ sa avem noroc sa prindem rusoaica mai din lateral sau de la o distanta mai mica.

Rusii compenseaza astfel precizia mai slaba a sistemelor lor de conducere a focului (daca o fi mai slaba) prin cresterea puterii de foc la un calibru superior.

Si ca sa citez un cunoscut: “ti-o da dupa ceafa si asta nu e bine.”

GeorgeGMT

The post Calibrul 57 mm… appeared first on Romania Military.

Nu va panicati, nu cumparam nimic! Banii vor merge la spitale, in educatie, cercetare si autostrazi, ca de obicei!

Doar voiam sa va mai dau o stire despre cal. 57mm… estic.

Sper ca va mai amintiti de slovenii de la Valhalla, cu turela Odin KM-570 teleoperata si bazata pe tunul Bofors cal. 57 mm L/70 al BAE Systems.

Intre timp, tot acei sloveni au mai muncit putin la conceptul respectiv, spre diversificare, si au obtinut ceva denumit Spyder: un sistem autonom, teleoperabil in pozitie fixa, de tip santinela.

Spyder 57mm – santinela

Acesta introduce in ecuatie:

• un tun cal. 57mm S60 (S-60 L/76.6 varianta S-68A folosind munitie cal. 57x348mm ex-sovietic, din cele pe care noi inca ne incapatanam sa le folosim) cu alimentarea modificata pentru a folosi banda inlantuita (in locul ramei de cate 4 proiectile) si cadenta 120 lov./minut;
• o mitraliera KPV cal. 14,5mm (tot ex-sovietica si pe care noi inca avem capacitatea sa o producem, nu doar sa o folosim);
• doua blocuri lansatoare pentru rachete nedirijate sau dirijate cal. 70mm;
• Turela Odin modificata prin adaugare container pentru pozitie statica, cu magazie de 96 lovituri cal. 57mm si 300 cal. 14,5mm, cu trepied de adaptare si fixare in teren pe talpici, si o masa totala de 5 tone (la o lungime de max. 7m cu tot cu tun si trepied si o inaltime de 2,5m). In versiunea montabila pe vehicul, turela cantareste doar 3,8 tone si este protejabila balistic pana la nivel 3 STANAG 4569 ;

Turela destinata vehiculelor, in expozitie

Turela se poate roti la 360° iar tunul beneficiaza de o elevatie de la -20° la +70°. Tunul modernizat poate trage cu eficacitate pana la 6km si folosi munitie OR-281U High Explosive Traced (HEI) si BR-281 armor-piercing tracer (APC-T) care poate perfora pana la 96 mm blindaj la 1000 m.

Mitraliera KPVT cal. 14,5mm poate folosi munitie de tip B­32 armor-piercing incendiary, BZT armor-piercing tracer si MDZ instant-action incendiary, cu o distanta eficace de pana in 2km in mod antiaerian, respectiv 1,5km terestru.

Legat de munitie, sa ne reamintim putin tabela comparativa de aici:

Versiunea turelei Spyder integrate pe transportor blindat amfibiu

Descoperirea tintelor se face cu un radar integrat corelat cu bila electro-optica, cu capacitati de descoperire si incadrare tinte situate pana la 15 respectiv 20km. Turela este dotata si cu vizor panoramic pentru modul de lupta terestru, corelat cu un telemetru LASER.

Pacat ca munitia cal. 57mm nu are si o versiune cu explozie prin programare la gura tevii (a.k.a AHEAD). Cat despre rachete, la fel de bine s-ar putea folosi un container pentru STAR-80L, sau un container pentru FIM-92 Stinger sau Mistral, similar celui de pe Avenger SHORAD. Pentru modul terestru mai lipsesc doar niste rachete antitanc. De pe flancul nostru, Polonia (Zakłady Mechaniczne Tarnów ) si Ungaria ( DIMÁVAG in Miskolc–Diósgyőr) par sa fi fost producatori de S-60 AZP cal. 57mm. Polonezii figureaza cu un istoric de vreo 500 de sisteme, Ceho-Slovacii cu 575, Ungaria cu sub 200 iar ucrainenii cu vreo 400..

Si doua intrebari:

• slovenii furnizeaza si tevi de schimb pentru S-67?
• cat costa sistemul?

Marius Zgureanu

Surse:

ArmyRecognition.com

Citeste si:
S-60/ 57mm loveste din nou
Artileria autopropulsata – cea antiaeriana
M53/59 Praha
Oto Melara cal.76mm va inlocui cal. 57mm in flota americana?
Turele usoare – calibre medii
Tun cal.20mm suficient pe elicopterele de atac?
Noul tun CTA calibrul 40mm intra in productie
EAPS-ID cal.50mm
Modernizari ale armamentului existent, solutii stop gap
Modernizari ale armamentului existent, solutii stop gap (II)
Noutati in gama BMP-3
Rheinmetall Lynx
Noul AFV singaporez
Turela Odin KM-570
Centauro II MGS
CV-90 cu Mjölner si Iron Fist
LAZAR 3 si Lakota
Cockerill Systems: lucrul in echipa cu UAV si rachete AT
BTR-4 si module de lupta
ZSU-57-2 Terminator?
Namer devine masina de lupta
Conceptul de MLI Carmel, si un pic de competitie la cehi
Da’ turela, cat e turela?
Turele si arme calibru mediu pentru masini de lupta
Rachete multirol Thales LMM integrate pe turele
Rachete si turele turcesti la IDEF 2015
Turele multirol RIwP
Genealogia turelelor telecomandate romanest

The post Spyder 57mm o data, de doua ori, adjudecat!!! appeared first on Romania Military.

Da, e romaneasca si tocmai brevetata si gata de productie la Carfil. Respectiva munitie, care combina capul de lupta exploziv cu o componenta termobarica, este ofeirta in 3 variante:

• 40mm termobaric “clasic”;

• 70mm mixt cu focos de impact anti-ricoseu;

• 70mm mixt cu focos electronic cu detonare intarziata pentru explozia dupa penetrarea obstacolului.

In urma cu vreo 10 ani (2011- omologare prototipul nr. 2) fusese testata si lovitura termobarica PG-7TB  cal. 105mm, tot pentru AG-7 (studiu inceput in 2007), dar se pare ca omologarea nu a fost finalizata, cert este ca lovitura nu a fost acceptata in productie. Pe lista de produse a ROMARM se afla insa varianta PG-7EI, tot in calibrul 105mm, cu o masa de 4,5kg. In 2017 la poligonul Cincu a fost realizata o testare cu lansare de pe lansatorul triplu AGI a unor munitii termobarice cal. 40mm.

Macar daca tot avem gramada de tevi de AG-7, sa poata folosi niste munitii mai moderne…

Aplicatia acestui cap de lupta mixt, daca se dovedeste a fi atat de interesant, se poate extinde si la alte categorii de munitie, cum ar fi AG-9, PRND-urile (cal. 57mm si 80mm) sau munitiile ghidate gen STAR-80L, precum si munitiile APRA/LAROM cal.122mm. De altfel se zvonea ceva la acest ultim calibru mentionat… si nu e doar un zvon: lovitura reactiva cal. 122mm HE-TB si focos MRV-U.

Intorcandu-ne la echipamentul portabil de infanterie, mai stie cineva ce e asta?

Marius Zgureanu

Surse:

http://carfil.ro/download/new-concept-2020.pdf 

http://romarm.ro/en/product_category/anti-tank-grenades/

https://www.tacticamagazine.com/2017/08/28/thermobaric-ammunition-for-the-3×40-millimeters-grenade-launcher/

http://romarm.ro/en/product/lovitura-termobarica-pg-7-ei/

http://romarm.ro/product_category/rockets-and-missiles/

Citeste si:

http://www.rumaniamilitary.ro/mgk-bur-intra-inzestrare

http://www.rumaniamilitary.ro/arma-termobarica-centrul-de-cercetare-chimica-nbc-si-ecologica

http://www.rumaniamilitary.ro/lovitura-termobarica

https://www.rumaniamilitary.ro/pg-7tb-termobaric-romanesc

https://www.rumaniamilitary.ro/gm-94-shotgun-termobaric

https://www.rumaniamilitary.ro/testarea-primei-arme-termobarice-facuta-in-romania

The post Noua munitie termobarica exploziva pentru AG-7 appeared first on Romania Military.

Ca de obicei, noi suntem inovatori si avand excedent de guri de foc in calibrul NATO 155mm, ale noastre Gvozdika si Model1989 ruginesc trase pe dreapta de ani buni, desi erau aproape la inceput de viata cand au fost retrase.

La altii se pare ca nu!

Sarbii, rusii si ucrainenii (cu ajutorul cehilor de la Excalibur Army) revitalizeaza si modernizeaza ale lor 2S1 Gvozdika:“As you can see, this is a great artillery tool, and with the modernization, we are currently working on, which you could see on this functional model, Gvozdika shows that it is extremely usable, very useful and will continue for a long, long time to serve in our Army”, zise ministrul sarb Aleksandar Vulin.

Sarbii le modernizeaza pe ale lor cu un nou sistem modern de control al tragerii (computer balistic) si cu munitii cu distanta extinsa cu 38% fata de vechea munitie. De la ajungerea in pozitie, versiunea modernizata poate deschide focul in 20 de secunde. Sarbii au facut deja un test de tragere de tip impact simultan multiplu (MRSI) pentru 4 lovituri, dar in versiunea finala se spera sa se ajunga la 6 lovituri, ceea ce ar putea insemna prezenta unui autoloader similar cu cel dezvoltat pentru D-30M in versiunea Sora 122mm, sau macar a unui sistem de incarcare asistata.

Ah da, mai sunt si 2S1T Goździk deja modernizate ale polonezilor, cu sistem digital de control al tragerii de tip TOPAZ, GPS, comunicatii digitale.

Sa ne reamintim ca cele 42 de sisteme ale noastre M1989, dotate cu obuzier A565 (lungime 38 de calibre, varianta autohtona a obuzierului 2A18 /D-30) au o cadenta maxima de tragere de 5 lovituri pe minut, iar in ritm sustinut de doar 2 lovituri/minut. Deci departe de standardul MRSI pe care vor sarbii sa il obtina.

Rusii le modernizeaza pe ale lor la standardul 2S1M/ 2S34 Hosta, adica in principal il echipeaza cu un nou obuzier-aruncator de proiectile 2A80/2A80-1 cal. 120mm (putand folosi datorita sistemului de control Malakhit inclusiv munitie ghidata Kitolov-2M, cu capacitate “top-attack”), cu o distanta de tragere de pana la 14km si o cadenta de 10-12 proiectile pe minut, putand folosi si munitie vestica..Pentru a vedea partea goala a paharului rusii considera ca acest cal. 122mm nu mai este satisfacator ca putere exploziva, comparand-o cu calibrul 152mm, rusii avand oricum o rezerva imensa de piese de artilerie in acest ultim calibru.

Iata (cu multumiri lui Nicusor) si cateva motive ilustrate specifice obuzierului M-30, pentru care 122mm are nisa sa: comparatie imprastiere/disipatie suflu, dimensiune crater:

Alte motive de actualitate pentru un astfel de calibru ar fi:

• aparitia de noi munitii cu raza extinsa si noi incarcaturi de lupta (vezi si noul nostru mix termobaric-exploziv pentru AG-7, AG-9 si loviturile reactive cal. 122mm)
• capacitatea de a folosi, prin modernizare, lovituri ghidate. Spre exemplu cal. 100mm de care dispunem la antitanc nu poate acomoda lovitura LAHAT ghidata SAL, disponibila in calibrul 120mm eventual si 105mm.
• aparitia de sisteme de incarcare automata/semi-automata pentru asfel de calibre, dimensiunea si masa inferioara calibrului 152/155mm facandu-l inca usor utilizabil si in mod de incarcare manuala.

O astfel de gura de foc este inca relativ usoara si facil de manipulat, putand fi folosita si pe camioane 6×6 cu postament adaptat… si imi pare o optiune interesanta si pentru turelele actualmente in calibru 100mm ale flotei fluviale, unde existenta loviturilor perforante cu sabot nu este neaparat necesara, fiind preferate cele explozive si eventual cele inalt-explozive antitanc (HEAT). S-ar putea de asemenea ca adaptarea in turela existenta sa fie dificila, iar daca tot nu vor sa reactiveze platformele senilate, tunul ar putea fi transplantat cu tot cu turela de origine, cu conditia ca daptarea spatiului sub punte/inel sa fie posibila. Pe scurt, piesa cal.122mm ar fi o complementare pe distante mai mici de tragere si unde e nevoie de lovituri mai precise (in cazul folosirii munitiei ghidate) a lansatoarelor reactive de pe navele fluviale.

Referitor la ideea vanatorului de tancuri romanesc Model 1985 cu tun calibru 100mm si sasiu derivat din MLI-84, merita mentionat ca si rusii au avut o idee asemanatoare echipat cu radar de tragere, niciodata intrata in productie de serie, denumit 2S15 Norov:

Marius Zgureanu

Surse

Citeste si:

https://www.rumaniamilitary.ro/in-artilerie-calibrul-si-distanta-nu-sunt-totul

.

The post Si totusi cal. 122mm in artilerie e mort? appeared first on Romania Military.

Centauro II dotat cu tun AT 120/45

Un autotun deja cunoscut este la mare cautare in armata italiana. De curand, tocmai s-a anuntat un contract pentru achizitia a 40 de auto-tunuri Centauro II in varianta vanator de tancuri.

In Italia, un astfel de vehicul se poate dovedi foarte util, daca tinem cont de relieful foarte muntos al tarii, iar vanatoarele de tancuri sunt extrem de utile in defensiva, acolo unde isi pot atinge maximum de potential.

In defensiva si mai putin in atac, pentru ca un autotun vanator de tancuri are nevoie de elementul-surpriza (ambuscada) pentru a-si lovi mortal “prada”, in camp deschis sau in ofensiva gradul de protectie net inferior unui MBT il dezavantajeaza.

Dar nu numai italienii au ce face cu astfel de vanatoare de tancuri ci si Armata Romana ar trebui sa fie un pic atenta, mai ales pentru ca dinspre est vine o avalansa de MLI-uri dotate cu tunuri de calibre mari. Iar un vanator de tancuri 8×8 este mult mai ieftin decat un tanc in sine, plus ca este foarte util si pentru sustinerea infanteriei, asa cum au aflat germanii cu ocazia excursiei de o facura in est intre ‘941 si ‘945. Ne referim mai ales la Sturmgeschütz III, una dintre cele mai eficiente arme germane din intregul razboi mondial, daca nu chiar cea mai eficienta.

Asa cum scriam cu ceva timp in urma, Armata Rusa se uita dupa calibre mari: 100mm pentru BMP 3 si 57mm pentru noul BMPT “Terminator II”, ori in fata unor astfel de marimi racheta AT nu este intotdeauna o solutie optima.

Avantajul unui Centauro II vine atat din costul loviturii (cateva mii de euro fata de peste 100K o racheta AT) cat si din distanta de angajare. Datorita tunului sau (120mm/45 sau 105mm/52 calibre) anti-tanc, poate usor angaja vehicule din clasa BMP/BMPT de la distanta sigura (si din pozitii camuflate), le poate distruge cu mult inainte ca acestea sa faca prapad printre transportoarele blindate si MLI-urile proprii, care MLI-uri – cat or fi ele de bine protejate – n-au cum sa reziste in fata unui proiectil de 100mm, nici macar in fata unuia de 57mm.

Italienii au de gand sa cumpere pana la 56 de Centauro II tocmai pentru a le alatura transportoarelor lor grele Freccia, care fara Centauro raman cam golase in fata calibrelor mari rusesti.

Pana in acest moment, doar italienii si francezii vad lucrurile in aceasta lumina, restul europenilor stau relaxati, mizand pe aviatia lor superioara. Insa italienii dau dovada de luciditate pariind pe vanatoare de tancuri si MLI-uri atat pe senile (Dardo) cat si pe 8×8 (Freccia), tocmai pentru ca ei iau in considerare terenul lor muntos, notoriu pentru lipsa de eficienta a tancurilor, asa cum au aflat germanii si americanii in timpul campaniei italiene din WW2.

Pentru Romania, Centauro II (sau orice 8×8 dotat cu tun AT de 120mm) ar face furori mai ales daca tinem cont de relieful nostru. Peste 40% din teritoriul Romaniei este acoperit de munti si dealuri, rauri la tot pasul. Ori acest relief are toate caracteristicile necesare pentru incetinirea avansului inamic, nu este foarte propice pentru invaluire si atacul cu mari unitati mecanizate (cu exceptia sudului teritoriului) si aici poate intra in scena un vanator de tancuri de mare mobilitate, usor de folosit in defensiva si care sa poata tine piept cu succes MLI-urilor si BMPT-urilor rusesti dotate cu tunuri de mare calibru.

N-ar fi nici scump precum un tanc, ar fi si economicos la folosire (costul per lovitura foarte mic vs racheta AT), usor de folosit (camuflat) in fata unei aviatii ruse net superioare, mult mai greu de distrus fata de o artilerie clasica vulnerabila in fata rachetelor de tip MLRS rusesti si a rachetelor de croaziera.

Una peste alta, un pluton de vanatori de tancuri pe roti ar putea face ravagii daca este bine pozitionat si bine comandat, ar beneficia de o extraordinara mobilitate iar vulnerabilitatea unui astfel de vehicul ar veni doar din partea armelor AT inamice (de la sol sau aeriene) sau a tancurilor, dar beneficiile aduse infanteriei ar fi, cred eu, foarte mari.

P.S. Desi francezii detin si ei autotunuri (AMX 10RC) acestea sunt un pic diferite, atat ca rol cat si ca putere de foc. Italienii au gandit Centauro II ca vanator de tancuri si vehicul de insotire pentru MLI Freccia, armata italiana folosind Centauro in unitati de cavalerie.

AMX 10RC (cu turela TML si tun G2 105mm de mare presiune) poate face si vanatoare de tancuri (proiectile APFSDS/HEAT-FS), poate face si recunoastere dar nu este, deocamdata cel putin, pus la insotire pentru VBCI.

GeorgeGMT

SCORPIONS LEGACY 2019 – Centauro!

Citeste si:

https://www.rumaniamilitary.ro/centauro-ii-mgs

https://www.rumaniamilitary.ro/centauro-2-gata-de-testare

https://www.rumaniamilitary.ro/sprijin-cu-foc-amx-10rcr

https://www.rumaniamilitary.ro/reinfiintati-arma-cavalerie-inlocuirea-tunului-antitanc-cal-100mm

https://www.rumaniamilitary.ro/tunul-pe-roti-o-clasa-de-vehicule-necesare

https://www.rumaniamilitary.ro/nexter-vextra

https://www.rumaniamilitary.ro/tunul-pe-roti-partea-a-ii-a

The post Centauro II appeared first on Romania Military.

Unii zic ca ar fi si mai ieftina decat Excalibur… si chiar este.

Pentru ca 155 mm IM HE-ER (Insensitive Munitions, High Explosive, Extended Range) e considerata a fi munitie conventionala conceputa pentru distante mari, putand lovi vehicule la peste 40 de km cu acuratete buna si fara a adauga sisteme de ghidare sau submunitii. Nammo se lauda a reutiliza tehnologia existenta in portofoliul sau in domeniul motoarelor racheta si a munitiei pentru lunetisti.

Noua munitie IM HE-ER este vanduta de producator in varianta cu baza asistata reactiv (base-bleed) interschimbabila cu cea clasica, cu baza goala, munitia putand fi trasa de toate piesele de artilerie 155 mm /L39-52 care indeplinesc standardul NATO ( Joint Ballistic Memorandum of Understanding). La respectiva munitie exista si variantele de iluminare (lumina alba sau infrarosu), fumigene sau de exercitiu (inert sau cu incarcatura redusa exploziva, pentru observabilitate impact), cu ambele tipuri de baza.

THOR-ER

Munitia a trecut testele de calificare in 2016 in Suedia, in tragere la distante de peste 40 km la nivelul marii proiectilele atingand altitudini de peste 16000 metri. Productia acestei munitii a inceput in ianuarie 2019, sub indicativul NM 269.

Pentru asistarea reactiva a bazei proiectilelor Nammo a reutilizat tehnologia folosita la rachetele aer-aer AIM-120 AMRAAM,  AIM-9X Sidewinder si ESSM, la a caror productie participa.

Si pentru ca vorbim de tehnologia motoarelor racheta, Nammo a prezentat in 2018 la Eurosatory si alte expozitii conceptul unei munitii asistate de motor RAMJET cu combustibil solid. In iunie 2019 cei de la Nammo au semnat un acord de colaborare cu Boeing pentru dezvoltarea generatiei urmatoare de proiectile, proiectul fiind cunoscut sub denumirea THOR-ER (Tactical High-speed Offensive Ramjet for Extended Range) in cadrul mai larg al Allied Prototyping Initiative (API).

«155mm Solid Fuel RamJet»

Se pare ca cei de la NAMMO au in vedere o solutie de traiectorie endo-atmosferica cu viteze de Mach4-Mach5 (temperatura invelisului putand atinge 900°C la Mach 4, urcand spre 1400°C la Mach 5). Diferenta intre cele doua viteze poate duce la diferente semnificative de costuri ale materialelor.

Se estimeaza ca solutiile RAMJET sa ofere distante cu lansare de la sol de pana la 300-350km, respectiv pana la 500km cu lansare din aer.

Marius Zgureanu

Surse:

https://militaryleak.com/2019/02/07/nammo-he-er-155-mm-artillery-ammunition/

https://www.nammo.com/what-we-do/ammunition/large-caliber/

https://www.edrmagazine.eu/nammo-from-extra-long-to-very-short-range

The post Nammo HE-ER 155mm appeared first on Romania Military.

Romania, o tara mult mai mare si incomparabil mai bogata, nu reuseste sa fabrice nici macar pistoale decente, o amarata de arma de asalt. 

Serbia, o umbra a fostei Yugoslavii, trecuta printr-un devastator razboi civil, bombardata de NATO, singura in fata lumii, reuseste totusi sa-si modernizeze tancurile M 84, sa construiasca transportoare blindate 8×8 si 6x6, MRAPuri etc. 

Romania, membra NATO (acces la tehnologie), membra UE (primeste moca zeci de miliarde de euro) si cu o economie mult mai mare decat cea a Serbiei, 53 de miliarde de dolari PIB in cazul Belgradului vs 223 de miliarde de euro in cazul Romaniei, la nivelul anului 2019, si cu toate acestea poti jura cu mana pe inima ca situatia este inversa, Romania fiind saracia Balcanilor, iar Serbia cea mai puternica economie din zona… 

De foarte curand, a fost prezentata publicului cea mai moderna varianta a tancului T 84 si anume T 84 AS1. M-84 clasic a vazut lumina zilei in urma cu 36 de ani, iar acum a venit vremea modernizarii. Noul M-84AS1 va fi un tanc modern, tun de 125mm mostenit de la M 84, un sistem de control al focului modern (zi/noapte), blindaj reactiv ERO-19, sisteme electro-optice de aparare impotriva rachetelor AT ghidate laser sau IR, avertizare la iluminarea radar sau laser, o noua gama de sisteme de culegere de informatii etc… 

Cert este ca se poate, iar M-84, chiar si in varianta clasica, este superior TR 85M1, macar si datorita tunului de 125mm. 

Pe langa tanc, sarbii mai traforeaza si la transportorul lor blindat “Lazar” ajuns deja la a treia generatie, ba il mai si exporta. Tot Belgradul se mandreste si cu un nou vehicul blindat 6×6 – M-20. Acesta prezinta un design modern si economicos, pe modelul deja dezvoltat de francezi, de camion 6×6 blindat si militarizat. 

De remarcat, la noul transportor blindat M 20, ca suspensia (extrem de importanta la orice vehicul militar) este produsa in Serbia sub licenta Mercedes. “Licenta”!!! Se aude la MApN?! Se aude pe dracu’… 

Iar de curand sarbii au prezentat si un nou sistem artileristic foarte decent. Este vorba de artilerie reactiva si are la baza sistemul autopropulsat modular “Oganj” intrat in serviciu in 1977 dar recent modernizat prin digitalizare. Dupa modernizare sistemul este capabil sa deschida focul la 3 minute de la punerea in pozitie, in timp ce versiunea nemodernizata avea nevoie de 26 de minute.

“Oganj” asta trage cu mai multe tipuri de rachete sol-sol, ghidate sau nu, inclusiv cu rachete anti-tanc, calibre mai mari sau mai mici, de unde si modularitatea sa. Este la mintea cocosului ca nu este mereu rentabil sa tragi cu o rachete de 227mm dupa nu’s ce cuib de mitraliera, merge si una de 122mm (de fapt 128mm la sarbi), mai ales daca distanta este mica. 

Este buna modularitatea macar si pentru ca poti face economie si nu tragi cu tunul dupa muste, nu te trezesti fara munitia adecvata exact cand inamicul vine dupa tine cu ce are el mai bun. 

Noul sistem modular de artilerie reactiva se numeste LRSVM M-18 si poate lansa atat rachete sol-sol cal. 128mm cu raza de 40km (aflate deja in dotare) ca si viitoarele variante ale aceleiasi rachete cu raza extinsa la 50km (care se afla in dezvoltare astazi): “Košava 1” si “Košava 2″. De asemenea, sistemul poate corecta traiectoria rachetelor dupa lansare. 

Foarte important, LRSVM M-18 are deja in folosinta racheta anti-tanc ALAS, cu o distanta eficace de tragere de aproximativ 25km. Dar ALAS nu este doar o racheta AT ci poate fi folosita impotriva oricarui tip de vehicul, fortificatii sau centre de comanda, inclusiv impotriva navelor de suprafata care navigheaza in proximitatea tarmului. Poate fi lansata de pe absolut orice platforma, inclusiv de pe elicoptere. 

LRSVM M-18

Inca un lucru legat de sistemul sarbesc MLRS, acesta nu va fi “chior”, sarbii tocmai finalizand acceptanta a 6 drone UAV chinezesti CH 92A “Rainbow“ (organizate in doua sisteme), de recunoastere si atac, cu optiunea unui contract suplimentar pentru alte 15:

Dronele CH 92A au o raza de actiune de 150km si o viteza maxima de 200km/h, si sunt complementare UAV-ului sarbesc Pegasus aflat inca in dezvoltare:

UAV Pegasus sarbesc cu rachete chinezesti FT-8D (sursa Defenseworld.net)

Si asta nu e totul, sarbi se mai lauda cu:

• modernizarea sistemului antiaerian cu raza foarte scurta bazat pe tunul Bofors Cal. 40mm – denumit Pasars-16 ZRPK,- cu sistem de rachete AA produse local RLN-IC 170/P-13M (evolutie locala a Vympel K-13 (R-13M) ). Exista deja varianta echipata cu rachete Igla si o alta cu rachete Mistral 3 (sarbii cumparand anul trecut astfel de rachete), sistemul fiind interconectat cu radar Giraffe. E exact ce ne lipseste sistemelor noastre AA VSHORAD: platforma mobila si blindata, rachete cu raza foarte scurta si radar de descoperire pentru altitudini mici 
•  modernizarea MLI-ului propriu BVP M-80 la standardul AB1, echipat cu tun cal. 30mm Zastava, rachete Maliutka modernizate, blindaj suplimentar modular si optoelectronica moderna. Cu exceptia rachetelor, vehiculul este superior modernizarii MLI-84M.

Detalii interesante (atentie si la ultimele secunde ale filmarii):

Si, ca sa ne dam seama in ce situatia jenanta este armata romana, sa mai spunem ca sarbii, de patru ori si ceva mai saraci ca noi la nivel de PIB, si-au comandat in Rusia elicoptere Mi 35 si Mi 17 noi si au primit gratis cateva MiG 29 de la Moscova si Minsk, avioane fara mari pretentii dar cu care isi vor face treaba. 

Dar acolo unde se poate, unde sumele si tehnologia implicate nu sunt de rangul unei super-uteri, Belgradul misca: artilerie reactiva, ceva rachete sol-sol cu raze decente, o racheta multi-rol foarte respectabila, o modernizare la un tanc pe care il au deja, 1-2 transportoare blindate cu care nu se fac de ras, arme de infanterie etc. 

Fac si un pic de export, mesteresc la ce au si cat isi permit dar, daca tragem linie, comparam economiile celor doua tari, situatia geopolitica a fiecareia, finantarile de care se dispune de o parte si de alta a Dunarii (Serbia sta sub securea FMI, Romania are zeci de miliarde gratis de luat de la UE), ei bine, abia atunci, cap la cap, ne putem da seama de dezastrul din armata Romaniei, de coruptia si incompetenta endemica in care absolut toate programele noastre de dotare se balacesc de zeci de ani. 

Si, nota bene, armata romana importa pulberi din Serbia. Apai sa nu-ti fie tie, tara membra NATO si UE, rusine sa importi pulberi dintr-o ramasita de tara? Aaa, scuze sa-mi cer ar trebui, ca nu-i treaba MApN-ului de unde importa Min. Economiei pulbere, pentru ca stim cu totii apararea Tarii tine de Min. Economiei si nu de Armata, pai atunci sa-i scoatem la pensie mai devreme pe aia de la economie, iar de 1 Decembrie sa treaca pe sub Arcul de Triumf angajatii Min. Economiei daca tot ei fac politica de aparare a Tarii iar MApN-ul saracul n-are nimic de spus, nu-l intereseaza, el este doar un alt client pe piata libera…. 

GeorgeGMT 

The post Serbia poate… appeared first on Romania Military.

Inregistrari cu ai nostri la tragere cu Oerlikon 35mm GDF-03 versiune usor imbunatatita a GDF-02 (aparuta in 1980) :

Pentru comparatie, Oerlikon 35 GDF-05 elvetiene, model introdus in 1985, cu computer de tragere Gunking 3D cu telemetru laser si integrat cu radar de descoperire si radar de tragere in sistem Skyguard:

si, cu inca o generatie mai departe (datand totusi de un deceniu) Skyshield…

devenit Mantis/Millenium:

Intre timp unii au inceput sa introduca sisteme bazate pe LASER…

Daca tot suntem fani de S-60 AZP, cine altii decat israelienii de la IAI au venit cu o propunere: SkyCapture C2, care se pare ca a fost vanduta indienilor (contract 550 mil.$):

Start la concursul de ghicit elementele modernizarii!

… un pic de ajutor de la fabricant:

• Full turnkey for E2E integration – sensor to fire unit
• Integrated and deployed in variety of systems around the world
• Net Centric, modular and scalable
• Mission and deployment planning
• 3D search radar- detection range of 50 km
• 3D tracking radar- detection range of 20 km
• Day and night electro-optic tracking (FLIR, DTV and LRF)
• Battle engagement and decision support (TERA)
• Wire/Wireless Data-link to the fire units
• Comprehensive embedded training
• Data, video and voice recording and debriefing
• Multipurpose generic interface unit (guns and missiles)
• Minimizing voice coordination, reduce time delays
• High reliability

Un pic mai mult ajutor… ce radare am luat recent?

Marius Zgureanu

.

The post Oerlikon GDF-35 la lucru… variante appeared first on Romania Military.